Ex-deputatul comunist Vladimir Doronin nu exclude ca lui Victor Stepaniuc in politica moldoveneasca i s-a pregatit acelasi rol ca si lui Dmitri Medvedev in Federatia Rusa.
Medvedev, care este vicepremier in Rusia, a ajuns candidatul puterii la functia de presedinte al acestei tari. Recent, Stepaniuc a fost numit prin decret prezidential vice-prim-ministru.
Doronin a publicat o analiza politica pe site-ul www.ava.md, citat de Agentia DECA-press, in care mentioneaza ca Victor Stepaniuc este una dintre cele mai potrivite candidaturi la postul de „prima vioara” dupa ce Vladimir Voronin va pleca din marea politica.
El aminteste de faptul ca in calitate de posibili succesori ai presedintelui Vladimir Voronin mai figureaza premierul Vasile Tarlev si spicherul Marian Lupu.
Doronin afirma ca, desi ratingul lui Vasile Tarlev este de peste 33%, in el au incredere doar ca fata de un om „care s-a deprins sa fie tot timpul al doilea”. „In el au incredere nu ca intr-un viitor presedinte, ci ca intr-un premier „bun” pe langa un presedinte puternic”, sustine ex-deputatul comunist.
El mai mentioneaza ca Marian Lupu este absolut strain pentru majoritatea membrilor Partidului Comunistilor, iar fata de poporul simplu el este „departe, ca un decembrist”. „Desigur, el este destept, scolit, stie limbi straine, dar nu este un politician-luptator carismatic. Mai degraba, acesta este un „boier politic”, un fel de „vitrina de sarbatoare a democratiei moldovenesti” pentru demonstrarea ei Occidentului”, mai mentioneaza Doronin. // DECA-Press
Doronin: „nu exclud ca Victor Stepaniuc sa aiba in Moldova rolul pe care il are in Rusia Dmitri Medvedev”
Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.