INFOGRAFIC / Cum s-a format focarul de coronavirus în raionul Fălești

PE SCURT

Vineri, 3 aprilie, Plastic Manufacturing SRL, fabrica unde se asamblează jucării de plastic pentru ouăle Kinder, și-a sistat activitatea după ce mai mulți angajați au fost infectați cu COVID-19. Astăzi, aproape 500 de angajați sunt în carantină, șase angajați sunt testați pozitiv la COVID-19, iar alți trei angajați nu au fost testați, dar au rude infectate.

Una dintre cele 21 de persoane decedate din cauza coronavirusului este din Fălești. Este vorba din s. Hâncești, Fălești, însă nu s-a infectat de la angajații de la fabrică, ci de la nora revenită de peste hotare.

PE LUNG

Fabrica frecvent numită „Kinder” de la Fălești și-a sistat activitatea vineri, 3 aprilie, pentru cel puțin 14 zile – timp în care aproape 500 de angajați vor fi în carantină. Informația a fost confirmată de către primarul orașului Fălești, Alexandr Severin. 

Primul caz de infecție cu COVID-19 din Fălești a fost înregistrat pe 1 aprilie. Până pe 3 aprilie, numărul a ajuns la 11. Pe 7 aprilie, numărul a crescut până la 20. Primarul spune că oamenii nu conștientizează pe deplin gravitatea situației și a povestit că, pe 3 aprilie, fluxul de oameni în Fălești era la fel de mare ca în zilele obișnuite.

Printre primele paciente ajunse la spital cu COVID-19 este o angajată din satul Chetriș. Potrivit primarei satului Chetriș, Zinaida Diaconu, 33 de femei din sat lucrează în această fabrică și familiile acestora sunt izolate. „Femeia se simte mai bine”, menționează primara despre persoana infectată din Chetriș. 

Este important să menționăm despre trei angajate a fabricii care nu au fost testate la COVID-19, pentru că nu prezentau simptome: nici tuse, nici rinoree sau febră. Totuși, rudele apropiate ale celor trei angajate au fost testate pozitiv la COVID-19.

Apoi, celelalte 11 cazuri din r. Fălești se pare că nu au nicio legătură cu fabrica de jucării. Persoanele s-au infectat de la rudele revenite de peste hotare.

În același timp, una dintre 21 de persoane decedate din cauza COVID-19 este o femeie de 71 de ani din Fălești. Aceasta a fost internată la spital pe 28 martie cu suspecție de COVID-19, însă nu se cunoștea dacă a contactat cu cineva de peste hotare sau s-a infectat local. Starea femeii s-a agravat pe 2 aprilie, când a apărut febra și pneumonia bilaterală. Autoritățile au anunțat că femeia a contactat cu nora revenită de peste hotare. Decesul ei a fost anunțat pe 5 aprilie. Totuși, astăzi, 7 aprilie, nora femeii a lăsat un mesaj pe pagina de Facebook a ministrei Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu. Nora spune că a revenit din Italia pe 22 februarie și nici ea și nici alți membri ai familiei nu au prezentat simptome de coronavirus.

Enlarge

4e8820a772ca334596f713e0b02f8559df689da5a176568265e779b7a121369a
Foto: Facebook/ Agora

Ulterior, medicul cardiolog și asistenta medicală care au avut grijă de persoana infectată au fost testați pozitiv. De asemenea, o felceră de pe ambulanță care a transportat-o pe femeie la spital, dar care a mai contactat cu o persoană infectată, a fost și ea testată pozitiv. Mai mult, Iurie Bobu, medicul coordonator la Centrul de Sănătate Publică Fălești, presupune că o pensionară din s. Năvârneț, Fălești, care a stat cu femeia respectivă în același salon s-ar fi infectat de la ultima. Specialistul spune că este complicat de stabilit cine a contactat și infectat-o pe femeia de 71 de ani și pe cine ea a infectat.

Nu sunt suficiente locuri la spital

Potrivit medicului coordonator Centrul de Sănătate Publică Fălești, Iurie Bobu, pacienții sunt transportați la Fălești unde ieri a fost deschisă o secție pentru persoanele infectate cu COVID-19, întrucât spitalul din Bălți este arhiplin.

Medicul anunță că secțiile de terapie ale Spitalului Raional Fălești (terapia 1 și terapia 2) sunt în carantină. Acum, are loc o anchetă pentru secția de reanimare, întrucât acolo au stat persoane infectate cu COVID-19. Specialistul spune că și secția de reanimare ar putea intra în carantină.

„Măști și mănuși mai avem, costume nu avem”, spune medicul, menționând că Primăria Fălești le-a promis că vor veni cu ajutor în procurarea echipamentelor de protecție.

Și deputata Doina Gherman a comentat situația despre numărul de locuri pentru persoanele infectate cu COVID-19 la Bălți. Potrivit ei, persoanelor cu simptome de COVID-19 li se administrează medicamente și sunt lăsați acasă, pentru că nu ar mai fi paturi la spitalul din Bălți, iar la Fălești – nu este centru COVID. De Chișinău nici nu se visează. Deci, aceste persoane nu sunt nici măcar testate. Nu sunt teste nici pentru pacienți, și nici pentru medici! Pentru nimeni!”, comentează deputata.

https://www.facebook.com/doina.gherman.7/posts/1327311234324287

Jurnaliștii de la Nordnews.md scriu că, potrivit vicedirectoarei Spitalului Clinic Bălți, Ala Condrea, instituția este dotată cu 40 de boxe, în care pacienții diagnosticați pozitiv cu coronavirus pot fi grupați a câte doi, iar cei diagnosticați negativ sunt plasați în carantină la domiciliu.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.