Exporturile de mărfuri sunt în creştere, raport

În perioada ianuarie-iunie 2012, exporturile de mărfuri au totalizat 1041,8 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada similară din anul 2011 cu 4,6%. Acestea sunt datele prezentate de Biroul Nţional de statistică cu privire la raportul privind activitatea de comerţ exterior al Republcii Moldova pentru perioada respectivă.

Potrivit BNS, exporturile de mărfuri realizate în luna iunie 2012 s-au cifrat la 178,9 mil. dolari SUA, cu 1,4% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 3,7% – comparativ cu luna iunie 2011.

Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 627,3 mil. dolari SUA, înregistrând o creştere de 17,7% faţă de ianuarie-iunie 2011, care a contribuit la sporirea exporturilor cu 9,4%.

Reexporturile de mărfuri au avut o valoare de 414,5 mil. dolari SUA, care echivalează cu o cotă de 39,8% în total exporturi. Comparativ cu ianuarie-iunie 2011, reexporturile de mărfuri s-au diminuat cu 10,4%.

În acelaşi timp, importurile de mărfuri realizate în luna iunie 2012 au însumat 401,8 mil. dolari SUA, cu 6,2% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 3,7% – comparativ cu luna iunie 2011. În ianuarie-iunie, curent, importurile au totalizat 2460,6 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2011 cu 3,6%.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.