De ce scria Eugene Ionesco?

Ar trebui ca fiecare scriitor sa fie in stare a raspunde: "Scriu pentru ca geniul meu, experientele mele supreme, supraumana mea patrundere si adancime trebuiesc impartasite oamenilor. Scriu pentru ca un Demon interior ma obliga la aceasta".

Ganditi-va insa ce mult ar rade lumea auzind aceasta fie din gura lui Liviu Rebreanu, caruia trebuia sa i se imparta lui inteligenta; fie din gura lui Ionel Teodoreanu, care scrie pentru bani; fie din gura tinerilor ca Cioran, care scrie ca sa capete burse pentru Germania, ori ca Serban Cioculescu, care scrie pentru ca nu are ce scrie.

Doi oameni, in toata cultura romaneasca, puteau crede despre ei lucrurile excelente de mai sus. Acestia sunt: Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, Ioan Heliade Radulescu, B.P. Hasdeu s.a.

Eu, care sunt sincer, trebuie sa marturisesc, cu mana pe constiinta, urmatoarele lucruri: intai, literatura a fost marea mea pasiune; literatii, marii mei idoli. Neputinta de a le semana mi s-a parut definitiva, implacabila, in ziua cand, fiind elev in clasa IV de liceu, profesorul Olmazu (care, de altminteri, era, bietul de el, samanatorist) mi-a spus ca n-am "talent", si mai ales cand d. Perpessicius (nu-si aduce aminte) a scris la Posta Redactiei a "Universului literar" ca nu-mi primeste poeziile. Una din ele, superba, incepea asa: "Natura, o! primesti sa plangi cu mine?". D. Perpessicius, de altfel, mi-a dat titlul cartii mele, care, cum se stie, a fost magnetul injuraturilor anului trecut. Si anume: 13 insi trimisesem poezii, 13 insi carora, pusi unul langa altul, d. Perpessicius le-a raspuns, in bloc, cu majuscule: NU. Perseverent cum sunt, am continuat sa fac poezii si in clasa a V-a. Am prezentat un sonet d-lui Pompiliu Constantinescu, care mi-era profesor de romana. Sonetul sfarsea asa: "…zburau intins toti corbii catre Soare". D-lui Pompiliu Constantinescu i s-a parut ca sonetul meu este rudimentar. De lucrul acesta, am cautat sa ma razbun in toate chipurile, afirmand in decursul fructuoasei mele activitati literare ca critica d-sale este rudimentara.

In clipa in care nu am mai iubit literatura, ci am devenit vanitos, mi-au primit publicatiile, a vorbit despre mine la Radio d. Perpessicius insusi si m-am injurat, in scris, ca de la egal la egal, cu fostul meu profesor, d. Pompiliu Constantinescu. Dar despre faptul ca am scris din vanitate am vorbit pe larg in Nu. Astazi, dispretuiesc prea sincer pe toti literatii si neliteratii, ca sa mai pun accentul pe vanitatea literara. Mai scriu insa din deprindere; dintr-un obicei prost: dintr-un viciu contractat din copilarie. Si am sa mai scriu, pentru ca, neputand face politica si nefiind filozof, trebuie sa-mi trec timpul cu ceva pana la moarte, ca s-o uit si ca sa nu ma plictisesc de tot. Si, intr-adevar, se pot gasi inca extrem de interesante amuzamente in reactiunile pe care le provoaca palma "mighlionarului", personagiul atat de cunoscut al atat de cunoscutului scriitor francez contemporan.

2 iulie, 1935, revista "Facla"

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.