De Petru Clej
În ultima vreme, a (re)apărut prin presă şi pe forumuri tot mai frecvent ideea unei uniri a R. Moldova cu România. Ideea nu mi se pare realistă, mai ales că circumstanţele geopolitice nu s-au schimbat semnificativ. În cele ce urmează, am să pun o serie de întrebări celor ce susţin această iniţiativă, utopică din punctul meu de vedere.
1) Cei care propun unirea sugerează că iniţiativa trebuie să vină din Republica Moldova. Iată un prim obstacol ce decurge din însăşi Constituţia R. Moldova, de la capitolul privind limitele revizuirii: Articolul 142 (1) Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale. La recentul scrutin parlamentar din 29 iulie, corpul electoral a fost de circa 2,6 milioane de alegători (ceea ce face ca majoritatea necesară într-un referendum de unire să fie de circa 1,3 milioane), din care s-au prezentat la vot sub 1,6 milioane. Dintre aceştia, peste 700.000 au votat cu Partidul Comuniştilor şi aproape 200.000 cu Partidul Democrat, cunoscut fiind faptul că majoritatea sprijinitorilor acestor două partide nu sunt partizani ai unirii cu România. Nici electoratul celorlalte partide parlamentare (probabil, cu excepţia Partidului Liberal) nu este, probabil, majoritar unionist. Veţi spune că această stare de spirit se schimbă. Se poate, dar chiar şi aderarea României la Uniunea Europeană, şi dorinţa exprimată a multor cetăţeni ai R. Moldova de a deveni cetăţeni români nu s-a transformat neapărat într-un sentiment unionist. Întrebare: cum se poate realiza Unirea în absenţa vizibilă a unui sentiment unionist puternic în R. Moldova?
2) R. Moldova nu îşi controlează în integralitate teritoriul. Autoproclamata republică moldovenească nistreană (RMN), care a împlinit 19 ani de existenţă, nu dă niciun semn de reintegrare, iar acolo sentimentul antiromânesc este profund înrădăcinat. Întrebare: Cum propun unioniştii rezolvarea chestiunii nistrene (observaţi că nu spun „transnistrene”, deoarece RMN include şi Tighina, şi împrejurimile de pe malul apusean al Nistrului, iar R. Moldova controlează mai multe localităţi pe malul răsăritean în enclavele Doroţcaia, Coşniţa şi Cocieri) şi ce preconizează pentru regiunea autonomă găgăuză, cu potenţial separatist major?
3) Rusia are o influenţă covârşitoare în R. Moldova, inclusiv o prezenţă militară (sub forma armatei RMN) pe teritoriul recunoscut internaţional al ţării. Întrebare: Cum poate România să contracareze opoziţia vehementă a Rusiei la o ipotetică Unire şi cum poate neutraliza enorma influenţă (adeseori nefastă) a Moscovei în spaţiul dintre Prut şi Nistru?
4) România este membră a Uniunii Europene, care este o uniune politică de state şi, ca atare, se supune regulilor acesteia. Unirea cu R. Moldova ar echivala, în fapt, cu admiterea unui nou stat, care nu îndeplineşte în niciun fel standardele de aderare, iar procesul de aderare însuşi este lung şi anevoios, după cum a dovedit-o şi experienţa României. Întrebare: De ce ar trebui să accepte UE (să ne amintim doar nervozitatea stârnită la Bruxelles şi în unele capitale europene în primăvară, la amendarea – minoră – a legii cetăţeniei care uşura procedura de redobândire a cetăţeniei) o asemenea tentativă de intrare pe uşa din dos a „rudei mai sărace a unui membru mai sărac al familiei”, când state-candidat precum Croaţia sau Turcia aşteaptă ani în şir ca să adere (sau nu)?
5) În ipoteza unei uniri cu R. Moldova, România va dobândi minorităţi numeroase: ucraineană, rusă, găgăuză, bulgară, a căror loialitate faţă de statul R. Moldova este îndoielnică şi a căror ostilitate faţă de România ar fi pe măsură (să ne gândim numai la găgăuzi, care n-au uitat imbecilul apelativ „găgăuţă” din perioada interbelică). Aceste minorităţi nu vorbesc în majoritate limba română, fie că nu o cunosc, fie nu doresc să o vorbească, într-o proporţie mult mai ridicată decât presupuşii unguri din România, care nu ar vorbi româneşte. Aceste minorităţi au reţele extinse de învăţământ în limba rusă, de la grădiniţă la universitate, iar afişajul bilingv este un lucru curent în R. Moldova, fapt care i-ar şoca pe românii care se miră, de pildă, de ce într-un oraş precum Clujul ar trebui să existe inscripţii în ungureşte. Întrebare: Date fiind dificultăţile României cu minoritatea maghiară, cum va reuşi să câştige încrederea acestor minorităţi, care nu au experienţa traiului într-un stat românesc? Cum va reuşi să gestioneze relaţia cu statele „mamă” ale acestor minorităţi, în special Rusia, dar şi Ucraina, pe lângă care Ungaria apare ca un prieten apropiat, state nemembre ale UE şi care au arătat că sunt gata să-şi încordeze muşchii ca să-şi apere minorităţile din alte ţări?
6) România este definită ca stat naţional-unitar, sintagmă nerevizuibilă în actuala Constituţie. Întrebare: Ce va oferi România R. Moldova – până la ipotetica Unire, un stat cu structuri politico-administrative proprii – pentru a reflecta identitatea sensibil diferită de restul ţării?
7) R. Moldova este la ora actuală cel mai sărac stat din Europa. România însăşi este printre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană. Întrebare: De unde va mobiliza resursele România pentru a sprijini aducerea noii sale „provincii” la un nivel acceptabil unui stat din UE, inclusiv plata unor alocaţii sociale (pensii) decente?
8) Biserica ortodoxă majoritară, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, face parte din Biserica Ortodoxă Rusă şi se ghidează după calendarul pe stil vechi. Tentativa statului român de a impune calendarul pe stil nou a creat resentimente în perioada 1918-1940 în Basarabia. Întrebare: Care va fi statutul acestei Biserici, în cazul unei ipotetice uniri?
9) În spaţiul dintre Prut şi Nistru, dominat de puternica influenţă rusească în ultimii 200 de ani, s-a creat o identitate regională foarte puternică, Basarabia devenind parte a României după apariţia acestui stat în 1859 (cu excepţia perioadei 1856-1878 pentru judeţele Cahul, Ismail şi Cetatea Albă) şi după perioada de formare a identităţii naţionale române. Întrebare: Cum va fi acceptată populaţia românofonă de aici în condiţiile în care mulţi (majoritatea de fapt) nu se consideră români, ci moldoveni, şi au o cultură (în sens larg) uneori incomprehensibilă pentru românii de la vest de Prut?
10) Deşi sprijinitorii unirii au convenit că iniţiativa trebuie să vină din R. Moldova, nu este totuşi corect ca populaţia României (care urmează să achite de fapt nota de plată a Unirii) să nu fie consultată. Întrebare: Sunt de acord susţinătorii unirii cu un referendum (în mod inevitabil consultativ, dată fiind Constituţia României) în România privind acest eveniment major în viaţa ţării? Rog pe cei care vor răspunde acestor întrebări să abandoneze din start clişeele naţionaliste şi acuzaţiile de tip „trădător”, „agent al ruşilor”, „vândut” şi alte calificative de acest gen şi să discute despre România şi R. Moldova din anul 2009, nu de Basarabia anului 1918. Cei care mă cunosc ştiu foarte bine că am un interes special pentru R. Moldova, că mă leagă multe de acele meleaguri şi de oamenii de acolo. Dar aceste întrebări se referă la chestiuni foarte serioase şi escamotarea lor nu ajută nimănui: nici celor din R. Moldova, nici celor din România.
