Dirijorul austriac Friedrich Pfeiffer a ajuns la Butuceni

Dirijorul austriac Friedrich Pfeiffer a ajuns la Butuceni, ieri seară, după mai bine de 1400 de kilometri parcurși pe motocicletă. Invitatul special al Festivalului de Muzică Clasică în aer liber DescOPERĂ a decis să vină la ediția din acest an călare pe două roți, chiar din Viena. La intrarea în Capitală, el a fost întâlnit de gazda festivalului Anatol Botnaru, împreună cu o comunitate de bikeri din Republica Moldova și condus, în coloană până la Butuceni. Anatol Botnaru i-a înmânat oaspetelui o sticlă marca Vinul Moldovei, produs care l-a convins pe dirijor să vină în Moldova, conform declarațiilor sale înregistrate în Viena.

Am mers pe motocicletă mai bine de 17 ore. Sunt acțiuni pe care le faci o dată în viață: construiești o casă, te căsătorești și vii de la Viena la Butuceni pe două roți”, a declarat, entuziasmat, Fredrich Pfeiffer.

Friedrich Pfeiffer va dirija toate cele trei concerte de operă din cadrul ediției a III-a a Festivalului DescOPERĂ. Promontoriul de la Butuceni va răsuna, timp de trei zile, pe acordurile lui Carl Orff, Giuseppe Verdi și ale inegalabilului Johann Strauss. Evenimentul va avea loc, în perioada 15-17 iunie, în amfiteatrul natural de la Butuceni, care asigură o sonoritate ideală pentru orchestra simfonică și vocile soliștilor de operă.

Festivalul DescOPERĂ face parte din campania de promovare a Moldovei ca destinație turistică, „Fii Oaspetele Nostru” și este organizat sub egida brandului turistic de țară Pomul Vieții și a brandului național Vinul Moldovei. Oaspeții vor avea posibilitatea să viziteze siturile, mănăstirea, complexele rupestre creștine, muzeul și gospodăriile oamenilor care păstrează atmosfera secolelor trecute, dar și să participe la master-class-uri culinare inedite, pregătite de gazdele evenimentului. Festivalul de Muzică Clasică în aer liber, ediția a III-a, este organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” și găzduit de Eco-Resort „Butuceni”. Evenimentul este susținut de către partenerii strategici – Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare în Republica Moldova.

Particip la organizarea și asigurarea logisticii evenimentelor corporative și culturale de mai mult de 10 ani. La Moldova.org sunt responsabil de relațiile cu clienții comerciali, dar și de toate aspectele logistice și administrative ale redacției, astfel încât colegii și colegele să nu ducă lipsă de nimic în procesul de lucru.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.