Dmitri Ciubașenco: UE a fost de acord cu alegerile în baza sistemului mixt

Uniunea Europeană a acceptat sistemul electoral mixt în Moldova. La această concluzie a ajuns vicepreședintele Partidului Nostru Dmitri Ciubașenco.

”UE a fost de acord cu alegerile în baza sistemului mixt. Plahotniuc i-a presat până la capăt, UE a s-a împăcat cu acest gând”, a scris Ciubașenco pe Facebook.

Adjunctul lui Renato Usatîi scrie că, potrivit punctului 7 al raportului Consiliului pentru Afaceri Externe al UE, alegerile din toamnă pot fi organizate în baza sistemului mixt.

Amintim că în concluziile Consiliului se arată că efectele noului sistem electoral ar trebui monitorizate atent și îndeaproape în timpul procesului electoral, inclusiv în timpul campaniei, în ziua alegerilor și în perioada următoare, ținând cont de impactul lor asupra democrației, în general, și sistemului multipartid, în special.

În același timp, Consiliul reamintește importanța respectării recomandărilor Consiliului Europei, Comisiei de la Veneția și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa/ Oficiului pentru instituții democratice și drepturile omului, care încă nu au fost implementate, inclusiv a celor cu referire la finanțarea partidelor și campaniilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.