Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat aproximativ 400 obiecte explozive în anul 2018

Geniştii Armatei Naţionale au depistat şi neutralizat, pe parcursul anului 2018, aproximativ 400 de obiecte explozive pe întreg teritoriul ţării.

Potrivit şefului Serviciului Geniu, locotenent-colonel Adrian Efros, geniştii armatei au executat, în perioada respectivă, peste 170 de misiuni, în cadrul cărora au lichidat 392 de muniţii.

Cele mai multe obiecte explozive — bombe de aruncător de mine, proiectile de artilerie de diferit calibru, bombe de aviaţie, cartuşe şi grenade de mână — au fost descoperite în localităţile din raioanele Anenii Noi, Căuşeni, Criuleni, Hînceşti şi în municipiile Bălţi şi Chişinău.

Locotenent-colonelul Efros a specificat că cea mai mare cantitate de muniţii – 66 de bombe de la aruncător, calibru 120 mm, a fost descoperită în luna noiembrie, pe un câmp arabil din satul Mingir, raionul Hînceşti.

Obiectele explozive au fost distruse de echipa de deminare a Batalionului de Geniu, condusă de plutonierul Eugen Axenti.

Alte 33 de obiecte explozive au fost depistate şi neutralizate de geniştii militari în luna iulie, în pădurea de lângă satul Delacău din raionul Anenii Noi.

Totodată, în luna aprilie, o echipă de genişti, condusă de locotenentul major Ivan Cornegruţa, s-a deplasat în pădurea din apropierea satului Plop-Ştiubei, raionul Căuşeni.

În urma cercetării terenului, militarii au identificat 24 de obiecte explozive — proiectile de artilerie de calibru 45 mm cu tuburi cartuş, mine antitanc şi grenade de mână RGD-33.

Muniţiile au fost evacuate şi distruse în condiţii de maximă securitate.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.