Grecia, paralizată de grevă

De Sorin Solomon

Transporturi sunt perturbate, şcolile sunt închise şi administraţie este paralizată, joi, în Grecia din cauza unei greve generale, a patra de la începutul anului.

Perturbări importante în transporturi şi administraţie sunt aşteptate joi în Grecia din cauza unei greve generale, cea de-a patra de la începutul anului, organizată de marile uniuni sindicale, relatează AFP.

Transportul urban va fi foarte perturbat în capitală, deoarece nu vor circula autobuzele, troleibuzele, tramvaiele şi metroul.

Toate navele vor rămâne ancortate în port din cauza grevei decretate de puternica federaţie a marinarilor, iar trenurile companiei publice vor rămâne în depouri.

Transportul aerian se va desfăşura însă normal, după refuzul controlorilor de trafic aerian de a participa la grevă din cauza "deteriorării situaţiei în domeniul turistic", principala sursă de venit a ţării.

Băncile urmează să lucreze cu program redus după apelul la grevă lansat de federaţia angajaţilor bancari.

Şcolile vor rămâne închise, iar administraţia publică va fi paralizată.

Spitalele vor rămâne însă deschise, funcţionând cu personal restrâns.

Jurnaliştii nu sunt în grevă, contrar precedentelor greve naţionale, din februarie, martie şi 5 mai.

Această ultimă zi de grevă a fost îndoliată de moartea a trei angajaţi bancari asfixiaţi în agenţia în care lucrau după ce aceasta a fost incendiată cu cocteiluri Molotov lansate de manifestanţi violenţi.

Confederaţia generală a muncitorilor din Grecia, care include un milion de membri şi Federaţia funcţionarilor, cu 370.000 de membri, au făcut apel la grevă generală pentru a se opune măsurilor de austeritate draconice adoptate de guvernul socialist pentru a reduce datoria enormă a ţării şi proiectului de reformă a sistemului de pensii care urmează să fie depus în curând în parlament.

Sindicatele nu au exclus o nouă grevă în timpul dezbaterilor în parlament pe baza acestui text.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.