Filat: “ Avem nevoie de partide de calitate”

De Victoria Ungureanu

 Vlad Filat s-a întâlnit la Chişinău cu Director pentru Eurasia din cadrul Institutului Republican Internaţional (IRI), Steave Nix. În cadrul întrevederii a fost discutată actual situaţie politică din ţară şi apropierea alegerilor.

Referindu-se la procesele politice, care au loc în RM, Filat a menţionat importanţa calităţii partidelor. Acesta s-a arătat convins că acum este momentul ca forţele politice să se axeze pe calitatea partidelor, de care depinde, în consecinţă, calitatea guvernării: „Sunt convins că doar partidele puternice, bazate pe principii, vor fi capabile să realizeze o guvernare eficientă. În acest sens contăm pe sprijinul IRI, care, prin activităţile sale, ajută la perfecţionarea comunicării în cadrul partidelor şi între partide”, a declarat Filat.

Reprezentantul IRI a reiterat intenţia instituţiei de a continua susţinerea RM, în special în domeniul consolidării activităţilor politice democratice, dezvoltării capacităţilor instituţionale, eficientizării comunicării pe plan intern şi extern şi promovarea valorilor democratice, având la bază Programul de asistenţă pentru Republica Moldova.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.