Frumusețea femeilor trecute de 40 de ani, într-un proiect fotografic

PE SCURT

Un fotograf a prezentat frumusețea naturală a  femeilor trecute de vârsta de 40 de ani printr-o serie de imagini. Jo Blackwell, în vârstă de 58 de ani, până acum, a reușit să fotografieze 25 de femei și își propune să strângă 50 de femei pentru proiectul ei „Face it, Own it”, relatează BBC.

„Foarte rar vedem femei în vârstă care nu sunt machiate. Mi se pare îngrozitor că am ajuns în situația în care simțim că trebuie să ne punem o mască pentru a fi acceptate de societate”, spune fotografa.

PE LUNG

Blogerița și fotografa spune că a devenit deprimată după ce copiii ei au plecat de acasă. „Nu m-am gândit niciodată ce am să facă după ce ei pleacă de acasă. Iar după ce ei au crescut și au plecat pe propriul drum, nu mai știam ce să fac și care este rostul existenței mele”, povestește Blackwell. Lucrul care a ajutat-o să-și revină din depresie a fost să-și facă un blog unde să scrie despre cum e să fii o femeie de 50 de ani. „Oamenii comentau pe blog și acest lucru m-a reconectat cu lumea”, adaugă ea.

Ea spune că i-a fost ușor să le convingă pe femei să participe la acest proiect și să fie fotografiate. Unele au trecut prin anumite boli și se bucură că au trecut peste această perioadă mai grea, iar altele au recunoscut că s-au săturat să se conformeze standardelor impuse de societate. „De multe ori oamenii îți spun: Vai, ce de bine arăți pentru vârsta ta! Însă, acesta nu poate fi perceput ca un compliment. Eu arăt bine sau rău, iar vârsta mea nu are nicio legătură cu asta”, subliniază Jo.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.