Geta si Petru, indragostitii de la Eurovision

Geta Burlacu şi echipa sa sunt de câteva zile la Belgrad. Reprezentanta noastră la Eurovision are zilnic repetiţii, dar mai găseşte timp pentru a admira capitala Serbiei. Managerul cântăreţei, Corina Caireac, ne-a relatat printr-un email că drumul spre Belgrad a fost lung şi obositor, a durat toată noaptea şi o jumătate de zi. Când erau aproape de capitală, în spatele maşinii a apărut un poliţist pe motocicletă, care le semnala întruna. Crezând că au încălcat ceva, aceştia au oprit, însă s-a dovedit că poliţistul avea misiunea de a ne însoţi până la Belgrad. „Am fost escortaţi ca nişte VIP-uri. Am presupus că acest fapt s-a făcut din considerente de securitate, dată fiind situaţia politică între Serbia şi Kosovo. Apoi, deja la intrarea în oraş, motociclistul a fost înlocuit cu o maşină de poliţie”, ne scrie Corina.

Delegaţia noastră este cazată în hotelul „Serbia” şi membrii acesteia sunt însoţiţi peste tot de doi ghizi, pe care, mai în glumă, mai în serios, reprezentanţii noştri i-au poreclit „dădace”. Special pentru show-ul Getei, organizatorii au găsit o canapea albă. La prima repetiţie au fost asistaţi de jurnalişti din toată Europa, care doreau să nu le scape niciun detaliu. Echipa noastră a primit un compliment din partea regizorului Eurovisionului 2008.

Mai mulţi reprezentanţi au mers într-o excursie pe vapor, pe râul Sava, unde televiziunea locală a luat interviuri de la fiecare interpret. Iar un reporter de la televiziunea naţională sârbă RTS i-a numit pe Geta şi iubitul ei, Petru, trompetist, „Cea mai îndrăgostită pereche a Eurovision-ului”.
Corina Caireac ne-a mai povestit şi despre alte state participante. După cum susţine ea, multe ţări s-au axat mai mult pe show decât pe voce şi melodie. Totul însă se va hotărî la marea finală din 24 mai. Până atunci, Geta are de trecut de semifinala din 20 mai, când va evolua cu numărul 4.

Eurovision Song Contest va avea loc între 20 şi 24 mai la „Belgrad Arena”, una dintre cele mai mari săli din Europa, construită special pentru evenimente sportive şi culturale. Conform site-ului organizatorilor din Belgrad, „Arena” a fost inaugurată în 2004 şi are o suprafaţă de 48.000 de metri pătraţi şi o capacitate de 23.000 de locuri.// Jurnal de Chisinau

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.