Directorul executiv al celei mai mari bănci din Danemarca, Danske Bank, implicată în „Laundromat”, și-a dat demisia

Thomas F. Borgen, directorul executiv al celei mai mari bănci din Danemarca, Danske Bank, a demisionat în urma unui raport care arată că sucursala băncii din Estonia a fost utilizată în scheme de spălare a banilor, inclusiv în celebrul „Laundromat” – realizat cu implicarea directă a sistemului bancar și judecătoresc din Republica Moldova, scrie „Rise Moldova”.

Anul trecut, Danske Bank a lansat o anchetă la sucursala estoniană, realizată sub controlul firmei de avocatură Bruun&Hjejle. Raportul final scoate la lumină mai multe probleme decât se anticipase, dar și o sumă uriașă care a șocat multă lume – 200 de miliarde de euro (234 de miliarde de dolari) strecurați prin diverse scheme de spălare de bani și inginerii financiare.

Investigația băncii a mai identificat 177 de clienți conectați la „Laundromatului rusesc”. Toți au primit plăți prin intermediul „Moldindconbank”, banca lui Veaceslav Platon din Republica Moldova, și „Trasta Komercbanka” din Letonia.

Potrivit documentului, majoritatea celor 177 de clienți sunt companii de tip „parteneriate limitate (LP)” sau „parteneriate cu răspundere limitată (LLP)” din Marea Britanie sau din țări considerate în general paradisuri fiscale (Insulele Virgine Britanice, Hong Kong, Belize, Cipru). Printre ei se numără și trei firme daneze.

În plus, în raportul publicat de Danske se menționează că au fost identificate 1.567 de tranzacții, în sumă de aproximativ 1,2 miliarde dolari, efectuate în cadrul „Laundromatului rusesc” în perioada 2011-2014, iar la identificarea lor a contribuit şi ancheta desfășurată în Republica Moldova.

Vasile Şarco, şeful Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, a confirmat pentru rise.md că, în acest caz, a existat o comunicare şi colaborare cu Serviciul de Investigaţii Financiare din Estonia, fiind transmise informații referitor la operațiunile financiare din cadrul Laundromatului. Totodată el a mai spus că, autoritățile din Estonia au fost mai receptive la informațiile trimise din Moldova şi au dezvoltat ancheta, obținând şi rezultate.

Citiți continuarea AICI.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.