Experţii prognozează o piaţă imobiliară stabilă, cu tendinţe de creştere în 2007

Moldova.ORG — Preţurile la imobilul locativ vor continua să crească şi în anul 2007, în medie cu 10-15 la sută, piaţa imobiliară va fi stabilă, iar speculanţii, care în anul trecut au plecat de pe piaţă, nu vor reveni, la această concluzie au ajuns experţii invitaţi la şedinţa Clubului presei economice, desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute.

În pofida scăderii cererii, depăşită de ofertă, Petru Oleinic, şef secţie imobil la Bursa de imobil „Lara”, consideră că „situaţia pe piaţa imobiliară a devenit stabilă, mai previzibilă pentru toţi participanţii pieţei”. Piaţa devine mai civilizată. Ea a încetat să mai fie cuprinsă de agiotaj, ca acum câţiva ani, când preţurile creşteau lunar cu 10%, piaţa s-a liniştit, lumea nu mai cumpără tot ce-i cade sub mână. Această situaţie este mai pe înţelesul cumpărătorilor şi vânzătorilor. Speculanţii au părăsit piaţa imobilului. „Nu se mai fac investiţii pe termen scurt. Nu mai are nici un sens să te ocupi cu procurarea şi vânzarea locuinţelor, pentru a obţine rapid profituri, cum se întâmpla acum doi-trei ani. Au rămas cei care fac investiţii pe termen lung în piaţa primară”, estimează expertul Bursei „Lara”.

După ce în anul 2006 preţurile la apartamente pe piaţa secundară au crescut cu 23%, până la 806 USD pentru un metru pătrat, iar loturile de pământ pentru construcţii s-au scumpit cu 15%, preţurile variind între 8000 şi. 18 000 de dolari pentru un ar, experţii anticipează o creştere de 10-15% a preţurilor la locuinţe, iar la loturile de pământ un avans şi mai mare. În următorii cinci ani apartamentele se vor scumpi minimum de două ori.

Petru Oleinic, şef secţie imobil la Bursa de imobil „Lara”, a declarat că bursa pe care o reprezintă a elaborat două scenarii de dezvoltare a pieţei imobiliare pentru 2007. Unul optimist, potrivit căruia preţurile vor fi stabile, iar tendinţa de creştere de 10-15% se va menţine. Sporul va fi influenţa de mai mulţi factori. Piaţa va fi pozitiv influenţată de asistenţa enormă prognozată din exterior, transferurile băneşti din străinătate, deblocarea exporturilor de producţie vinicolă şi agricolă pe piaţa rusă, creşterea volumelor de creditare ipotecară, apropierea frontierelor Uniunii Europene şi sosirea investitorilor asociată cu aceasta. Trebuie să luăm în considerare creşterea continuă a preţurilor la imobil în ţările vecine, care la fel afectează piaţa de imobil din Republica Moldova.

Varianta pesimistă arată că preţurile la imobilul locativ de asemenea vor fi stabile, însă cu tendinţe de scădere, la nivel de 10-15%. Aceasta în cazul în care factorii respectivi nu vor avea efecte pozitive..

Preţurile la loturile de pământ pentru construcţie vor creşte într-un ritm mai înalt decât costurile pe piaţa secundară a imobilelor.

Dumitru Tărăburcă, magistru în evaluări, director general al companiei Gofma-Consulting, crede însă că piaţa de imobile trece printr-o criză, „legată în genere nu atât de costuri, cât de scăderea considerabilă a rulajului pe piaţă, când nimeni nu cumpără”. Potrivit acestuia, scăderea preţurilor, despre care vorbesc mai mulţi, nu se va produce. Compania Gofma-Consulting, prognozează o creştere minimă de două ori, în următorii cinci ani.

De aceiaşi părere este şi Ruslan Bârlădeanu, preşedintele Consiliului de administraţie al Companiei "Locuinţe pentru toţi", directorul general al Companiei "City Development". El a declarat în şedinţa Clubului presei economice: „Nimic nu se va întâmpla din cauza că oferta a depăşit cererea. Cum s-a cumpărat aşa şi se vor cumpăra locuinţe. Pentru unii jucători situaţia va fi într-adevăr tristă. Anii 2004-2005, când cum numai apărea anunţul că se vând apartamente erai bombardat cu cereri, nu se va mai repeta. Fireşte, preţurile vor creşte. În anul 2007 nu sunt excluse acţiuni promoţionale, reduceri cu 10-15% etc. Însă în genere preţurile vor creşte. Şi asta pentru că se măresc costurile de producţie, cresc preţurile la resursele energetice, materialele de construcţie, ciment etc. În 2009 vom avea preţ european la gaze. Se vor scumpi şi alte resurse energetice. Se va ieftini în această situaţie cimentul, când 60% din preţul de cost al acestuia vin de la resursele energetice? Nicidecum. În plus, extinderea ipotecii va duce la creştere preţurilor, pentru că se va majora cererea la imobil. Să nu se creadă că ipoteca va conduce la reducerea preţurilor. Astăzi vorbim că oferta este mai mare ca cererea, dar mâine situaţia se va schimba. În următorii cinci ani preţurile la imobile s-ar putea dubla. Să nu ne aşteptăm la minuni”.

Alexandru Paingu, şef-adjunct al secţiei credite de consum şi plasamente pe termen scurt al băncii Victoriabank, a menţionat că băncile acordă tot mai multe împrumuturi pentru construcţie, însă volumul creditelor ipotecare va creşte în cazul în care vor creşte veniturile. În prezent veniturile sunt mici – 2-3 mii de lei pe lună. Ca să primeşti un credit de 20-30 mii de dolari, ar trebui să ai un venit lunar de 10 000 lei pe familie. Uneori e problematic să confirmi acest venit. „Victoriabank” ia în calcul nu numai venitul de bază, dar şi transferurile de peste hotare, venitul din arendă, inclusiv alte venituri care pot fi confirmate documentar.

Portofoliul creditelor ipotecare totuşi creşte. În ultimii ani au fost propuse pe piaţă produse cu un termen de creditare de 15-20 de ani, până nu demult fiind acordate împrumuturi pe trei ani. Astfel de credite pe termen lung pe piaţa noastră sunt foarte riscante. Băncile nu au astfel de resurse. Credităm din resurse proprii, din resurse cu termen scurt, dar acesta este un risc foarte mare, a mai spus Alexandru Paingu. Totodată. El a adăugat că nu ne putem aştepta la împrumuturi foarte ieftine în condiţiile în care rata dobânzii la depozite e de la 14 la 17%. Până la criza vinurilor ratele au început să scadă considerabil, a ajuns la banca noastră până la 14%, dar după declanşarea crizei au început din nou să crească.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.