De Nicolae Dabija
Am citit undeva o frază: dacă într-o căsătorie doar o persoană este fericită, ambii soţi sunt nefericiţi.
I-aş compara pe doi oameni care se însoţesc cu doi alpinişti: dacă înaintează în doi, ei pot cuceri lesne orice înălţime; când se prăbuşeşte unul de pe versant, celălalt e dator să-l susţină; dar de cele mai multe ori, când cade omul drag – acesta îl târăşte fără voia sa şi pe celălalt în hău.
Aş crede că dragostea fără sentimentul prieteniei – doi îndrăgostiţi trebuie să fie în primul rând doi buni prieteni – e una searbădă.
Doar prietenia poate face o dragoste să dăinuie.
În Istoria Romei, scrisă acum două mii de ani, pe lângă istoriile cu împăraţi şi mari comandanţi de oşti, a fost inserată şi una despre doi prieteni.
Marele rege Dionisie a condamnat-o la moarte pe o tânără care se numea Fisoia, pentru nu se mai ştie care fapte. Femeia, resemnată, l-a rugat pe rege să o lase, doar pentru opt zile, să se ducă la casa ei să-şi orânduiască lucrurile şi gospodăria înainte de a pleca la cele veşnice.
Regele a zâmbit auzind această rugăminte îndrăzneaţă şi i-a spus:
– Îţi dau voie, cu condiţia să găseşti – ca garant – pe cineva care să stea în locul tău întemniţat în aceste opt zile pe care mi le ceri şi care să fie pregătit ca, dacă tu nu te întorci, să i se taie lui capul.
Regelui i s-a părut condiţia irealizabilă: cine e nebunul care ar cuteza să rişte să rămână fără cap, din cauza unei femei, chiar frumoase?!
Şi atunci Fisoia a rugat să fie anunţat un tânăr cu numele Amon, pe care-l iubea mai mult decât tot ce era pe lume, să vină să-i ia locul în toată această perioadă.
Amon s-a dus la Dionisie şi i-a spus că e gata, dacă Fisoia nu se întoarce, să fie el decapitat.
Astfel Fisoia a căpătat posibilitatea să iasă şi să-şi pună la cale lucrurile pământeşti.
Toată Roma vorbea de Amon, batjocorindu-l pentru nebuneasca lui faptă, majoritatea orăşenilor fiind convinşi că Fisoia nu va reveni, străjerii anunţându-l chiar că prietena lui a şi plecat pe furiş din oraş ca să-şi salveze viaţa.
Dar după opt zile, Fisoia s-a întors, aşa cum promisese, ca să-şi reia locul.
Regele Dionisie, aflând despre acest gest de prietenie desăvârşită, întâi al tânărului, apoi al ei, a iertat-o pe Fisoia, ba mai mult, i-a cununat chiar el pe aceşti doi îndrăgostiţi.
Iar istoricii romani au găsit acest exemplu de prietenie şi încredere dintre doi oameni drept unul demn de a fi pus în operele lor, întrebând de peste veacuri: câţi dintre voi, îndrăgostiţilor, aţi fi gata să vă puneţi capul pe trunchi în locul celuilalt?!
