Ghimpu: Comuniștii îndeplinesc misiunea Moscovei

Membrii Partidului Comunist îndeplinesc misiunea Moscovei. Așa afirmă liderul liberal Mihai Ghimpu. Invitat la o emisiune la Publika TV, Ghimpu a spus că PCRM, dar și alte forțe politice încearcă să distrugă statul Republica Moldova.

Liberalul  s-a referit în acest sens în mod special la organizarea aşa-ziselor referendumuri în autonomia găgăuză, dar şi la intenţiile de a organiza exerciţii similare şi în alte localităţi, privind vectorul politici externe a Republicii Moldova.

”În privinţa PCRM şi a tuturor celor care vin să distrugă acest stat, care a apărut cu greu în urma ocupaţiei socievitice şi 20 de ani ţine poporul în sărăcie, trebuie acţiuni concrete. Comuniştii îndeplinesc misiunea Moscovei”, a precizat Mihai Ghimpu.

Menționăm că duminică, 2 februarie, în autonomia găgăuză au avut loc două referendumuri privind direcţia politici externe a Republicii Moldova şi în privinţa dreptului de autodeterminare a autonomiei găgăuze, care au fost declarate ilegale de justiţie, iar Procurtaura a deschis un dosar penal.

Printre susţinătorii acestor exerciţii a fost şi Partidul Comuniştilor, iar deputaţii acestei formaţiuni au participat la votare. Deputatul PCRM Irina Vlah a declarat presei că a votat pentru dreptrul de autodeterminare, ceea ce în opinia mai multor analişti şi politicieni înseamnă că PCRM susţine, de facto, separatismul.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.