Dorin Chirtoacă – Primar cu drepturi depline

Chişinău / Moldova.ORG/ — Mâine e zi mare pentru Primarul general Dorin Chirtoacă. Acesta urmează să-şi ridice mandatul de Primar al municipiului Chişinău pentru următorii 4 ani.

Tot mâine urmează să îşi ridice legitimaţiile şi cei 51 de consilieri municipali, majoritatea din ei fiind comunişti. Ceremonia va avea loc în cadrul primei şedinţe a Consiliului municipal Chişinău.

Potrivit Preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, membrii Comisiei Electorale şi ai Consiliului Electoral de Circumscripţiei Chişinău vor înmâna, atât pentru Primar cât şi pentru consilierii municipali, legitimaţiile care atestă dreptul legal de a-şi exercita funcţia, după care consilierii vor trebui să-şi formeze fracţiunile.

În cazul în care cineva va dori să renunţe la mandatul de consilier, va trebui să depună o cerere care va fi examinată de către Consiliul Municipal Chişinău şi, ulterior, transmisă Comisiei Electorale Centrale. Perioada de răgaz oferită consilierilor, este de 30 de zile.

“CEC va adopta o decizie de atribuire a mandatului eliberat următorului candidat de pe lista formaţiunii respective”, a declarat Preşedintele CEC, Iurie Ciocan.

Menţionăm că în urma scrutinului electoral din 5 iunie, majoritatea în CMC o deţine PCRM cu 26 de consilieri, PL deţine 17 mandate, PLDM – 7 şi PD s-a ales doar cu un madat. Liderii AIE au depus mai multe cereri de renumărare a voturilor, însă, în urma procesului, situaţia din Consiliul Municipal Chişinău nu s-a schimbat.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.