Dodon trage concluziile reformei regulatorii

Grupul de lucru pentru reforma regulatorie a studiat în 40 de şedinţe, convocate în acest an, 252 de documente în curs de elaborare privind activitatea de întreprinzător, inclusiv 40 de proiecte de legi, 112 proiecte de hotîrîri de Guvern, 45 proiecte de acte normative elaborate de ministere şi alte autorităţi publice centrale, a informat ministrul Economiei şi Comerţului, Igor Dodon.

"Grupul de lucru e format pe principii de paritate din funcţionari publici şi oameni de afaceri, ei au posibilitatea să-şi exprime părerile, să solicite modificarea sau excluderea unor prevederi pînă la trimiterea documentelor respective Guvernului, pentru aprobare", a precizat Dodon, citat de a Agenţia INFOTAG.

Totodată, au continuat acţiunile de implementare a Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător ("Ghilotina 2"), prin care a fost revizuită legislaţia antreprenorială în vigoare şi s-au elaborat modificări şi completări la 80 de legi, care au fost trimise Parlamentului şi urmează să fie adoptate în prima lectură pînă la 30 noiembrie. Mai înainte, Legislativul a amînat termenul de intrare în vigoare a "Ghilotinei 2" de pe 11 august 2007 pe 1 ianuarie 2008. Modificările şi completările prevăd simplificarea procedurilor de licenţiere şi autorizare a activităţii de întreprinzător, limitarea controalelor la întreprinderi şi reducerea numărului serviciilor cu plată acordate întreprinzătorilor.

La revizuirea actelor legislative şi la examinarea proiectelor de legi noi se face analiza impactului regulatoriu, analiza cost-beneficiu, adică a profitului şi a incomodităţilor pe care le poate aduce adoptarea modificărilor legislative. A fost elaborată metodologia acestei analize; un manual privind evaluarea impactului de reglementare; au demarat cîteva proiecte-pilot în acest sens. A fost analizat impactul modificărilor propuse la Legea cu privire la tutun şi articole de tutun, iar în viitor această analiză urmează să fie aplicată de toate autorităţile la elaborarea actelor legislative şi normative.

Dodon a invocat recenta evaluare a climatului de afaceri în ţările lumii, realizată de Banca Mondială, în care Moldova a fost plasată pe locul 92 faţă de locul 103, acum un an. Totuşi, ministrul a spus că ţara mai are restanţe la acest capitol; procedura de obţinere şi costurile autorizaţiilor continuă să-i deranjeze pe oamenii de afaceri.

Premierul Vasile Tarlev a cerut tuturor autorităţilor să calculeze impactul atunci cînd elaborează proiecte de legi noi privind activitatea de întreprinzător. El a obligat Ministerul Economiei şi Comerţului să elaboreze un proiect de hotărîre în care să fie nominalizate autorităţile, care continuă să perceapă plăţi pentru serviciile prestate mediilor de afaceri, în afara celor stabilite strict în legislaţie.

INFOTAG precizează: În anii 2005-2006, a fost revizuit şi optimizat cadrul normativ de reglementare a activităţii de întreprinzător ("Ghilotina-1), fiind analizate peste 1000 de hotărîri de Guvern, hotărîri şi instrucţiuni ale ministerelor, serviciilor şi agenţiilor, din care aproape o treime au fost anulate pe motiv că aveau prevederi conform cărora statul era în drept să intervină în activitatea operaţională a întreprinderilor. Celelalte au fost modificate conform principiilor economiei de piaţă şi incluse în Registrul actelor normative care reglementează activitatea de antreprenoriat ( în formă electronică şi pe suport de hîrtie). Din 2006 reforma regulatorie continuă cu revizuirea legislaţiei antreprenoriale ("Ghilotina -2"). // Infotag

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.