Filat: „Este necesar de monitorizat riguros reflectarea campaniei electorale în mass-media”

De Victoria Ungureanu

„ Suntem ferm convinşi că este necesar de monitorizat riguros toate procesele ce ţin de alegeri, inclusiv reflectarea campaniei electorale în mass-media”, a declarat Vlad Filat în cadrul întrevederii cu membrii delegaţiei Misiunii preelectorale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

„În acest sens, a fost asigurată ajustarea cadrului normativ, inclusiv în ceea ce priveşte reflectarea campaniei electorale în mass-media, crearea condiţiilor pentru votare cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi în afara ţării, precum şi pentru studenţii din ţară, dar care îşi fac studiile în altă localitate decît cea unde sunt domiciliaţi ”, a precizat Prim-ministrul.

Importanţa organizării unei campanii corecte, procesul preelectoral şi desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate care vor avea loc pe 28 noiembrie curent în Republica Moldova au fost ca subiecte principale dintre delegaţi şi Premier.

Aceştia şi-au exprimat speranţa că alegerile se vor desfăşura în mod transparent şi democratic. Printre aspectele care necesită o mai mare atenţie, membrii Delegaţiei au evidenţiat: asigurarea transparenţei finanţării partidelor, monitorizarea mass-media la capitolul reflectarea alegerilor, neadmiterea folosirii resurselor administrative, dar şi pregătirea către procesele postelectorale care, în opinia reprezentanţilor APCE, vor necesita un dialog politic eficient.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.