Dezvoltare internă pe bani externi/OPINIE

Pentru dezvoltarea internă, banii noștri nu mai sunt suficienți. Puțin probabil dacă vor fi vreodată. Republica Moldova, pentru a dezvolta un sector sau altul, s-a obișnuit să apeleze la banii creditorilor sau donatorilor. Este o cale de scăpare, doar că cașcavalul se găsește cel mai des în capcana șoarecelui.

Tindem să dezvoltăm economia autohtonă și ne înglodăm în credite.
”A fost semnat acordul care va contribui la îmbunătăţirea accesului la finanţare privată pentru investiţii, prin reforme care v-a stimula creditarea bancară”, a anunțat Ministerul Finanțelor din Republica Moldova prin intermediul unui comunicat de presă.

Ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, şi Abdoulaye Seck, Manager de ţară pentru Moldova, Banca Mondială au semnat Acordul de finanţare între Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională de Dezvoltare pentru realizarea „Programului de creştere a competitivităţii în Republica Moldova”.

Obiectivele de bază ale respectivului proiect reprezintă un program de reforme structurale în domeniul climatului investiţional şi îmbunătăţirea accesului la fondurile pentru investiţii, aceasta fiind o operaţiune unică prin care Banca Mondială sprijină eforturile Guvernului Republicii Moldova de a consolida creşterea economică prin competitivitate a exporturilor şi accesul sporit la finanţare.

Semnarea acestui acord va contribui la îmbunătăţirea accesului la finanţare privată pentru investiţii, prin reforme care vor stimula creditarea bancară, la dezvoltarea pieţei de capital şi la îmbunătăţirea intermedierii financiare, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii, cum ar fi exportatorii şi întreprinderile din mediul rural.

Prezentul acord prevede contractarea unui împrumut în sumă de 30,0 mil. dolari SUA, destinat susţinerii bugetului, la condiţiile standard ale Asociaţiei Internaţionale de Dezvoltare cu o maturitate de 25 ani, inclusiv 5 ani perioada de graţie, taxa de deservire -0,75% anual, rata dobânzii- 1,25% anual, taxa de angajament- 0,5% anual.

De când e independentă, Moldova-i tot mai dependentă
De la proclamarea independenței, Statele Unite ale Americii (SUA) a fost unul din cei mai receptivi donatori ai Republicii Moldova. Potrivit datelor oferite de Ambasada SUA, americanii au acordat asistenţă financiară Nerambursabilă ţării noastre în valoare de aproape un miliard de dolari.

Suma de un miliard de dolari include şi asistenţa acordată prin Actul de Susţinere a Libertăţii, prin care Moldova a primit până în prezent asistenţă în valoare de 550 de milioane de dolari. Implementatorul de bază al Actului de Susţinere a Libertăţii este Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională – USAID. Din aceşti bani, peste 260 de milioane de dolari au fost alocaţi prin programul Compact al Corporaţiei Millenium Challenge ce prevede reabilitarea drumurilor şi a sistemelor de irigare din Moldova.

Relațiile interstatale indispensabile dezvoltării RM
De asemenea, banii au fost folosiţi şi în programele de schimb, cele de asistenţă militară, granturile pentru organizaţiile neguvernamentale, cât şi în mass media independentă. Totodată, Statele Unite sunt în topul celor 15 parteneri comerciali ai ţării noastre. Doar în opt luni ale anului, agenţii economici moldoveni au exportat în SUA mărfuri în valoare de aproape 19 milioane de dolari. Livrările sunt în creştere cu peste 15 la sută comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acelaşi timp, Moldova a importat din SUA mărfuri în sumă de aproape 45 de milioane de dolari, fiind în scădere cu aproape 7% faţă de perioada ianuarie – august 2011.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.