Filat: “Procurorul General este politizat”

Chişinău / Moldova.ORG/ — “Atât sistemul judecătoresc cât şi Procurorul General al Republicii Moldova sunt politizaţi”, a declarat Prim-ministrul Vlad Filat în cadrul unei emisiuni televizate.

Acesta a mai menţionat că vrea să-l demită pe Procurorul General şi pe unii Miniştri care îndeplinesc comenzile unor lideri politici sau unor partide.

“Unii Miniştri de Guvern sunt determinaţi să activeze în funcţie de aşteptările unui partid sau a unui lider politic, deaceea optez pentru depolitizarea tuturor structurilor de drept. Acest lucru presupune ca instituţiile de drept să nu cadă sub influenţa principiului partajării funcţiilor”, a declarat Vlad Filat.

Prim-ministrul a specificat că Şeful Statului trebuie ales cu orice preţ şi, în acest sens, este necesar să fie purtate tratative cu opoziţia pentru a depăşi criza constituţională.

“Nu este nici o problemă de comunicare cu opoziţia. Chiar şi în cadrul convorbirilor cu societatea civilă am avut discuţii cu liderul comunist, Vladimir Voronin, care a demonstrat că pot fi purtate tratative şi cu ei. Am facut o mare greşeală că i-am ignorat din start”, a spus Filat.

Menţionăm că Vlad Filat a prezentat recent rezultatele consultărilor cu societatea civilă care au avut loc pe parcursul săptămânii trecute. În cadrul acestui raport, Prim-ministrul a relatat principalele obiective şi soluţii pentru a depăşi criza constituţională.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.