Europa este în pericol

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Părerile lui George Soros, au devenit din ce în ce mai cerute şi mai întrebate.

De data aceasta cunoscutul miliardar, şmecherul speculator, a declarat că Europa se află în pericol.

Acesta crede că o ameliorare a guvernanţei din comunitatea europeană, este inevitabilă, pentru a putea scăpa cumva de criza bancară, care s-a extins, ca ciupercile după ploaie.

În declaraţiile sale, Soros, a mai zis: “Abia acum, guvernele au început să discute măsuri pe termen lung. Până acum nu făceau decât să răspundă presiunilor pieţei. Dacă moneda euro se prăbuşeşte, va izbucni o criză bancară total, scăpată de sub control. Lumea ar intra atunci într-o criză profundă", citat de portalul money.ro

Analizând discuţiile de la reuniunea liderilor europeni, George Soros, este de acord cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, în vederea emiterii de euro-bonduri, urmând cu o declaraţie, precum că, acesta ar trebui să fie un obiectiv.

“Pentru a ieşi din această situaţie dificilă, ţările membre trebuie să se poată finanţa la costuri rezonabile, iar eurobondul este cel mai bun instrument în acest sens. Atenţie însă: diavolul se ascunde în detalii! De către cine, cum şi în ce cantitate aceste titluri vor fi emise, rămâne de văzut", a mai urmat economistul.

Soros a ţinut însă să atenţioneze că, aceasta nu este suficient şi că, tot ce se discută la momentul de faţă, despre eurobonduri, nu ar trebui să sustragă atenţia de la adevăratele probleme ale sistemului bancar European.

Soros, de asemenea, este de părerea că, instituţiile financiare din Europa, sunt prea fragile.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.