Filat favoritul Moscovei

De Victoria Ungureanu

Una dintre publicaţiile ruse, Kommersant scrie în legătură cu lista favoriţilor desemnată de Kremlin în alegerile prezidențiale din RM, care ar urma să se desfășoare în noiembrie. Kommersant îi nominalizează pe Marian Lupu, președintele PDM, Valeriu Pasat, dar și, în premieră, pe liderul PLDM, Vlad Filat.

Moscova în ultima perioadă, demonstrează deschidere în relația cu liderul liberal democrat, Vlad Filat. La 21 mai, Putin s-a întâlnit cu Filat în timpul Summit-ului CSI. Ministrul de externe Iurie Leancă a anunțat anterior că la sfârşitul lunii va avea loc o întâlnire bilaterală Filat-Putin.

Marian Lupu este apreciat de publicaţie şi etichetat ca un politician care "aranjează pe deplin" puterea de la Moscova, amintind de întâlnirea lui Medvedev cu Lupu și de acordul de colaborare între PD și partidul puterii din Rusia "Edinaia Rossia".

Ce ţine de Partidul Comuniștilor, Kommersant relatează că reprezentanții formațiunii vizitează destul de des Moscova și se întâlnesc cu oficialii ruşi de diferit rang, doar că, până în acest moment, PCRM nu și-a desemnat propriul candidat.

Spațiu a fost alocat şi pentru prezentarea lui Valeriu Pasat, care recent a declarat că îşi creeză propriul partid pentru alegerile din toamna 2010. Kommersant scrie despre Pasat că acesta ar fi un dușman personal al lui Voronin și cu relații puternice în cercurile politice de la Kremlin.

Amintim că potrivit legislaţiei în vigoare, preşedintele ţării era ales de către Parlament, însă AIE doreşte să modifice art. 78 din Constituţie, care va permite alegerea directă a şefului statului, până la sfârşitul anului 2010, această propunere, fiind susţinută de comunitatea europeană.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.