Chișinău / Moldova.ORG/ — Scopul lui Putin a fost de a revigora ţara, ceea ce presupunea restabilirea controlului de stat (politic, social şi economic), consolidarea FSB-ului, puterii militare şi reinstituirea influenţei Rusiei şi renumelui ei internaţional – în special în spațiul de influenţă ex-sovietic.
Pentru a realiza acest obiectiv, Putin a fost nevoit să supună statul unui complex proces de transformări, uneori acomodând țara treptat la noile condiții, alteori fiind mai agresiv.
Acest fapt a determinat un alt mod de percepere a persoanei lui Putin la nivel global, mulți începând să vadă în fostul agent KGB un autocrat cu vastă experiență, axat pe reaprinderea ostilităţilor şi reînnoirea puterii militare.
Această părere, însă, nu este întocmai corectă. Autocratul şi agentul KGB (folosim timpul prezent, deoarece însuși Putin a declarat că nu există foști agenți KGB sau FSB), provenind din Sankt-Petersburg, cel mai pro-occidental oraş din Rusia, pe perioada activității sale de agent KGB al Uniunii Sovietice era însărcinat cu furtul tehnologiilor occidentale.
Putin înţelegea perfect puterea Vestului şi capacitățile acestuia, necesare pentru a menţine Rusia relativ modernă şi puternică.
În acelaşi timp, datorită experienței sale din KGB, era convins de faptul că Rusia nu poate fi cu adevărat integrată în Occident şi că aceasta poate fi puternică doar prin consolidarea guvernului, economiei, serviciului de securitate şi unui singur lider autocrat.
Această viziune a lumii mai este alimentată și prin faptul că Putin era conștient de cele două mari deficiențe ale Rusiei.
Prima este poziția sa geografică. Din acest punct de vedere, Rusia este în mod inerent vulnerabilă, fiind înconjurată de mari puteri, de care nu este izolată prin bariere geografice.
Al doilea punct slab este faptul că populaţia sa este alcătuită din numeroase grupuri etnice, nefiind toate mulţumite de guvernarea centralizată de la Kremlin.
O mână puternică este singurul mijloc de a consolida ţara pe plan intern, respingând intrușii.
O altă provocare majoră este că Rusia nu are, în esenţă, o bază economică, cu excepția energiei.
Sistemul său de transport, extrem de subdezvoltat, împiedică mobilitatea necesităţilor de bază ale ţării între centrele economice, dispersate pe întregul teritoriu.
Prin urmare, energia a devenit unica sursă de venit a Moscovei, în timp ce restul economiei ţării a rămas decenii în urmă din punct de vedere tehnologic.
Datorită acestor caracteristici geografice, demografice şi economice, Rusia a fost nevoită să recurgă la agresivitate, în scopul menținerii securității statului și să fie agreabilă în fața puterilor străine, în încercarea de a se moderniza.
Făcând parte dintr-un grup care înțelegea aceste provocări, Putin era conștient de faptul că era necesar un echilibru între aceste două strategii.
Cu toate acestea, Rusia nu putea merge pe ambele căi de ajustare şi conectare cu Occidentul, fiind, în acelaș timp, o țară autoritară, consolidată, cu excepţia cazului în care Rusia este, în primul rând, sigură şi solidă ca stat, ceea ce nu s-a întamplat decât recent.
Până atunci, Rusia era nevoită să oscileze între cele două, pentru a pune țara pe picioare – ceea ce explică schimbarea percepţiei publice față de Putin în ultimii zece ani, dintr-un preşedinte pro-occidental, la un autoritar agresiv.
Aceasta explică, de asemenea, punctul de vedere recent al succesorul său, în calitate de preşedinte, Dmitri Medvedev, ca fiind democratic şi plăcut în comparaţie cu Putin.
Nici unul din ei nu este de un fel sau altul, cu toate acestea: Ambii au avut timpul lor de a fi agresivi şi agreabili în politicile lor interne şi externe.
Care din aceste caracteristici o afișează, nu depinde de personalităţile lor, ci mai degrabă de gradul de putere al Rusiei.
De Lauren Goodrich
"Evoluția Conducerii Federației Ruse" este republicat cu permisiunea STRATFOR.
