„Frica de adevăr este cea mai mare problemă a societăţii moldoveneşti”

De Victoria Ungureanu

MAE dezaprobă decizia Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţional decretul preşedintelui interimar al RM, prin care ziua de 28 iunie a fost declarată “Zi a Ocupaţiei Sovietice”.

Preşedintele MAE, Veaceslav Untilă este convins că aceasta este o decizie politică. Deputatul Untilă declară că  Curtea Constutuţională, nu a avut nici o premiză de a declara decretul în cauză, unul neconstituţional. Veaceslav Untilă consideră că justiţia a demonstrat, încă odată că nu este independentă, este o decizie ruşinoasă, un semn că sistemul judecătoresc din RM este unul defectuos. Preşedintele MAE, mai adaugă că decizia înalţilor magistraţi este o înfrângere a democraţiei şi un triumf al sistemului corupt.

MAE continuă să susţină condamnarea, într-un mod explicit şi categoric, a regimului totalitar de sorginte comunistă şi invită toate forţele democratice să susţină acest act simbolic, care ar pune capăt falsului istoric menţinut pe parcursul anilor de regimul comunist din Moldova.

„Este o ruşine, nu putem nega un lucru evident, demonstrat de istorie. Această decizie a arătat încă odată că frica de adevăr este cea mai mare problemă a societăţii moldoveneşti în ansamblu. Indiferent de toate, MAE va continua să lupte pentru adevărul istoric. Trebuie să ne debarasăm pentru totdeauna de moştenirea pe care a lăsat-o în urma sa acest regim criminal, crimele nu se uită, crimele nu se iartă”, a declarat prim-vicepreşedintele MAE, Anatol Petrencu, membru al Comisiei pentru cercetarea crimelor regimului totalitar comunist.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.