Connect with us
"
"

Cultură

Fii voluntar la cea mai mare conferință internațională media din această toamnă

Publicat

pe

Rețeaua internațională de jurnaliști „n-ost” organizează în perioada 3-5 octombrie cea mai mare conferință media din această toamnă. Ediția de anul acesta are loc sub titlul „OFF THE BEATEN TRACK! Building new rails for foreign reporting on Eastern Europe” și va aduna la Chișinău peste 100 de jurnaliști din mai multe țări europene.

Echipa organizatorică este în căutarea voluntarilor activi și dedicați care să contribuie la buna desfășurare a evenimentului. În cadrul conferinței, voluntarii vor avea posibilitatea să participe la toate evenimentele, să socializeze cu jurnaliști din mai multe țări, devenind parte a unei rețele internaționale.

La eveniment vor participa aproximativ 120 de jurnaliști din diferite țări europene. Conferința va dura 2 zile și jumătate și tradițional va cuprinde mai multe elemente: paneluri, discuții în grupuri restrânse, ateliere practice, activități culturale, vizite la redacțiile locale, etc. Limba de comunicare în cadrul conferinței va fi engleza.

Persoanele interesate sunt invitate să completeze formularul de aplicare până pe 15 septembrie

În cadrul acestor formate se vor discuta teme destul de diverse. Totuși, acestea vor avea un lucru comun – dorința de a identifica noi abordări pentru a schimba percepția despre regiunea Europa de Est și Europa în general. Adunăm la un loc jurnaliști creativi și cu experiență, pentru a reflecta împreună cum ar trebui să fie jurnalismul internațional în viitor.

Mai multe informații găsiți aici: https://n-ost.org/100-media-conference-2019-off-the-beaten-track

Cultură

Arta a ieșit în stradă. Ce este POSTER X POEM și unde îl poți vedea

Publicat

pe

De către

Dacă treci zilele astea pe strada 31 august, pe lângă muzeul Național de Istorie, s-ar putea să dai nas în nas cu o serie de poezii ilustrate, afișate pe gardul instituției.

Început la București în martie 2020, proiectul POSTER x POEM este un proiect interdisciplinar care aduce împreună poeți contemporani și artiști vizuali. POSTER x POEM a ajuns la Chișinău la inițiativa AA+, care a lansat provocarea către 14 poeți contemporani și 14 artiști vizuali basarabeni. 

Fiecare poster propune o interpretare vizuală proprie, alături de textul poemului inițial, duo-urile de artiști fiind: Alexandru Vakulovski x Aliona Ciobanu, Moni Stănilă x Veronica Gorii, Paula Erizanu x Maks Graur, Veronica Ștefăneț x Cristina Halp, Dan Negară x Anna Vasina, Hose Pablo x Sandul, Artur Cojocaru x Alex Escu, Anastasia Palii x Adrian Gavriliuc, Artiom Oleacu x Ecaterina Șălaru, Iulia Iaroslavski x Mihaela Mândru, Ion Buzu x Veronica Belous, Cristina Dicusar x Ana Grigorovscaia, Victor Țvetov x Cristian Menumortu, Alexandru Cosmescu x Denis Foca.

Plecând de la conceptul „carte blanche”, artiștii vizuali au primit ca temă să creeze un poster pornind de la un poem al unui poet contemporan. Singura regulă a fost ca poemul și numele poetului să se regăsească în poster. „Întotdeauna am crezut că poeții trebuie să fie prieteni cu artiștii vizuali, pentru că de ei depinde cum arată cărțile în care se adună poemele. Următorul pas sunt posterele. Bineînțeles că mă bucur că după un poem de-al meu se va face un poster. De-abia aștept să-l văd! Am văzut cum întâlnirea dintre doi artiști naște scântei. Și e și mai frumos că poezia pornește din stradă, dar se întoarce înapoi în stradă. Bucurați-vă de ea!”, a adăugat poetul Alexandru Vakulovski.

Început la București

POSTER x POEM a pornit cu o primă expoziție de postere online și offline pe gardul Muzeului Național de Artă al României din București. În cadrul acestei expoziții au fost prezentate primele 16 postere din proiect, printre poeții invitați numărându-se Tara Skurtu, Dan Coman, Vasile Leac, Andrei Dosa, Mina Decu, Răzvan Țupa, Teona Galgoțiu și Svetlana Cârstean.

POSTER X POEM crede că poezia trebuie să ajungă la cât mai multă lume și pentru asta ea trebuie să iasă din cărți și să apară pe pereți și garduri. Iar posterul este mediul perfect pentru  a duce poezia în mijlocul orașului, printre oameni. 

Proiectul este inițiat de GLITCH – studio de comunicare cu înclinație către proiecte culturale din București și a ajuns la Chișinău în colaborare cu AA+ – o inițiativă nonformală, din Moldova, care își concentrează activitatea în jurul culturii vizuale locale și de peste hotare.

Aici poți vedea evenimentul și mai multe detalii.

Citește mai departe

Cultură

Tineri din Chișinău merg la magazin sau farmacie în locul bătrânilor pentru a-i proteja de COVID-19. Cum poți să te implici

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Mai mulți locuitori ai municipiului Chișinău sar în ajutorul persoanelor în etate, care din cauza sănătății precare nu pot ieși afară ca să-și cumpere produse alimentare sau medicamente. Pentru a deveni voluntar și pentru a ajuta pe cei care nu pot face singuri față situației de urgență din țară, trebuie doar să completezi acest formular.

PE LUNG

În această perioadă de pandemie, când COVID-19 se răspândește prin întreaga lume și ucide mii de oameni, cei mai afectați sunt totuși persoanele în etate. În China, doar 0,2% dintre persoanele infectate de sub 40 de ani și-au pierdut viața în urma bolii pulmonare cauzate de coronavirus, comparativ cu 8% dintre cei cu vârste între 70 și 79 de ani și 14,8% dintre persoanele de peste 80 de ani.

Specialiștii în medicină le recomandă oamenilor să stea acasă, ca să se protejeze de infectare, în special, persoanele în etate care suferă și de alte boli grave. Ei ar trebui să evite adunările mari și nici măcar să nu iasă la plimbare sau la magazin.

În acest context, un grup de tineri, împreună cu reprezentanții primăriei din Capitală, au lansat o inițiativă de adunare a voluntarilor care să facă cumpărăturile pentru bătrâni.

„Majoritatea beneficiarilor sunt de 79-85 de ani. Direcțiile de asistență socială preiau apelurile unde oamenii le spun că au nevoie de ajutor și noi distribuim voluntarii.”

Potrivit lui, până la acest moment s-au înregistrat 113 de voluntari, dintre care 40% au vârsta de 18-30 de ani, 32% – 30-40 de ani, 21% – 40-50 de ani. Voluntarii apelează bătrânul care a solicitat ajutorul și acesta le spune de ce are nevoie. Ulterior, voluntarul i le aduce acasă cu bonul de plată de la magazin, iar bătrânul întoarce banii. Voluntarii sunt echipați cu măști și dezinfectant pentru mâini și încearcă să intre cât mai puțin în contact cu beneficiarii.  Pe lângă procurarea alimentelor sau a medicamentelor, voluntarii pot ajuta și la dezinfectarea blocurilor, transportarea personalului medical cu automobilul, etc.

Dacă vrei să devii și tu voluntar în perioada aceasta de pandemie și să ajuți pe cei care au nevoie de sprijin, atunci poți completa acest formular.

Menționăm că această inițiativă nu este singura care încearcă să ajute pe cei mai afectați în această perioadă de răspândire a coronavirusului. Oamenii de afaceri donează bani spitalelor unde sunt internați cei infectați cu COVID-19, psihologii oferă consultații gratuite la telefon, mai multe librării oferă acces gratuit la o serie de cărți online, artiștii fac concerte online, muzeele își deschid ușile în lumea virtuală, au fost create mai multe platforme pentru studierea la distanță, profesorii fac cursuri online pentru a-i ajuta pe elevii care se pregătesc de bacalaureat etc. Împreună putem fi mai puternici și nu uităm să stăm acasă!

Citește mai departe

Cultură

Cine a fost Maria Drăgan, artista distrusă de indiferență și sistem

Publicat

pe

De către

PE SCURT

A fost comparată de nenumărate ori cu Edith Piaf a muzicii românești, a ridicat mii de oameni în picioare și a inspirat oamenii prin talentul ei. Maria Drăgan a fost artista plină de energie și bunătate, care, însă, a fost distrusă de indiferența unor oameni importanți din viața ei. 

„A fost un diamant cumpărat, târguit și pierdut, iar noi suntem fericiți că o regăsim în amintirile noastre”, a scris jurnalistul Gheorghe Budeanu în cel de-al doilea volum de amintiri și interviuri „MARIA. Vai, sărmana turturică”.

PE LUNG

Maria Drăgan s-a născut la 23 august 1947, în satul Bălăurești, Nisporeni. Erau șase copii în familie. După absolvirea școlii, Maria a început să lucreze în brigada de legumicultori, iar între pauze și serile scria versuri, picta și cânta. Într-o zi, a decis să-și schimbe viața și a plecat la Chișinău. „S-a pornit la școala de pictură, dar a ajuns la Școala de muzică „Ștefan Neaga”, povestește Gheorghe Budeanu, jurnalistul care a făcut ultimul interviu din viața artistei.

În 1966, la Filarmonică se anunțase fondarea unui ansamblu de muzică populară. Aflând despre asta, Maria, de 19 ani, s-a dus să-și încerce norocul și a reușit. A devenit solista ansamblului „Mugurel”, unde avea un repertoriu de peste 500 de romanțe, doine, bocete. Cânta în limba română, ceea ce, în acea perioadă, reprezenta un adevărat act de curaj. Timbrul plin, colorat și diapazonul larg ridica oamenii în picioare. „A fost o mare artistă cu un destin trist. Cred că ar fi avut un alt destin dacă s-ar fi născut în altă țară și în alte timpuri”, spunea Ion Busuioc, un prieten al artistei.

Maria Drăgan era un om luminos, cald, deschis, care nu înțelegea uneori cruzimea oamenilor care o înconjurau. Scena era un ring de luptă, regulile pe care nu le cunoștea sau pe care nu le accepta. „Am cântat cu tot neamul nostru… am cutreierat țara în lung și-n lat, am văzut oameni aplaudând cu o bucurie pe care doar cântecul adevărat o poate explica. Eram pe atunci naivă și credeam că toți oamenii sunt ca pâinea cea caldă. Of, lume, lume, soro lume… Acum, cu mintea mea odihnită, îmi dau seama că prea bine cântam ca să nu-mi fac dușmani din invidie”, recunoștea Drăgan în ultimul său interviu. 

După destrămarea Ansamblului „Mugurel”, Maria a încercat să-și găsească locul în muzică, dar, nu prea a reușit. Astfel, într-o zi, brusc a dispărut din viața publică, fiind distrusă de regimul infect, care nu tolera cântecele românești și oamenii talentați. A fost nevoită să revină la casa părintească. Era dezamăgită, epuizată și bolnavă. Singurul loc unde și-a găsit de lucru a fost la școala din sat unde s-a angajat ca paznică. Amintirile le-a lăsat în trecut și prefera să nu se mai gândească la succesul pe care l-a avut cândva. De fiecare dată când își auzea cântecele la radio, mergea la iazul de lângă grădină și începea să plângă. 

„Maria era cântecul și cântecul era Maria. Cum spunea un mare artist: cântecul alerga după Maria Drăgan ca un nebun. Ea era îndrăgostită de cântec și a păstrat mereu această dragoste, dar o durea nespus că a fost ruptă brusc de scenă și de oameni. Despre ea se poate de povestit mult, deși viața ei a fost foarte scurtă”, zice Gheorghe Budeanu, singurul și ultimul jurnalist care a realizat un interviu cu artista după ce timp de 9 ani Maria Drăgan a fost ruptă de scenă. „Ea a fost ca un fulger pe bolta muzicii noastre. Noi trăim cu memoria ei. Imaginea ei a rămas tânără, frumoasă și devotată muzicii. Ce poate fi mai frumos de atât?”, se întreabă Budeanu.

La 6 octombrie 1986, la vârsta de 39 de ani, Maria Drăgan se stinge din viață, fiind răpusă de tuberculoză. Este petrecută pe ultimul drum doar de rude.

La 13 septembrie 1996, a fost creată Fundația „Maria Drăgan”, care are drept scop lansarea și promovarea tinerilor interpreți de folclor. În 2001, s-a desfășurat prima ediție a Festivalului-concurs de interpretare a cântecului folcloric „Vai, sărmana turturică”, consacrat interpretei de muzică populară Maria Drăgan. Numele Mariei Drăgan îl poartă astăzi străzi din Chișinău, Nisporeni și Călărași.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Social3 ore în urmă

Turist în Moldova: Congaz, Găgăuzia

Cu peste 11.000 de locuitori, satul Congaz se număra printre cele mai mari sate europene după numărul populației. Acum doi...

Lifestyle8 ore în urmă

Cum alegi o fereastră termopan?

Cu toate că există o varietate mare de profile, cum ar fi VEKA, Salamander,Trocal, KBE, Aluplast, etc. să alegi un...

Social9 ore în urmă

Despre oameni, destine și deportări, într-o nouă dezbatere „AntiNostalgia” la Europa Liberă

La 6 iulie Republica Moldova își va aminti, din nou, de calvarul deportărilor. În această zi, în anul 1949, peste...

Social9 ore în urmă

2 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 252 cazuri noi de infectare și 11 decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

EconomieO zi în urmă

Cât costă să mergi la psiholog

Ideea că doar oamenii cu probleme psihologice grave trebuie să meargă la psiholog este demult depășită. Astăzi oamenii înțeleg importanța...

SocialO zi în urmă

1 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 285 cazuri noi de infectare și patru decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Social2 zile în urmă

30 iunie 2020. COVID-19, PE SCURT: 256 cazuri noi de infectare și nouă decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Advertisement

Politică

Politică3 zile în urmă

Ce înseamnă schimbările în Constituția Rusiei și cum ar putea influența regiunea transnistreană. Explicăm

PE SCURT De pe 25 iunie până pe 1 iulie are loc referendumul pentru modificarea Constituției Federației Ruse. În regiunea...

PoliticăO săptămână în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Trei sate moldovenești din stânga Nistrului au trecut în subordinea Tiraspolului?

PE SCURT Așa-zisele autorități transnistrene anunță că aproape 80% dintre cazurile de COVID-19 au fost tratate.  Thomas Mayr Harting, reprezentantul...

Politică2 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. „Discriminare. Autoritățile moldovenești nu au anulat bacalaureatul pentru studenții din regiune”

PE SCURT Astăzi, 16 iunie, în regiunea transnistreană, se încheie starea de urgență, însă restricțiile rămân în vigoare. Acest lucru...

Istorie3 săptămâni în urmă

„Politicienii folosesc divizarea în societate, manipulând cu preferințele alegătorilor”, spune o doctoră în Științe Politice

PE SCURT Instalarea stării de urgență pare că a amplificat problemele politice și divergențele existente în societate, la fel ca...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: Tiraspolul sugerează că s-a descurcat mai bine decât Chișinăul

PE SCURT Biroul Politici de Reintegrare a anunțat că au fost ridicate unele restricții de circulație pentru locuitorii satelor din...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană / Autoritățile separatiste vor achita compensații de 23 euro antreprenorilor

PE SCURT În săptămâna trecută în regiunea transnistreană a fost prelungită starea de urgență, un bebeluș a fost testat pozitiv...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Tiraspolul atacă Chișinăul: „Deficit de conștiință și rațiune”

PE SCURT Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană redeschid treptat afacerile și instituțiile. 143 de beneficiari și angajați ai internatului psihoneurologic...

Advertisement

Opinii

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031