Ghimpu va contesta Acordul de constituire a Coaliţiei de guvernare

Liderul PL, Mihai Ghimpu, se va adresa în instanța în judecată pentru a contesta Acordul de constituire a Coaliției pentru Guvernare Pro-Europeană. Potrivit lui, acordul este în continuare nul aşa cum liderul grupului liberalilor reformatori, Ion Hadârcă, nu avea dreptul să semneze acordul.

„Două părți semnează ca președinți de partid, iar una ca președinte de fracțiune. Dar nu fracțiunea formează partidul, ci partidul – fracțiunea”, a declarat Mihai Ghimpu astăzi, la Parlament.

“Potrivit statutului PL, doar Consiliul Republican la propunerea Biroului politic al partidului decide coalițiile, alianțele. Nu are acest drept nici Biroul, nici Filiala, nici fracțiunea parlamentară sau municipală ori de altă natură. Așa-zisa fracțiune din șapte transfugi și-a asumat să vorbească în numele partidului fără drept deoarece, conform mandatului oferit de Congres, președintele este persoana care vorbește în numele partidului și toți membrii sunt obligați să respecte hotărârile organului partidului” , a adăugat Mihai Ghimpu.

Acordul de constituire a Coaliţiei pentru Guvernare Pro-Europeană a fost semnat pe 30 mai. Acesta a fost semnat de către liderul PLDM, Vlad Filat, liderul PD, Marian Lupu și liderul grupului reformatorilor PL, Ion Hadârcă. Ultimul a semnat în calitate de președinte al fracțiunii PL.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.