Elevi si profesori din R. Moldova in vizita la Brasov

Moldova.ORG – 40 de elevi cu aptitudini excepţionale, însoţiţi de profesori din R. Moldova, participă în perioada 3-8 mai 2008, în oraşul Primei Şcoli Româneşti – Braşov, România, la o acţiune organizată de gazde în vederea descoperirii culturii şi civilizaţiei româneşti prin prisma sitemului educativ modern. Ei vizitează în aceste zile principalele şcoli şi licee, universittăţile, instituţiile culturale şi muzeele braşovene. De asemenea, ei vor avea parte şi de un tur al Braşovului şi al împrejurimilor sale: Bran, Sibiu, Sinaia. Miercuri, 7 mai 2008, elevii basarabeni sunt aşteptaţi la Castelele Bran, Peleş şi Pelişor, iar joi vor vizita Colegiul Naţional “Andrei Şaguna” şi Universitatea de Muzică. Acesteia îi va urma o scurtă drumeţie pe Tâmpa după care la Centrul Cultural “Reduta” din Braşov va avea loc o conferinţă de presă. Sejurul la Braşov va culmina cu un spectacol inedit oferit de grupul de elevi basarabeni, pe de o parte, şi de către grupuri braşovene de promovare a tradiţiilor, pe de alta. În seara zilei de joi grupul de elevi şi profesori basarabeni va pleca spre casă. „Cei 40 de elevi basarabeni sosesc pentru prima oară în România, întrucât accesul spre Ţara-Mamă le este îngreunat de „sârma de pe Prut”, cum numesc ei bariera noii frontiere europene, cât şi de „miliţia lui Voronin” şi, mai ales, de sărăcia şi starea de abandon în care subzistă comunităţile de români, în ciuda faptului că reprezintă populaţia majoritară – de 80 la sută – a R. Moldova”, se arată într-un comunicat de presă remis de Asociaţia Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din Braşov, România.

Scopul proiectului „Interferenţe culturale şi educaţionale cu românii de lângă noi”, proiect în care se încadrează şi vizita celor 40 de copii dotaţi din R. Moldova, este de a facilita accesul românilor din jurul graniţelor la cunoaşterea directă a realităţilor cultural-educaţionale din România prin organizarea de schimburi interşcolare culturale şi educaţionale. Elevii invitaţi participă la ore de curs în şcoli şi licee din Braşov, iar profesorii – la cursurile specializate de la Casa Corpului Didactic. Pentru oaspeţi se organizează spectacole şi manifestări de natură să promoveze cultura românească în întreaga ei frumuseţe şi complexitate, mai aflăm din comunicatul de presă al Asociaţiei Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din Braşov. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.