Doina Sulac lupta cu tantarii

În timpul unui concert susţinut de Adrian Ursu şi Doina Sulac cu ocazia Hramului din satul Lăpuşna, raionul Hânceşti, artiştii au dat o adevărată luptă cu ţânţarii.
Dacă Adrian a fost mai norocos, scăpând cu mai puţine înţepături, pentru că a urcat primul în scenă, după care a plecat, Doina Sulac a fost cea cu ghinion. De fapt, pe tot parcursul serii, Doiniţa a făcut mofturi pentru că nu ştia ce cântec să mai interpreteze, ba mergând la laptop pentru a face o nouă alegere, ba prinzând bucuroasă ţânţarii ca să poată cânta în pace.
Cei prezenţi la sărbătoare au apreciat totuşi cântecele celor două vedete, interpretate live. „Sunt bucuroasă ca am văzut-o pe Doiniţa. Ştiţi, ceea ce se arată la televizor e cu totul diferit de ceea ce vezi în realitate. Mi-a plăcut cum a cântat şi Adrian Ursu. Doiniţa are însă vreo câteva lacune, se comportă copilăreşte în scenă. În rest, este o interpretă bună, iar cântecele sale sunt iubite de toţi”, spune doamna Maria, locuitoare din Lăpuşna.// Jurnal de Chisinau

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.