Democraţii ne-au sărăcit?! Cine poate să te îmbogăţească, moldoveanule?

De Victoria Ungureanu

Războiul continuă, armele sunt pregătite, vânătorii sunt cu ochii pe pradă, ce mai rămâne? Hai să tragem! Să tragem în cine şi de ce? Poate este una din întrebările unui simplu cetăţean. Pe cine să urăsc? Pe cine să admir? “Parcă niciunul nu mi-a făcut nici un rău. Niciunul nu mi-a pus nimic în buzunar”.

Recent pe site-ul PCRM a fost publicată o ştire preluata de pe site-ul omg.md în care se specifică :”Potrivit datelor raportului Global Wealth 2010, care a fost întocmit de banca elveţiană Credit Suisse, populaţia Moldovei a sărăcit după ce s-a schimbat guvernarea la mijlocul anului 2009. Studiul experţilor băncii elveţiene Credit Suisse menţionează că în anul 2010 Moldova a devenit cea mai săracă ţară din Europa.”

Din câte ştiu şi ţin minte, Moldova e săracă de când e ea, de ce să o facem acum în prag de alegeri cea mai săracă ţară? De ce să dăm vina pe democraţi pentru acestă sărăcie?

Cea mai săracă ţară din Europa nu suntem de ieri sau de un an în urmă, suntem de ani de zile, pentru că un astfel de dificit bugetar nu se creează nici în 2 ani. Dacă ar fi să ne amintim, ce făcea Moldova noastră acum 4 ani în urmă, de exemplu? Să ne întoarcem în trecut şi să numărăm “capetele” de mame, care şi-au lăsat fiii şi fiicele în grija bunicilor, taţilor, care au fugit şi şi-au lăsat familiile în aşteptarea unei vieţi mai bune. Eram noi atunci o ţară bogată? O ţară prosperă? Cum se spune, cucoşul nu sare la vecini, dacă nu-l alungi sau dacă-l hrăneşti bine. Probabil au dreptate unii când spun, nimeni nu ne-a îmbogăţit ţara şi nici pe noi, şi nici nu se ştie când cineva va reuşi să o facă, dar un lucru e cert, nu trebuie să turnăm toate “lăturile” în capul Alianţei, doar pentru eşecul unui referendum şi pentru criza politică din ţară, pentru care nu sunt doar ei vinovaţi…

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.