De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Cu toate că în cărţile de istorie nu veţi găsi nici un cuvânt despre acest aspect se pare că strămoşii noştri erau poligami. Din scrierile mai multor istorici greci şi romani se concluzionează că geto-dacii aveau mai multe femei pe care le procurau cu bani.
„Aşa suntem noi, tracii toţi, şi mai ales geţii – mă mândresc că mă trag din neamul acestora din urmă – nu suntem din cale afară de cumpătaţi… Nici unul dintre noi nu ia o singură femeie, ci zece, unsprezece sau douăsprezece, şi unii chiar mai multe. Când se întâmplă să moară cineva care n-a avut decât patru sau cinci neveste, cei din partea locului spun despre el: bietul de el n-a fost însurat, n-a cunoscut iubirea” (Geografia, VII, 3, 4), acestea sunt spusele lui Menandru, autor de comedii din sec IV î.Hr.
Cunoscutul istoric grec, Herodot, scria în una dintre lucrările sale despre obiceiurile tracilor „… nevestele… şi le cumpără cu bani grei de la părinţi.” (Istorii, V, 8). Preţul dat pentru o fată depindea în mare măsură de frumuseţea şi curăţenia ei: „… fetele de măritat nu sunt date bărbaţilor de către părinţi, ci în mod public sunt cumpărate spre a fi luate în căsătorie sau vândute (cu zestre). Se face într-un fel sau altul, după cât sunt de frumoase şi de cinstite. Cele cinstite şi frumoase au un preţ bun. Pentru celelalte se caută cu bani cineva care să le ia de soţie”. (Descrierea pământului, II, 21).
Dar se pare că nu toate fetele erau întrebate şi cumpărate cu bai grei, procedura pentru cele urâţele erau tocmai inversă, bărbaţii erau plătiţi cu zestrea fetei ca să le i-a de nevastă.
Femeia în lumea geto-dacilor nu era preţuită: „Ei le folosesc ca pe nişte slujnice… şi se împreunează cu fiecare din timp în timp; dar (nevestele) spală şi rufe şi îi slujesc… La moartea bărbatului, femeile sunt moştenite, întocmai ca şi celelalte lucruri”, scria Heraclid din Pont.
Toată lumea antică este presărată cu astfel de situaţii, toate popoarele patriarhale antice puneau mare preţ pe bărbat, iar femeia era slujnică. Astfel de obiceiuri persistă şi în secolul XXI la unele popoare.
Dar, se pare, că nu toţi geto-dacii erau poligami, unii dintre ei erau celibatari, care nu aveau relaţii cu femeile şi erau consideraţi sfinţi. Din scrierile lui Strabon aflăm că erau traci care”îşi duceau viaţa fără să aibă legături cu femei”.
Existenţa acestor două extreme poligamia şi celibatarul sunt destul de stranii într-o singură societate, de aceea mulţi istorici contemporani pun la îndoială veridicitatea relatărilor istoricilor antici.
Citind din scrierile aceloraşi istorici antici remarcăm şi o altă trăsătură a societăţii geto-dacilor, care spun că poligamia era proprie tracilor, iar odată cu crearea statului Dacia, acesta s-ar fi transformat în monogamie, după reformele întreprinse de regii daci: „obiceiurile poligamice, comune gintei trace, nu mai domneau în Dacia… familia se deosebea prin moravuri mai curate, puritanice chiar”, precizează istoricul Grigore Tocilescu.
Istoria este scrisă de oameni, iar ca oricare lucru scris de oameni are loc de interpretări, mai ales că scrierile istoricilor greci şi romani erau de mâna a doua. Sunt prea puţine scrierile persoanelor care au călătorit în aceste ţinuturi.
Şi până la urmă, adevărul este la fundul mării.
