Filat: Vizita la Moscova este importantă pentru finalizarea discuţiilor ce ţin de domeniul energetic

„Ceea ce ține de vizita la Moscova, a fost convenit cu primul ministru al Federației Ruse, cu domnul Medvedev. Este o vizită importantă pentru noi pentru că avem să finalizăm mai multe discuții începute, ce țin de procesul migrațional, ceea ce ține de relațiile noastre în domeniul energetic”, a declarat Prim-ministrul Vlad Filat într-un interviu pentru Europa Liberă.

În context, Vlad Filat a stipulat că este necesar ca contractul gazelor cu Rusia să fie semnat până la sfârșitul anului curent. „Este necesar să-l semnăm până la sfârșitul anului fiindcă suntem în prelungiri. Avem cea de-a treia prelungire de contract – o dată a fost pe trei luni, repetat pe trei luni și acum suntem în prelungiri, până la sfârșitul anului. Pentru a avea previzibilitate. Spre acest obiectiv muncim”, a adăugat Premierul.

„Noi urmărim ca prețul gazelor naturale, pe care le primește Republica Moldova, să fie unele care se bazează pe principiul economiei de piață. Noi nu cerem să ne fie livrate gaze naturale sau alte servicii mai ieftin sau în regim preferențial. Deci, totul trebuie să aibă la bază raționament economic. Noi, la ora actuală, plătim preț european, nu avem nici un fel de facilitate”, a conchis sursa.

Precizăm că în dimineaţa zilei de astăzi, Serviciul de Presă al Guvernului a anunţat că Premierul va efectua o vizită de lucru la Moscova, în perioada 10-11 septembrie, la invitaţia omologului rus, Dmitri Medvedev.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.