Diaspora ar putea avea doar un reprezentant în Parlament. Ce zic surse din cadrul Comisiei pentru constituirea circumscripțiilor uninominale

Diaspora ar putea fi reprezentată de un singur deputat în viitorul Parlament, iar regiunii transnistrene nu îi vor fi alocat niciun mandat în Legislativ până la restabilirea de către Chișinăul oficial a controlului asupra teritoriului controlat în prezent de regimul separatist de la Tiraspol.

Această informație a fost comunicată pentru timpul.md de surse din cadrul Comisiei naţionale pentru constituirea circumscripţiilor uninominale. Sursele noastre mai spun că pentru această variantă au optat mai mulți membri ai comisiei. Formula a fost discutată și în timpul dezbaterilor organizate cu partidele politice si reprezentanții societății civile pe marginea proiectului de lege privind sistemul electoral mixt.

Comisia și-a început, recent, activitatea, după numirea componenței acesteia de către Guvern. Din componența ei fac parte doi reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale, un reprezentant al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului, unul din partea șefului statului. Câte un membru a fost delegat de fracțiunile și grupurile parlamentare, la fel și de partidele extraparlamentare care la ultimele alegeri au înregistrat un scor de peste 2% din voturile valabile exprimate.

Din această comisie mai fac parte câte un reprezentant din partea asociaţiilor minorităţilor naţionale care reprezintă mai mult de 1% din numărul populaţiei, doi reprezentanți ai autorităților locale, doi de la Biroul pentru relații cu diaspora, un reprezentant al societății civile, membru al Consiliului Național de Participare și trei din partea mediului academic. A fost invitat și partidul Maiei Sandu, care la ultimele alegeri prezidenţiale a participat la al doilea tur de scrutin, dar PAS a refuzat să-și delege reprezentantul.

Amintim că, potrivit modificărilor la sistemul electoral, votate la sfârșitul lunii iulie, 51 de deputați urmează să fie aleși în circumscripții uninominale, create în toată țara, dar și în străinătate. Ceilalți 50 de parlamentari vor fi aleși pe liste de partid.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.