Connect with us

Cultură

Experimente nucleare în agricultură! Regizorul Dragoș Turea ne dezvăluie secretele  „Grădinii sovietice”

Publicat

pe

Am privit cu sufletul la gură serialul american despre accidentul nuclear de la Cernobîl, dar câți dintre voi știu că și Moldova a fost un poligon de experimente monstruoase, desfășurate în fosta URSS? Este povestea pe care ne-o prezintă regizorul Dragoș Turea în pelicula „Grădina sovietică” – un documentar 100% moldovenesc, care îți va face „pielea de găină”.  Premiera mondială a filmului a avut loc recent în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo, iar pe 10 septembrie ai ocazia să-l vezi în avanpremieră națională la Cahul, unde se va desfășura cel mai tare festival internațional de film documentar din țară  – MOLDOX ). De altfel, Dragoș Turea a fost unul dintre absolvenții atelierului  Inspiration la MOLDOX LAB 2017

Cum o istorie povestită la gura sobei s-a transformat într-un film care dezvăluie interese naționale măsurate în vieți omenești, aflați din interviul cu regizorul moldovean.  

Drumul către „Grădina Sovietică”:

  • Producția, scenariul și regia – cca 7 ani
  • Post-producția – 2,5 ani

E pentru prima dată când în programul Festivalului Internațional de Film din Sarajevo, ajuns la cea de-a 25-a ediție, a fost inclus un film din Republica Moldova. Ce înseamnă acest lucru pentru tine?

Mă simt onorat să fiu printre toți cei care participă la festival. „Grădina sovietică” a fost selectată din peste 200 de filme. Au fost 16 pelicule din mai multe țări,  precum România, Serbia, Croația, Bosnia și Herțegovina, etc. Criteriile de selecție nu au fost țările de unde provin filmele, ci subiectele în sine, istoriile.

Povestea care te-a inspirat să filmezi „Grădina sovietică” – de unde vine?

O mare parte din copilărie mi-am petrecut-o alături de bunica mea, Olimpiada. Într-o iarnă, după prăbușirea Uniunii Sovietice, bunica mi-a povestit despre niște experimente secrete din anii ’60. Acum câțiva ani bunica a murit de cancer și mai mulți consăteni din generația ei au decedat fiind răpuși de aceeași boală. Asta mi-a stârnit curiozitatea și în 2009 am început investigația. Voiam să aflu dacă există vreo legătură între acele experimente secrete și creșterea exponențială a cazurilor de cancer din ultima perioadă.  Am realizat mai multe interviuri în acest sens. Am discutat și cu un savant care a creat bumbac verde și a făcut ca uleiul de floarea-soarelui să aibă gustul și proprietățile uleiului de măsline. Am fost foarte surprins să aflu că majoritatea oamenilor de știință implicați în aceste experimente au murit de tineri. Încet, încet realizam că materialul acumulat devenea tot mai prețios. Am continuat cercetările, care m-au adus la o realitate greu de acceptat. În anii ’70 ai secolului trecut, pe teritoriul Moldovei erau amplasate utilaje radioactive mobile și staționare, cu ajutorul cărora erau prelucrate suprafețe imense de culturi agricole.

Să înțelegem că Moldova era un poligon de experimente nucleare în agricultură?

Am constatat că Partidul Comunist, condus pe atunci de Nikita Hrușciov, intenționa să sporească recolta, pentru a depăși SUA la capitolul „productivitate agricolă”. Republica Moldova a fost aleasă să devină așa-zisa „Grădină sovietică” – un câmp de experimente nucleare în agricultură. După ani de expediere a petițiilor și solicitărilor și zeci de refuzuri, am obținut aprobarea pentru a filma depozitul de deșeuri radioactive. Acolo am găsit majoritatea utilajelor și mașinăriilor radioactive folosite pentru iradierea culturilor agricole. După ce s-a destrămat Uniunea Sovietică, unele dintre ele au rămas abandonate în câmp deschis ani în șir, deși de urgență trebuiau izolate în siguranță.

Care a fost cea mai mare provocare pentru „Grădina sovietică”?

Cel mai greu a fost să ajung la acele locații secrete. Obținerea unor permisiuni de a filma dura și până la 3 ani. O  mare provocare a fost să-i conving pe oameni să se confeseze, pe unii nu am reușit nici până astăzi. Oamenii încă au acea teamă de a vorbi. În acești 10 ani am bătut la zeci de uși, am colaborat cu vreo 10-12 instituții de stat. S-a lucrat mult ca să mi se pună la dispoziție toate resursele și informația necesară. Intenționăm ca în următoarea perioadă să îl lansăm în cinematografele din România și Moldova și ne așteptăm să mai fim selectați la câteva  festivaluri. Subiectul este destul de ofertant și ar putea ieși chiar și un serial – deocamdată e o idee care trebuie să se „coacă”.

Este primul film de producție moldovenească ajuns vreodată la Sarajevo. Are industria cinematografică din Moldova un viitor? Putem spune că Moldova are o industrie cinematografică?

Industria cinematografică în Moldova există, dar nu este suficient de promovată. Lipsesc producătorii, cei care i-ar ajuta pe oamenii de creație să-și valorifice produsele. În Moldova sunt o groază de subiecte care pot fi explorate, foarte mult contează, însă, cum livrezi produsul final. Povestea este cel mai important aspect, dar partea financiară este importantă și ea.  Cred că comunitatea noastră trebuie să fie mult mai unită, doar așa putem să ajungem „acolo”.

În contextul promovării industriei cinematografice, ce poți spune despre festivalul MOLDOX?

În 2017, am participat la MOLDOX LAB – atelierul „Inspiration” – care mi-a furnizat o foarte bună expertiză pe zona de „pitching” de filme: cum să prezinți filmul ca să îl vinzi mai bine. Sunt multe lucruri de învățat de la tutorii cu experiență internațională. MOLDOX promovează filmul documentar, care poate spune multe pentru publicul de astăzi și pentru generațiile viitoare, care modelează societatea pe interior, provoacă schimbări sociale.  Îi îndemn pe oameni să susțină industria cinematografică și a organizării festivalurilor de film de acest gen.

MOLDOX are nevoie de tine. Susține-ne!

MOLDOX este o oportunitate unică, prin care noii creatori de film au șansa să-și șlefuiască abilitățile de a atrage atenția publicului asupra subiectelor importante din societate. În același timp, proiectul aduce în sudul Moldovei un eveniment de nivel mondial, oferind oamenilor posibilitatea să participe și să urmărească documentare relevante în contextul lor regional. Festivalul MOLDOX este în cumpănă: între o dorință avidă de a sensibiliza publicul larg despre importanța schimbărilor pozitive și lipsa fondurilor adecvate pentru a face ca acest lucru să se întâmple. Credem că misiunea MOLDOX merită a fi perpetuată, iar oamenii de artă din Moldova – susținuți. Dacă împărtășești această idee și îți dorești să contribui, alături de noi, la crearea schimbărilor sociale prin intermediul filmului documentar – DONEAZĂ!

Lifestyle

Renumitul lanț hotelier Marriott a ajuns în Moldova! Hotelul, alături de primul Business Centru de clasa A+, inaugurate la Chișinău

Publicat

pe

De către

Două proiecte internaționale de anvergură, premiere pentru țara noastră, au fost inaugurate în data de 14 septembrie la Chișinău. Courtyard by Marriott Chișinău este primul hotel internațional select-service de 4 stele din R. Moldova, adică oferă o gamă largă de servicii la prețuri rezonabile. Alături de acesta se înalță primul Business Centru de clasă A+ din Moldova. Noile proiecte sunt rezultatul eforturilor companiei de construcții și investiții Summa și ale partenerilor acesteia.

Evenimentul de inaugurare a celor două edificii de înaltă clasă a avut loc într-o ambianță plăcută, pe note de muzică clasică interpretată de Moldovan Youth Orchestra. Printre invitații de onoare s-au regăsit reprezentanți ai autorităților din țara noastră, dar și de peste hotare, diplomați, oameni de afaceri, reprezentanții companiilor de construcții și investitorii implicați în aceste două proiecte de anvergură. Oaspeții au vizitat hotelul și au aflat detalii inedite despre construcția acestuia.

Ce noutăți oferă hotelul Courtyard by Marriott Chișinău

Hotelul este parte a celui mai mare lanț hotelier din lume, Marriott International, care cuprinde peste 7000 de proprietăți imobiliare în 130 de țări. Este singurul hotel din țara noastră dedicat celor care călătoresc în scop de afaceri și construirea acestuia i-a costat pe investitori în jur de 10 milioane de Euro.
Courtyard by Marriott Chișinău dispune de 120 de camere standard dotate cu birouri de lucru, WIFI gratuit la viteză înaltă, un restaurant cu meniu inspirat din bucătăria americană. Hotelul oferă și spații pentru organizarea evenimentelor private și corporative, având patru săli cu suprafața totală de peste 160 de metri pătrați.

Noua destinație de afaceri în capitală – Business Centrul de clasă A+

Business Centrul de clasă A+, aflat în imediata apropiere a hotelului, dispune de spații generoase destinate pentru închiriere. Cu un design proaspăt și modern, birourile sunt perfecte pentru afacerile orientate spre viitor.
Suprafața totală închiriabilă este de 30 de mii de metri pătrați, fiind disponibile spații cu suprafețe între 250 și 800 de metri pătrați.
Business Centrul a fost construit de Summa în parteneriat cu Fiba Group. Suma totală a investită pentru construirea acestuia, dar și a parcării subterane este de 25 de milioane de Euro.

„Vom continua să facem lucruri frumoase în R. Moldova”

Inițiatoarea proiectelor, compania internațională de construcții și investiții Summa, este recunoscută la nivel mondial pentru 91 de proiecte de importanță globală, cu o suprafață totală de două milioane de metri pătrați, ridicate în 14 țări ale lumii, printre care Turcia, Turkmenistan, Rusia, Moldova, România, Libia, Venezuela, Sudan, Benin, Nigeria. Compania Summa a fost fondată în anul 1989 la Ankara și numără în prezent peste 2.500 de angajați. De 14 ani aceasta figurează în top 225 cele mai bune companii de construcții din lume, realizat de prestigioasa revistă americană „Engineering News-Record”.

Președintele Summa, Selim Bora, a mulțumit celor implicați în elaborarea, proiectarea și construirea noilor edificii în R. Moldova. „Le mulțumesc tuturor muncitorilor, furnizorilor, contractanților, guvernelor precedente și viitoare, celor cu care am lucrat la acest proiect și fără de care nimic nu ar fi fost posibil. Am realizat multe lucruri în această țară frumoasă și vom continua să o facem”, a declarat acesta.

Această idee a fost reiterată și de Umit Yuksel, directorul regional al rețelei hotelurilor Summa în R. Moldova.  „Moldova este o țară cu potențial de dezvoltare mare, iar orice proiect implementat aici are rezultate foarte bune. Compania Summa este prezentă pe piața din Moldova din 1996. În cele peste două decenii de activitate am reușit să realizăm proiecte de importanță națională, care au contribuit la dezvoltarea comunităților locale și a economiei locale. Aceste rezultate ne-au motivat și ne-au inspirat să venim cu idei și investiții noi”, a punctat managerul.

R. Moldova prezintă un interes strategic pentru Marriott International în ce privește creșterea și dezvoltarea proiectelor de anvergură. Fiind născut în Găgăuzia, Ivan Kiseev, director pentru Dezvoltare Hotelieră Internațională pentru Rusia și Statele CSI în cadrul Marriott International, vede în Republica Moldova o destinație strategică.

„A fost o chestiune de principiu ca anume
eu să aduc primul hotel Marriott în țară.”

„Aceste clădiri sunt rezultatul interacțiunii complexe dintre cel mai mare lanț hotelier din lume și investitorii. Summa reprezintă un tip de investitori care se întâlnesc foarte rar. Ei sunt vizionari. Unde alții văd doar riscuri, aceștia găsesc oportunități. Astfel, R. Moldova este plasată pe harta globală a călătorilor”, a mai adăugat Kiseev.

Oficiali străini: „Viitorul Chișinăului este strălucit”

Printre invitații evenimentului s-a numărat și ambasadorul Turciei în R. Moldova, Gürol Sökmensüer. „Încurajăm cercurile de afaceri din Turcia să investească aici. Summa este unul dintre investitorii care au reușit să realizeze cu succes mai multe proiecte de referință în Moldova. Cred că ei merită să fie recunoscuți drept cei care au schimbat la față Chișinăul”, a spus ambasadorul.

Optimist în ceea ce privește dezvoltarea orașului Chișinău s-a arătat și ministrul de Externe din Angola, Manuel Domingos Augusto. „Mă aflu pentru prima dată în R. Moldova. După primele 24 de ore petrecute aici, sunt sigur că vor urma multe vizite. R. Moldova este mai privilegiată decât Angola, pentru că Summa deja face parte din dezvoltarea dumneavoastră. Vă felicit pentru ce ați reușit să faceți în Chișinău și pentru faptul că ați investit în locuri atât de frumoase. Mă uit în jur și sunt convins că viitorul Chișinăului va fi unul strălucit”, a punctat acesta.

Michaëlle Jean, ambasadoare specială UNESCO în Haiti, fost guvernator general al Canadei, a precizat că toate proiectele în care Summa s-a implicat până acum – printre care Spitalul Internațional Medpark, Şcoala Internațională Heritage, hotelul Radisson Blu, renovarea Aeroportului Internațional Chișinău – reprezintă niște elemente de infrastructură modernă, care asigură vizibilitatea țării, atrag investiții, creează locuri de muncă și nu numai. „Știu cât de curajoși, inovativi sunt moldovenii și câtă imaginație au. Iar Summa încearcă să formeze și să consolideze capacități în fiecare țară”, a spus Michaëlle Jean.

Moldova este conectată la circuitul turistic și economic mondial

În atragerea investițiilor străine și asigurarea unui mediu de afaceri favorabil în Moldova, deschiderea și susținerea autorităților este una decisivă. Ion Chicu, consilierul președintelui R. Moldova susține că inaugurarea noului hotel și a centrului de business are o semnificație mai importantă decât la prima vedere. „Prezența pe piața Moldovei a unui lanț hotelier atât de renumit reprezintă, de fapt, o nouă pagină care încadrează țara noastră în circuitul turistic și economic mondial”, a punctat consilierul.

Pe tot parcursul perioadei de activitate în R. Moldova, Summa a făcut investiții în valoare de circa 200 milioane de Euro. Anual, compania achită în bugetul de stat impozite în valoare de 55‑130 de milioane de lei.

Acum, Business Centrul de clasă A+, hotelul Courtyard by Marriott Chișinău, dar și centrul comercial Shopping Malldova, amplasat lângă cele două noi edificii și construit anterior de Summa, formează un complex multifuncțional, în inima Capitalei.

Citește mai departe

Cultură

Cea de-a V-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, inaugurată la Chișinău

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Cea de-a V-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești a fost inaugurată în seara zilei de 16 septembrie la Chișinău, în incinta Teatrului Național „Mihai Eminescu”.

Evenimentul a debutat cu spectacolul „Dosarele Siberiei”, în regia lui Petru Hadârcă, realizat după memoriile Ecaterinei Chele, Margaretei Spânu-Cemârtan și ale lui Ion Moraru.

PE LUNG

Cea de-a V-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale se desfășoară în perioada 16 – 29 septembrie. Programul evenimentului cuprinde 30 de spectacole ale teatrelor din Chișinău, Bălți, Cahul, București, Craiova, Iași, Târgu Mureș, Sibiu, Vârșeț, inclusiv 8 spectacole radiofonice și un spectacol-concert „Actorii cântă”.

În cadrul ediției din acest an vor fi prezentate spectacolele: „Pomul Vieții” (Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău); „Noii infractori” (Teatrul Național ,,I. L. Caragiale” din București); „Balul” și „Perfect compus” (Teatrul Național ,,Radu Stanca” din Sibiu); „Miroase a pradă” (Teatrul Național ,,Marin Sorescu” din Craiova); „D`ale Carnavalului” (Teatrul Național din Târgul-Mureș); „Herghelia” (Teatrul Muzical-Dramatic ,,B.P. Hașdeu” din Cahul); „Retro” (Teatrul Național ,,Vasile Alecsandri” din Bălți); „Dansul Delhi” (Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași) etc.

Reuniunea  se va încheia pe data de 29 septembrie cu spectacolul „Livada cu vișini” de A.P. Cehov, în regia lui Alexandru Cozub (Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău).

Evenimentul este organizat de către Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Ministerului Culturii și Identității Naționale al României, Institutului Cultural Român, și a filialei acestuia la Chișinău.

Citește mai departe

Cultură

A fost dat startul celei  de-a IV-a ediții a Festivalului Internațional de Film Documentar MOLDOX

Publicat

pe

De către

Cel mai progresist și accesibil festival internațional de film documentar din țară – MOLDOX – a pornit proiectoarele. Timp de șase zile, orașul Cahul va fi centrul cinematografic al țării, găzduind cea de-a patra ediție a festivalului, cu tema „METAMORFOZE”.  Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc la Palatul de Cultură „N. Botgros” din or. Cahul, cu participarea mai multor reprezentanți ai industriei cinematografice naționale și internaționale, a autorităților locale, a organizatorilor și a partenerilor de dezvoltare.

Maxim Cîrlan, directorul festivalului MOLDOX:MOLDOX este la a patra ediție și este pus pe harta internațională a evenimentelor similare. Cu ajutorul acestui festival, orașul Cahul și Republica Moldova devin repere importante la nivel mondial. Deja de patru ani, aici, la Cahul sunt proiectate gratuit filme internaționale care pot fi vizionate de oricine dorește. Aici vin personalități importante ale filmografiei internaționale care discută cu cei interesați, dar și pentru a educa tinerii care vor să profeseze în acest domeniu și care împreună produc documentare pe subiecte sociale importante. Cea de-a patra ediție conține filme demne de festivalurile internaționale, iar cei care le-au produs sunt alături de noi. Desfășurarea ediției din acest an a fost posibiliă datorită echipei și a voluntarilor cu un suflet imens, care cu resurse minime au reușit să producă  și să organizeze unul dintre cele mai importante festivaluri de specialitate din Moldova. Fiecare efort este important pentru ca MOLDOX să existe. Aici este nevoie nu doar de entuziasm și munca celor care se implică, ci și de spirijinul financiar și logistic al tot mai multor instituții naționale și internaționale. ”

Valeriu Jereghi, director, Centrul Național al Cinematografiei: „Mă bucur mult că, în ciuda statutului festivalurilor internaționale cu aspect propriu, MOLDOX este un festival plus un laborator de creație. Mă bucură faptul că există tentative de a reînvia cinematografia națională, iar celor interesați li se oferă o bancă școlară, aici, în cadrul festivalului de filme. Industria cinematgrafică crește și e normal că în viitor vom avea nevoie de mult mai mulți oameni talentați și bine instruiți. Mă bucur că la această ediție vom avea parte de o proiecție în premieră a unui film care a fost recunoscut și la nivel internațional. Felicitări pentru lansarea celei de-a patra ediții.”

Nicolae Dandiș, Primarul municipiului Cahul: „Ne-am dori ca festivalul să rămână aici, la Cahul, și în următorii ani, pentru că anume aici s-a născut această idee și ar fi bine să rămână tot aici. Ne bucurăm că acest festival se bucură de susținerea mai multor parteneri și cu ajutorul acestora se desfășoară în fiecare an. Nu cantitatea publicului, ci calitatea lui trebuie să fie un indicator relevant pentru festivalul de la Cahul – un eveniment ce face un mare serviciu important municipiului Cahul și țării și contribuie foarte mult la tot ce înseamnă promovarea filmului și cinematografiei naționale.”

Corina Gîrla, directoare Centrul Cultural German Akzente: „Bine v-am găsit la cea de-a patra ediție a festivalului internațional de filmul documentar MOLDOX. În calitate de instituție culturală care promovează limba și cultura Germaniei în Republica Moldova ne mai dorim să intermediem și schimbul cultural între țări și relațiile culturale dintre artiștii din ambele țări, dar și o imagine cât mai modernă ș actuală a realităților din Germania, a scenei sale artistice și culturale. Ne bucurăm nespus că și anul acesta am reușit să asigurăm o prezență germană în cadrul festivalului, este vorba despre Denis Pavlovic, care a fost invitat pentru atelierul Interaction, de asemenea puteți viziona și o producție germană. Participarea germană este posibilă datorită suportului acordat de Institutul Goethe pe care îl reprezentăm în Republica Moldova. Sperăm ca organizatorii și participanții să impulsioneze Metamorfozele spre bine, atât în societatea din Republica Moldova, cât și la nivel local, în comunicatea de aici. ”

Ceremonia oficială de deschidere a fost urmată de prezentarea filmului documentar „Grădina sovietică”, în regia lui Dragoș Turea, vizitatorii având ocazia să vizioneze, în avanpremieră națională, filmul documentar care deja face circuitul festivalier. Subiectul filmului a produs reacții și discuții aprinse, sesiunea de întrebări și răspunsuri cu regizorul depășind cu mult timpul alocat.

Cea de-a patra ediție a festivalului MOLDOX se desfășoară între 10 și 15 septembrie, la Cahul. Timp de șase zile, vor fi proiectate 17 lungmetraje și 12 scurtmetraje de talie internațională – actuale, inedite, motiv pentru care au adunat numeroase premii în palmares. La final de proiecții, creatorii din spatele peliculelor – regizori talentați veniți din toate colțurile lumii – și cineaști locali vor provoca publicul la o discuție sinceră și inspirațională.

Dincolo de proiecțiile celor mai premiate filme documentare sociale din întreaga lume, MOLDOX se va axa și pe rularea operelor create de participanții MOLDOX LAB – unicul  laborator de film documentar din Moldova pentru cineaștii în devenire, care se va desfășura în paralel cu festivalul. Acesta va culmina cu circa 7 scurtmetraje, proiectate în seara de închidere a festivalului.

Vă așteptăm la Cahul! MOLDOX are o săptămână întreagă de filme bune, concerte, lecturi și excursii pentru toată lumea! Urmăriți activitățile din cadrul festivalului pe pagina noastră de facebook și instagram.

Detalii despre eveniment: http://moldoxfestival.com

Festivalului de Film documentar pentru Schimbare Socială „MOLDOX” a fost fondat în 2016 și este dedicat în exclusivitate filmelor non-ficțiune cu relevanță socială semnificativă. Este unicul festival de film documentar din Republica Moldova care combină misiunea de culturalizare a populației – prin proiecțiile de filme cu acces gratuit, cu cea de instruire a filmmakerilor în devenire, interesați să creeze documentare cu impact social – asumată de MOLDOX LAB. MOLDOX a fost conceput ca un festival de film internațional axat pe probleme sociale actuale, accesibil tuturor, motiv pentru care intrarea la festival este liberă, iar participarea la ateliere și master-class-uri nu presupune nicio taxă.  MOLDOX se desfășoară în afara capitalei țării, pentru a facilita accesul cetățenilor din regiuni la evenimente socio-culturale de amploare și a promova regiunile Moldovei ca destinații turistice. 

Partenerii Festivalului MOLDOX

Cu sprijinul financiar

Institutul Cultural German Akzente, Goethe Institut, Institutul Cultural Român, Centrul Național

al Cinematografiei din Moldova, Primăria Cahul, Consiliul Raional Cahul, Ambasada Germaniei,

Ambasada Suediei, Ambasada Bulgariei, Proiectul de Competitivitate finanțat de USAID, Suedia și UK aid, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC)

Cu sprijinul

Teatrul Muzical-Dramatic „B.P. Hasdeu”, Palatul de Cultură „N. Botgros”, Incubatorul de Afaceri

din r-ul Cahul

Parteneri festival

One World Romania, Balkan Documentary Center, Festivalul de Film Documentar de la Salonic,

B2B Docs, Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Drepturile Omului Docudays UA,

Festivalul de Film Documentar Chesnok, European Documentary Network,  Festivalul de Film

Documentar CinEast, East Roads Films

Parteneri business

Racketa Production, Cahulpan, YardSale

Parteneri media

Unimedia.info, Moldova.org, Diez.md, Locals.md, Noi.md, Gazeta de Sud, Briciul

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Economie2 ore în urmă

Băncile europene au anunţat că vor elimina peste 44 000 de locuri de muncă

PE SCURT De la începutul anului şi până în prezent, cel puţin zeci bănci europene au anunţat că vor elimina...

Politică7 ore în urmă

Igor Dodon efectuează o vizita în SUA. Va rosti un discurs de la tribuna Adunării Generale a ONU

PE SCURT Președintele Igor Dodon întreprinde o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, care va dura o săptămână...

Externe8 ore în urmă

Ţara care vrea să introducă săptămâna de lucru de patru zile. Un oraş a început deja acest program

PE SCURT 300 de angajaţi ai municipalităţii Odsherred, din nord-vestul regiunii daneze Zealand, urmează să primească liber în zilele de...

SocialO zi în urmă

Un bărbat, depistat pe Aeroportul Chișinău cu 21 mii de euro nedeclarați

PE SCURT Un cetățean al României este documentat de polițiștii de frontieră pentru nedeclararea valutei străine pe care o deținea....

EconomieO zi în urmă

FMI a deblocat finanţarea şi alocă Moldovei peste 46 milioane de dolari

PE SCURT Pe 20 septembrie 2019, Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) a finalizat cele de-a patra și a...

EconomieO zi în urmă

În Turcia a apărut criza capacelor de borcan: sunt atât de greu de găsit încât oamenii le fură

PE SCURT Turcia se confruntă cu o criză fără precedent la capacele de borcan, care au devenit atât de greu...

SocialO zi în urmă

Ghid de orientare în Orășelul Vinului. Află ce te așteaptă de Ziua Națională a Vinului

PE SCURT Ziua Națională a Vinului își celebrează majoratul în mare stil: mai mult spațiu, mai multe zone, mai multe...

Advertisement

Electorala 2019

Alegeri5 zile în urmă

Liderul Partidului Nostru Renato Usatîi candidează din nou la funcția de primar de Bălți

PE SCURT Liderul Partidului Nostru Renato Usatîi a depus la Consiliul Electoral de Circumscripție din Bălți actele necesare pentru a...

AlegeriO săptămână în urmă

La alegerile parlamentare noi din 20 octombrie, în circumscripția 50 vor fi deschise 85 de secții de votare

PE SCURT Guvernul a decis deschiderea a 85 de secții de votare peste hotare, în circumscripția uninominală nr. 50, care...

Alegeri2 săptămâni în urmă

Un fost procuror al municipiului Chișinău, candidatul Partidului Nostru la funcția de primar al capitalei

PE SCURT Fostul procuror al municipiului Chişinău Ivan Diacov este candidatul Partidului Nostru la funcţia de primar general al municipiului...

Alegeri2 săptămâni în urmă

„Chișinău pentru toți, Chișinău pentru tine”. Ion Ceban s-a lansat în campania electorală pentru funcția de primar de Chișinău

PE SCURT Candidatul PSRM Ion Ceban s-a lansat astăzi în campania electorală pentru alegerile locale 2019 în municipiul Chișinău.El a...

Alegeri2 săptămâni în urmă

Victor Chironda: Anunț public intenția de a candida la funcția de primar al municipiului Chișinău

PE SCURT Activistul civic Victor Chironda, care e și consilier în CMC, va candida pentru fucția de primar general al...

Alegeri4 săptămâni în urmă

FOTO/ Cum funcționează Parlamentul? Greceanâi și Alaiba le spun copiilor din Diasporă

PE SCURT Astăzi, 27 august, Republica Moldova împlinește 28 de ani de când este un stat independent. Cu această ocazie,...

Alegeri4 săptămâni în urmă

Președintele PLDM Tudor Deliu, candidat în circumscripția nr. 33 la alegerile parlamentare noi

PE SCURT Consiliul Politic Național (CPN) al Partidului Liberal Democrat din Moldova a decis astăzi participarea formațiunii cu candidați proprii...

Advertisement

Opinii

septembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« aug.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com