Detalii despre reforma Guvernului oferite de Andrian Candu

Speakerul Parlamentului Andrian Candu a oferit un interviu portalului Tribuna în care a vorbit despre activitățile prioritate pe care se va concentra Parlamentul până la sfârșitul anului curent. Printre acestea se numără modificarea sistemului electoral și, nu în ultimul rând, îndeplinirea condițiilor înaintate de UE pentru a beneficia de ajutorul financiar.

„Schimbarea sistemului electoral, reforma Guvernului, îndeplinirea condițiilor agreate cu Uniunea Europeană pentru obținerea finanțării macro-economice de 100 de milioane de euro, fiindcă pentru fiecare etapă de plată sunt câte zece acțiuni care presupun și efort legislativ. Mai mult, în toamnă, o nouă misiune de evaluare din partea Fondului Monetar Internațional va veni la Chișinău, ceea ce la fel face parte din provocările acestui an”, a declarat Candu.

Președintele Parlamentului a oferit detalii și despre reforma Guvernului, despre care se discută activ acum. Speakerul menționează că aceasta ar trebui să fie aprobată cât mai curând, astfel ca Executivul să aibă la dispoziție o perioadă de tranziție și să devină funcțional cât mai repede.

„Actuala lege cu privire la Guvern a fost adoptată încă în 1990. Vrem să reușim să aprobăm în Parlament noua lege maximum până la sfârșitul sesiunii de primăvară. Este de preferat ca acest lucru să fie realizat până la sfârșitul lunii iunie, astfel încât să avem până la finalul anului perioada de tranziție, de implementare și în anul nou financiar-bugetar, din 1 ianuarie 2018 Guvernul să funcționeze după o nouă structură”, a adăugat Candu.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.