A fost dat startul celei  de-a IV-a ediții a Festivalului Internațional de Film Documentar MOLDOX

Cel mai progresist și accesibil festival internațional de film documentar din țară – MOLDOX – a pornit proiectoarele. Timp de șase zile, orașul Cahul va fi centrul cinematografic al țării, găzduind cea de-a patra ediție a festivalului, cu tema „METAMORFOZE”.  Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc la Palatul de Cultură „N. Botgros” din or. Cahul, cu participarea mai multor reprezentanți ai industriei cinematografice naționale și internaționale, a autorităților locale, a organizatorilor și a partenerilor de dezvoltare.

Maxim Cîrlan, directorul festivalului MOLDOX:MOLDOX este la a patra ediție și este pus pe harta internațională a evenimentelor similare. Cu ajutorul acestui festival, orașul Cahul și Republica Moldova devin repere importante la nivel mondial. Deja de patru ani, aici, la Cahul sunt proiectate gratuit filme internaționale care pot fi vizionate de oricine dorește. Aici vin personalități importante ale filmografiei internaționale care discută cu cei interesați, dar și pentru a educa tinerii care vor să profeseze în acest domeniu și care împreună produc documentare pe subiecte sociale importante. Cea de-a patra ediție conține filme demne de festivalurile internaționale, iar cei care le-au produs sunt alături de noi. Desfășurarea ediției din acest an a fost posibiliă datorită echipei și a voluntarilor cu un suflet imens, care cu resurse minime au reușit să producă  și să organizeze unul dintre cele mai importante festivaluri de specialitate din Moldova. Fiecare efort este important pentru ca MOLDOX să existe. Aici este nevoie nu doar de entuziasm și munca celor care se implică, ci și de spirijinul financiar și logistic al tot mai multor instituții naționale și internaționale. ”

Valeriu Jereghi, director, Centrul Național al Cinematografiei: „Mă bucur mult că, în ciuda statutului festivalurilor internaționale cu aspect propriu, MOLDOX este un festival plus un laborator de creație. Mă bucură faptul că există tentative de a reînvia cinematografia națională, iar celor interesați li se oferă o bancă școlară, aici, în cadrul festivalului de filme. Industria cinematgrafică crește și e normal că în viitor vom avea nevoie de mult mai mulți oameni talentați și bine instruiți. Mă bucur că la această ediție vom avea parte de o proiecție în premieră a unui film care a fost recunoscut și la nivel internațional. Felicitări pentru lansarea celei de-a patra ediții.”

Nicolae Dandiș, Primarul municipiului Cahul: „Ne-am dori ca festivalul să rămână aici, la Cahul, și în următorii ani, pentru că anume aici s-a născut această idee și ar fi bine să rămână tot aici. Ne bucurăm că acest festival se bucură de susținerea mai multor parteneri și cu ajutorul acestora se desfășoară în fiecare an. Nu cantitatea publicului, ci calitatea lui trebuie să fie un indicator relevant pentru festivalul de la Cahul – un eveniment ce face un mare serviciu important municipiului Cahul și țării și contribuie foarte mult la tot ce înseamnă promovarea filmului și cinematografiei naționale.”

Corina Gîrla, directoare Centrul Cultural German Akzente: „Bine v-am găsit la cea de-a patra ediție a festivalului internațional de filmul documentar MOLDOX. În calitate de instituție culturală care promovează limba și cultura Germaniei în Republica Moldova ne mai dorim să intermediem și schimbul cultural între țări și relațiile culturale dintre artiștii din ambele țări, dar și o imagine cât mai modernă ș actuală a realităților din Germania, a scenei sale artistice și culturale. Ne bucurăm nespus că și anul acesta am reușit să asigurăm o prezență germană în cadrul festivalului, este vorba despre Denis Pavlovic, care a fost invitat pentru atelierul Interaction, de asemenea puteți viziona și o producție germană. Participarea germană este posibilă datorită suportului acordat de Institutul Goethe pe care îl reprezentăm în Republica Moldova. Sperăm ca organizatorii și participanții să impulsioneze Metamorfozele spre bine, atât în societatea din Republica Moldova, cât și la nivel local, în comunicatea de aici. ”

Ceremonia oficială de deschidere a fost urmată de prezentarea filmului documentar „Grădina sovietică”, în regia lui Dragoș Turea, vizitatorii având ocazia să vizioneze, în avanpremieră națională, filmul documentar care deja face circuitul festivalier. Subiectul filmului a produs reacții și discuții aprinse, sesiunea de întrebări și răspunsuri cu regizorul depășind cu mult timpul alocat.

Cea de-a patra ediție a festivalului MOLDOX se desfășoară între 10 și 15 septembrie, la Cahul. Timp de șase zile, vor fi proiectate 17 lungmetraje și 12 scurtmetraje de talie internațională – actuale, inedite, motiv pentru care au adunat numeroase premii în palmares. La final de proiecții, creatorii din spatele peliculelor – regizori talentați veniți din toate colțurile lumii – și cineaști locali vor provoca publicul la o discuție sinceră și inspirațională.

Dincolo de proiecțiile celor mai premiate filme documentare sociale din întreaga lume, MOLDOX se va axa și pe rularea operelor create de participanții MOLDOX LAB – unicul  laborator de film documentar din Moldova pentru cineaștii în devenire, care se va desfășura în paralel cu festivalul. Acesta va culmina cu circa 7 scurtmetraje, proiectate în seara de închidere a festivalului.

Vă așteptăm la Cahul! MOLDOX are o săptămână întreagă de filme bune, concerte, lecturi și excursii pentru toată lumea! Urmăriți activitățile din cadrul festivalului pe pagina noastră de facebook și instagram.

Detalii despre eveniment: http://moldoxfestival.com

Festivalului de Film documentar pentru Schimbare Socială „MOLDOX” a fost fondat în 2016 și este dedicat în exclusivitate filmelor non-ficțiune cu relevanță socială semnificativă. Este unicul festival de film documentar din Republica Moldova care combină misiunea de culturalizare a populației – prin proiecțiile de filme cu acces gratuit, cu cea de instruire a filmmakerilor în devenire, interesați să creeze documentare cu impact social – asumată de MOLDOX LAB. MOLDOX a fost conceput ca un festival de film internațional axat pe probleme sociale actuale, accesibil tuturor, motiv pentru care intrarea la festival este liberă, iar participarea la ateliere și master-class-uri nu presupune nicio taxă.  MOLDOX se desfășoară în afara capitalei țării, pentru a facilita accesul cetățenilor din regiuni la evenimente socio-culturale de amploare și a promova regiunile Moldovei ca destinații turistice. 

Partenerii Festivalului MOLDOX

Cu sprijinul financiar

Institutul Cultural German Akzente, Goethe Institut, Institutul Cultural Român, Centrul Național

al Cinematografiei din Moldova, Primăria Cahul, Consiliul Raional Cahul, Ambasada Germaniei,

Ambasada Suediei, Ambasada Bulgariei, Proiectul de Competitivitate finanțat de USAID, Suedia și UK aid, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC)

Cu sprijinul

Teatrul Muzical-Dramatic „B.P. Hasdeu”, Palatul de Cultură „N. Botgros”, Incubatorul de Afaceri

din r-ul Cahul

Parteneri festival

One World Romania, Balkan Documentary Center, Festivalul de Film Documentar de la Salonic,

B2B Docs, Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Drepturile Omului Docudays UA,

Festivalul de Film Documentar Chesnok, European Documentary Network,  Festivalul de Film

Documentar CinEast, East Roads Films

Parteneri business

Racketa Production, Cahulpan, YardSale

Parteneri media

Unimedia.info, Moldova.org, Diez.md, Locals.md, Noi.md, Gazeta de Sud, Briciul

Particip la organizarea și asigurarea logisticii evenimentelor corporative și culturale de mai mult de 10 ani. La Moldova.org sunt responsabil de relațiile cu clienții comerciali, dar și de toate aspectele logistice și administrative ale redacției, astfel încât colegii și colegele să nu ducă lipsă de nimic în procesul de lucru.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.