Demiterea lui Chetraru. Streleț este duplicitar?

Vineri, 16 octombrie, premierul Valeriu Streleț, care recent a preluat și responsabilitățile liderului PLDM, a înaintat un demers către Nicolae Timofti cu privire la inițierea procedurii de demitere a șefului CNA. Alta, însă era poziția sa, acum 10 zile, într-un răspuns oferit comuniștilor la o solicitare de a-l demite pe Chetraru. Premierul a declarat pentru Deschide.MD că temeiul acestor discordanțe este o lacună în lege. 

Vineri, 16 octombrie // Valeriu Streleț: După cum v-am anunțat și anterior, vom mai continua o serie de acțiuni în contextul bunei guvernări eficiente în Republica Moldova. Vreau să anunț că astăzi am am expediat în adresa Președintelui Republicii Moldova un demers. Acest demers este formulat în temeiul Articolului 8, alineat 8, din Legea privind Centrul Național Anticorupție și rezumatul acestui demers constă în inițierea procedurii de demisie a Directorului Centrului Național Anticorupție, domnul Chetraru Viorel.

Este prerogativa primului ministru să vină cu aceste inițiative către Președintele Republicii Moldova și este deja la discreția Președintelui Republicii Moldova dacă emite sau nu emite decretul de demisie a funcționarului menționat.

Marți, 6 octombrie // Valeriu Streleț: Viorel Chetraru a depus juramant in fața Parlamentului, in conformitate cu alin.(5), fiind inamovibil pe perioada exercitarii mandatului cu care a fost investit de Parlament la data de 25.10.2012 prin Hotararea Parlamentului nr.227, in conformitate cu prevederile alin.(6).

sursa: Deschide

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.