Fostul primar de Nisporeni împreună cu un complice, reţinuţi! Au dobândit prin înşelăciune 70 mii euro

Fostul primar al oraşului Nisporeni împreună cu un complice au fost reţinuţi miercuri pentru comiterea escrocheriei în proporţii deosebit de mari. Este vorba despre Ion Gangan, care a avut două mandate de primar în orașul Nisporeni, pentru escrocherie. Acesta s-a aflat la conducerea orașului în perioada 2007-2015.

Potrivit celor constatate de Procuratura Generală, în perioada lunilor mai 2013 – ianuarie 2014, bănuitul, deţinînd funcţia de Primar al oraşului Nisporeni şi acţionînd în complicitate cu o persoană civilă, au dobîndit prin înşelăciune de la un locuitor al raionului bani în sumă totală de 70 mii euro pentru a-l ajuta la procurarea unor loturi de teren.

Până în prezent însă, victima nu a intrat în posesia terenurilor pentru care achitase banii, acestuia nefiindu-i atribuite în proprietatate loturile de pîmînt.

Actualmente, fostul primar şi complicele său sunt reţinuţi preventiv pentru 72 de ore, urmând ca procurorii să depună demers privind aplicarea în privinţa acestora a măsurii preventive arestul pentru 30 de zile.

Pentru această infracţiune norma penală prevede închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

În anul 2010, ziarul Timpul a scris că acesta a fost implicat într-o bătaie cu Ion Robu, pe atunci preşedinte al Organizaţiei teritoriale Nisporeni a PLDM. Robu a povestit că s-a dus la primar să discute problema unui teren din centrul orașului, dar s-a ales cu un pumn în față.

În timpul alegerilor pentru funcția de președinte al României, din noiembrie 2014, numele primarului Gangan a figurat în celebrul deja scandal al ceasurilor oferite celor care votau pentru candidatul PSD, Victor Ponta, susținut în Republica Moldova de PDM. În camera de unde erau oferite ceasurile și chiar banii (câte 50 de lei) se află sediul Oficiul Stării Civile din Nisporeni.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.