Flilip s-a întâlnit cu reprezentanții Sindicatelor. Ce discuții au fost pe agendă

Aspecte privind reforma sistemului de pensii, reforma administraţiei publice centrale şi locale, acţiunile de protecţie socială a populaţiei au fost discutate, astăzi, în timpul întrevederii Prim-ministrului Pavel Filip cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor.

Premierul a subliniat, cu această ocazie, că dialogul cu partenerii sociali a fost şi este unul foarte important pentru Guvern .

Pavel Filip a informat reprezentanţii sindicatelor despre reformele implementate de Executiv, asumarea răspunderii de către Guvern pentru şapte legi de importanţă primordială, evoluţia relaţiilor cu partenerii externi şi acţiunile întreprinse de Executiv pentru crearea unui mediu de afaceri atractiv şi atragerea investiţiilor străine.

„Obiectivul de bază al actualului Guvern este sporirea bunăstării populaţiei. Pentru a atinge acest obiectiv avem nevoie de investiţii în economie, noi locuri de muncă, care ar genera impozite şi taxe în buget”, a menţionat Pavel Filip. Premierul a vorbit şi despre acţiunile întreprinse de Executiv pentru asigurarea unor condiţii optime pentru dezvoltarea economiei, între care: reforma sistemului de control, reducerea numărului de acte permisive şi de rapoarte salariale, anularea ordinelor vamale.

„Ne dorim să rezolvăm problemele nu sporadic, ci să avem o abordare complexă de soluţionare a acestora”, a accentuat şeful Cabinetului de miniştri.

La rândul său, reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor au salutat acţiunile întreprinse de Guvern pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi au declarat că înţeleg necesitatea şi importanţa asumării de către Guvern a celor şapte  legi, vital necesare pentru încheierea unui Memorandum cu FMI şi reluarea finanţării externe din partea UE şi a Băncii Mondiale.

În acelaşi timp, reprezentanţii sindicatelor s-au interesat de mersul reformei sistemului de pensii şi au abordat aspecte ce ţin de sporirea protecţiei sociale a populaţiei, majorarea salariului minim pe economie şi a indemnizaţiei la naşterea copilului.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.