În faţa Parlamentului se scandează:”Nu furaţi bani! şi „Nu legalizaţi corupţia!

Reprezentanţi ai mai multor organizații neguvernamentale și formațiuni politice, printre care lidera PAS Maia Sandu, şi cei de la Platformai ”DA”, participă vineri,16 decembrie, la un flashmob cu genericul „Nu legalizaţi corupţia!”, care se desfăşoară în faţa sediului Legislativului.

Manifestanţii scandează “Nu furaţi banii!”,”Jos hoţia!” şi “Nu legalizaţi corupţia!” în semn de protest faţă de proiectul legii privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală, care urmează să fie adoptat astăzi de Parlament.

Proiectul de lege, ce urmează a fi aprobat în primă lectură, prevede eliberarea de orice răspundere a celor care nu şi-au declarat proprietăţile, în schimbul unei taxe de 2% din valoarea acestei averi.

maia protesteaza

Lidera PAS Maia Sandu a declarat că manifestanţii au venit cu un mesaj simplu: nu se poate de aprobat o lege contestată de societatea civilă. “Noi credem că se va legaliza banii furaţi, iar cei care au furat nu vor fi penalizaţi. Adoptarea se face în grabă. Se ignoră cetăţenii. Iar actuala guvernare vrea să guverneze fără procese participative”, a declarat Maia Sandu.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.