Președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov infirmă că a votat pentru moțiunea simplă împotriva viceprim-ministrului, Gheorghe Brega. Reacția sa vine după ce portalul inprofunzime.md a publicat o știre în care se întreba dacă Diacov a votat sau nu moțiunea. Știrea, catalogată de Diacov ca fiind „de doi bani”, era însoțită și de o fotografie în care democratul apare cu mâna ridicată.
„Am văzut că PROTV Chișinău cu o mâna serioasă au difuzat o știre precum că am votat astăzi pentru moțiunea socialiștilor împotriva vicepremierului Brega. Ar fi putut să mă întrebe pe mine – am votat sau nu ! Dacă am fi dorit să votez, spuneam deschis și votam. Și fotografia, și știrea – chestii ieftine, de doi bani. Așa, ca să arate mai senzațional…”, a comentat Diacov pe Facebook.
Totodată, el a declarat pentru Unimedia că nu a votat pentru acea moțiune, iar poza apărută în presă și pe rețelele de socializare este o interpretare. Totodată el a explicat că probabil gesticula sau arătam ceva cu mâna în momentul în care a fost fotografiat.