In Chisinau incepe sterilizarea maidanezilor

Incepand cu 22 iulie curent, pe teritoriul municipiului Chisinau incepe sterilizarea cainilor vagabonzi. Actiunea se va desfasura pana la finele anului curent.

Potrivit unei dispozitii semnate de viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu, sterilizarea si marcarea cainilor vagabonzi va fi efectuata de catre Asociatiile obstesti pentru protectia animalelor fara adapost, licentiate in domeniu, care vor asigura stricta evidenta de la preluarea cainilor si pana la intoarcerea lor in locul capturarii.

In acelasi timp, Regia „Autosalubritate” va identifica si captura maidanezii, fiind stabilite cu prioritate locurile de adunare a cainilor pe terenurile din preajma blocurilor locative, institutiilor de invatamant de orice nivel si in locurile publice, avandu-se in vedere piete si centre comerciale, gari, locuri de odihna si agrement, parcuri, poduri si lacuri. In capturarea si transportarea cainilor vagabonzi vor fi antrenate echipe de specialisti instruiti, care vor fi dotate cu tot echipamentul necesar.

Municipalitatea a interzis aplicarea metodelor inumane si in special a cazurilor de traumatizare sau ucidere a animalelor. De asemenea, conducatorii intreprinderilor din municipiu pe teritoriul carora sunt caini vagabonzi, au fost obligati sa asigure permanent sterilizarea acestora.

Actiunile de capturare si sterilizare a cainilor vor avea loc in zilele coordonate cu Asociatiile obstesti, intre orele 4.00 si 9.00, cu exceptia zilelor de sambata si duminica.

De mentionat ca in prezent, in municipiul Chisinau sunt cca 30 mii de caini vagabonzi.//REPORTER.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.