Eurodeputat: Problemele Moldovei trebuie să fie rezolvate cu sprijinul UE, în beneficiul cetățenilor

Acordul de Asociere cu Republica Moldova vizează cetățenii Republicii Moldova și cred că în preocupările fiecărui om politic european, aceasta trebuie să fie o prioritate, nu jocurile politice care vizează întărirea unui partid sau altul.

Declarația a fost făcută de eurodeputatul Norica Nicolai, în timpul dezbaterilor din Parlamentul European despre Moldova.

”Proiectele care vizează bunăstarea cetățenilor trebuie să continue, pentru că numai așa Uniunea Europeană poate fi relevantă și poate aduce bunăstarea în această parte de lume atât de controversată, atât de săracă și atât de dificil poziționată într-o strategie de securitate în această zonă. Am investit în sprijinul cetățenilor moldoveni, care sunt cetățeni europeni. Reformele continuă.
Creșterea economică este de patru la sută. Sunt, sigur, chestiuni care urmează să fie rezolvate, dar acestea cu sprijinul Uniunii Europene și nu altfel vor aduce prosperitate Republicii Moldova”, a mai spus parlamentarul european.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.