Fondul global de mediu va oferi Republicii Moldova 6,35 milioane USD

Fondul Global de Mediu va acorda Republicii Moldova un credit nerambursabil in valoare de 6,35 milioane USD pentru distrugerea pesticidelor invechite, contaminate cu poluanti organici persistenti (POP) si a condensatoarelor electrice care contin substante toxice periculoase.

Creditul va fi oferit in baza unui acord semnat recent de Guvernul Republicii Moldova si Banca Mondiala privind proiectul „Managementul si distrugerea stocurilor de poluanti organici persistenti”. Ministrul Ecologiei si Resurselor Naturale, Constantin Mihailescu, a declarat joi presei ca pentru realizarea acestui proiect Guvernul va primi 3,72 milioane USD din Bugetul de Stat si Fondul ecologic, dintre care 1,6 milioane USD vor fi alocate pentru distrugerea pesticidelor inutilizabile si interzise.

in cadrul proiectului urmeaza a fi evacuate si distruse aproximativ 1.300 tone de pesticide si 1.060 tone de condensatoare electrice care contin bifenili policlorurati (BPC). Acestea, potrivit lui Mihailescu, vor fi distruse in instalatii speciale in una din tarile occidentale, unde exista companii ce dispun de capacitati si tehnologii moderne si inofensive. Totodata, va fi elaborata o harta digitala a locurilor poluante unde au fost amplasate acele depozite vechi pentru pastrarea pesticidelor.

Specialistii de mediu sustin ca realizarea proiectului respectiv va contribui la reducerea impactului poluantilor organici persistenti asupra mediului si sanatatii populatiei, precum si la prevenirea degradarii solului prin excluderea pe viitor a poluarii lui cu diverse substante POP. Activitatile din cadrul proiectului vor fi completate cu cele ale altor proiecte, aflate in derulare sau initiate in acest domeniu, inclusiv proiectul finantat de NATO, proiectul ONG „Milieukontakt” din Olanda, implementat in raionul Hincesti, si proiectul Energetic II.

Potrivit managerului de proiect, Valentin Plesca, pina in prezent pe teritoriul Republicii Moldova au fost colectate, reambalate si stocate in depozite special amenajate peste 2 000 tone de pesticide inutilizabile. Alte aproximativ 1 000 tone urmeaza a fi colectate pe parcursul anului curent. // Flux

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.