Grigore Petrenco: Vizita lui Filat la Bruxelles, una inutilă, dar cu multe cheltuieli

De Victoria Ungureanu

Deputatul PCRM, Grigore Petrenco,  consideră vizita premierului Vlad Filat la Bruxelles, una inutilă : „ Folosindu-se de o rută aeriană charter pe data de 10 iunie pentru o vizită inutilă la Bruxelles, a încălcat legislaţia în vigoare, atribuindu-şi dreptul unui şef de stat pentru utilizarea avioanelor particulare", a menţionat Grigore Petrenco.

 Petrenco vine cu argumente, declarând călătoria Premierului, una costisitoare, ba mai mult, declară acesta, sunt inacceptabile în condiţiile de criză economică prin care trece Republica Moldova: “După lege, Prim-ministrul al Republicii Moldova nu are dreptul la utilizarea rutelor aeriene charter. În baza legii, de acest drept beneficiază Preşedintele ţării – există şi o Lege privind asigurarea activităţii preşedintelui, unde este stipulat acest drept“.

 “Primul ministru ar trebui să fie mai modest, mai ales în perioada de criză, mai ales atunci când acumulările bugetare scad şi toţi – bugetarii, întregul sector bugetar – sunt constrânşi să economisească şi să nu irosească banii“, a concretizat Petrenco.

 Amintim că Vlad Filat, urmează să meargă pe 13 iunie la Luxemburg, unde va participa la consiliul de cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană. Mai târziu, va merge la o întrevedere, care va avea loc în Rusia cu Dmitrii Medvedev şi Vladimir Putin.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.