Connect with us
"
"

Divertisment

Cutremurele secolului XX într-o animație științifică

Publicat

pe

PE SCURT

Organizația guvernamentală din Statele Unite, NOAA Science on a Sphere, (Administrația Națională a Oceanelor și Atmosferei) a lansat o animație care arată toate cutremurele majore de pe planetă în intervalul anilor 1910 – 2000.

PE LUNG

Proiectul „Știința pe Sferă”, elaborat de NOAA US, a lansat o animație în care au fost arătate fiecare cutremur major înregistrat în istorie, începând cu ianuarie 1901 până în decembrie 2000 cu o viteză de un an pe secundă. Cutremurele sunt înfățișate prin cercuri a căror diametru arată magnitudinea iar culoarea arată adâncimea lui.

În acest film sunt arătate cutremurele cu o magnitutine mai mare de 6.5, adică cele care pot provoca tsunami. Animația are ca scop final demostrarea Teoriei Plăcilor Tectonice, a căror mișcare provoacă cutremurele. La sfârșitul filmului, sunt arătate toate cutremurele și liniile dintre plăcile tectonice.

Check out this new SOS dataset of all the earthquakes from 2001 through 2015 from the US NWS Pacific Tsunami Warning Center! You can read about it here: http://sos.noaa.gov/Datasets/dataset.php?id=643

Geplaatst door NOAA Science On a Sphere op Vrijdag 2 december 2016

Proiectul „Știința pe Sferă” dezvoltat de Administrația Națională a Oceanelor și Atmosferei reprezintă un sistem complex, de mărimea unei camere, care folosind datele computerizate și proiectoare, înfățișează modelul planetei cu toate procesele atmosferice, schimbările de climă, furtuni, cutremure. Acest proiect are un scop educativ, pentru a familiariza cu cu știința oamenii de toate vârstele.

Cultură

Privim în trecut cu Ana Blandiana pentru a găsi soluții pentru prezent și viitor

Publicat

pe

De către

PE SCURT

„Manipulare. Răsturnarea valorilor, dacă se poate de considerat un singur cuvânt. Și demagogie”. Acesta a fost răspunsul renumitei scriitoare Ana Blandiana când a fost rugată de un elev de la Liceul Alexei Mateevici din Căușeni să caracterizeze regimul comunist în trei cuvinte. 

Radio Europa Liberă a dat startul celui de-al doilea sezon al proiectului „Antinostalgia – privind spre viitor”, un proiect în care se privește în trecut pentru a veni cu soluții pentru prezent și viitor. În orașul Căușeni, situat la 80 km de Chișinău, în Sud-estul Republicii Moldova, a avut loc prima dezbatere cu genericul „Și eu am trăit în comunism. Părinți – copii: ce ați făcut, ce am fi făcut?”. Evenimentul i-a avut drept protagoniști pe renumita scriitoare Ana Blandiana și profesorul în științe politice Mark Mazureanu și a fost moderat de Lina Grâu, de la Radio Europa Liberă.

PE LUNG

Viața Anei Blandiana se învârte acum în jurul primului Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței din lume a cărei fondatoare este. Memorialul, care este un institut de studiere a crimelor comunismului, are și un spațiu expozițional permanent, întitulat „Memoria ca formă de justiție”. Ideea sub care s-a dezvoltat Memorialul a fost o frază pe care a scris-o într-un ziar german. „Atunci când justiția nu poate fi o formă de memorie, atunci memoria poate fi singură o formă de justiție”, a citat Ana Blandiana în cadrul dezbaterii de la Căușeni. 

„Nici memoria, nici justiția nu au fost procese ale comunismului. Ca să înțelegem cât de inegal este felul nostru de a privi cele două crime la fel de îngrozitoare – nazismul și comunismul – trebuie să încercăm să ne imaginăm, ca într-un film absurd, cum ar fi fost să ajungă rușii și americanii la Berlin și să-i lase pe liderii naziști să plece în America de Sud sau Australia”, a menționat Ana Blandiana. 

Drept exemplu când justiția din punct de vedere juridic nu a fost aplicată comunismului, scriitoarea a povestit cum, acum mulți ani, Ticu Dumitrescu, președintele Asociației foștilor deținuți politici, făcuse o listă cu 200 de torționari care erau în viață și care în mod normal ar fi trebuit arestați și condamnați. „Au trecut 25 de ani de atunci și s-a ajuns să se pună în discuție doar patru dintre ei. Atâția s-au mai găsit. Și nu în sensul în care muriseră toți. Și din aceștia patru, cu chiu, cu vai, au fost condamnați doar doi. Deci totul are un aer de parodie…”, a relatat scriitoarea.

Represiunea. Cine știe ce a fost?

Pentru a rămâne în picioare trebuie să nu lăsăm memoria să dispară, a recomandat scriitoarea Ana Blandiana. „Societatea comunistă a fost foarte ocultă. Noi făcând memorialul am avut niște greutăți insurmontabile: dovezile au fost distruse. Nu există poze din închisorile comuniste, nu există înregistrări…”. 

Doar cei care au suportat-o știau ce a fost represiunea. Când a ajuns la această concluzie, Ana Blandiana a înțeles că trebuie să schimbe acest lucru. „Eu știu cum au fost în copilărie arestările tatălui, dar colegii mei de școală ai căror părinți nu au fost arestați nu știau asta. Respectiv, Memorialul de la Sighet este un loc unde se învață istoria”, a menționat scriitoarea.

La rândul său, activistul civic Marc Mazureanu este de părerea că fiecare trebuie să decidă pentru sine de a fost bun sau rău comunismul. „Autoritarismul este rău în sine, iar comunismul este doar o formă a acestuia. Este statul care ți se bagă sub plapumă, statul care nu îți dictează doar regulile jocului, ci creează și regulile jocului. El îți dictează cum să gândești”, a menționat el.

La un moment dat, Ana Blandiana a intervenit că trebuie de menționat că totalitarismul și comunismul este același lucru. „Ani întregi după ‘90 s-a vorbit despre totalitarism ca să nu părem că condamnăm direct comunismul”, a spus ea.

Istorii din epoca comunismului

Ana Blandiana: S-a apropiat un tânăr strigând „Arestați-o, arestați-o!!”

„La Revoluție, când eram deja matură, am fost îngrozitor de șocată de o întâmplare. Atunci când în seara de 21 decembrie, ajungând cu soțul meu în Piața Romană, (dar am ajuns acolo după ce a avut loc o ciocnire și au fost arestați cei care se opuseseră) am vrut să vedem ce se întâmplă. Ne-am dat seama că înaintăm spre Piața Romană și numai noi suntem pe stradă, ne-a apucat frica. Dar ne-am zis că trecem și dacă ne opresc zicem că acesta-i drumul nostru. Și ne-au oprit. Și în timp ce ofițerul de miliție ne cerea actele și eu zăpăcită nu reușeam să găsesc în geantă buletinul, a venit în grabă un tânăr îmbrăcat în haine de gărzi patriotice, strigând ofițerului care ne legitima: „Arestați-o, arestați-o, a fost aici!”. Dar eu nu fusesem. Pentru mine ideea că un  tânăr putea să facă aceasta, că putea să susțină asta fără să aibă dreptate, deodată mi-a răsturnat totul în cap, pentru mine era rău doar Ceaușescu, nevasta sa și câțiva din jurul lor.” 

Mark Mazureanu: În zona unde era monumentul lui Lenin era interzis să treci

„Îmi aduc aminte cum treceam cu tatăl prin centrul capitalei, în fața Guvernului, unde era monumentul lui Lenin. Era o zonă unde era interzis să treci, dar nicăieri nu era un semn de interdicție. Deci era o chestie de neimaginat să traversezi această zonă prin centru. Era ca și cum ai urca pe plita încinsă și nimic nu ți se va întâmpla.

Același sentiment l-am avut, atunci când am deschis prima sticlă de Coca-Cola. Pe atunci era Uniunea Sovietică. Taică-meu mi-a adus-o din Finlanda. Am luat sticla, m-am dus în subsolul casei, m-am asigurat că nimeni nu este și am deschis-o încet, dar credeam că toată casa m-a auzit. Aveam impresia că atunci când voi bea sticla, se va ilumina tot subsolul. Evident, nimic nu s-a schimbat. Era doar o sticlă de Cola.”

Scriitorul Vitalie Ciobanu: Țin minte cozile lungi de la „gastronom”

„Bunelul meu s-a ascuns câteva zile în niște lanuri de porumb din satul Varvareuca, Florești, întrucât urma să fie deportat. Și numai datorită faptului că bunica mea era mamă eroină – avea 10 copii născuți – și a venit o directivă de la Chișinău că mamele eroine pot să stea și să nu fie deportate, bunelul meu nu a fost deportat. S-a întors de prin coclaurile unde a stat și a rămas acasă. Dacă pleca el, părinții mei nu s-ar fi întâlnit și nici eu nu aș fi fost aici.

Din experiența mea, țin minte cozile lungi pe care le aveam la alimentară sau cum era numit „gastronom”. Și o dată pe lună se aducea pește roșu. Dar erau cozi uriașe, mă trimiteau și pe mine părinții să vin cu un kilogram sau două. Era atunci o sărbătoare, ieșea mămăliga mai bună cu acel pește special. Sau manifestațiile din școală, parada din 7 noiembrie, pentru mine era o sărbătoare care se asocia cu un eveniment de familie, pentru că era Hramul localității Florești. Și atunci eram nerăbdători să venim mai repede acasă, căci veneau rude în ospeție. Deci, amestecam și ororile, și bucuriile, dar adevărul crunt al realității de atunci rămânea ascuns.”

Poetul Emilian-Galaicu Păun: Două fetițe au mâncat ouă roșii, să vezi ce crimă!

„Făceam școala la Chișinău, la cea mai bună școală din oraș, nr.1., actualul liceu „Gheorghe Asachi”. Era prin 1975-76 și atunci Paștele a căzut cu câteva zile înainte de 1 mai. Pe 1 mai toată lumea trebuia să meargă la Parada Muncii. La două fetițe din clasa paralelă, părinții le-au dat de mâncare, ca să vezi ce crimă!, ouă roșii. Cât am așteptat ca să defilăm pe strada Lenin, fetițele au decojit ouăle și le-au mâncat. Cineva le-a pârât, iar la două zile a avut loc adunarea generală pe școală – două fetițe au mâncat ouă roșii. Vă dați seama cum a lucrat această întâmplare în mintea acelor copii, dacă acest gest uman a fost sancționat în așa mod.

Al doilea caz. Făceam Facultatea de Litere. Iar eu am obținut carnetul la Biblioteca Națională, care atunci se chema Nadejda Krupskaia, cu greu abia în anul III. Muncitorii, țăranii aveau drept la abonament din oficiu. Noi, care făceam studii, am obținut cu greu carnet de cititor după trei ani. Iar când ajungeam în sala de literatură străină știți ce citeam? Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Tudor Arghezi. Evident!, literatura română se afla în sala de literatură străină. Iar când completam formularele pentru a cere autorii respectivi, trebuia să le completăm în două exemplare. Pentru că unul mergea acolo unde trebuia! Eram marcați, citeam în sala de literatură străină.”

Elevi: Odată cu cunoașterea vine și gândul că suntem înarmați cu ceva

Una din elevele liceului a menționat că pentru ea comunismul este o temă foarte dureroasă și delicată, or este cauza pentru care părinții ei se află peste hotare, cauza pentru care în scurt timp va face parte din diaspora Moldovei. „Este important ca tinerii să cunoască pentru că odată cu cunoașterea vine și gândul și știința că suntem înarmați cu ceva”. 

O altă elevă a recunoscut că în familia sa sunt controverse la această temă. „Generațiile anterioare spun că a fost bine, că totul a fost gratis, toată lumea știa cine era. Însă eu cred cu totul altceva și încerc prin dovezi să le schimb părerea”, a spus ea.

Comunismul, în trei cuvinte

Un elev i-a întrebat pe protagoniștii dezbaterii Ana Blandiana și Mark Mazureanu care ar fi trei cuvinte care ar caracteriza regimul comunist.

„Uniformizare, supușenie și „conveier” (bandă rulantă)”, a răspuns Mark Mazureanu. La rândul său, Ana Blandiana a menționat: „Manipulare. Sigur, manipulare este cuvântul numărul unu. Răsturnarea valorilor, dacă se poate de considerat un singur cuvânt. Și demagogia, care face parte din manipulare”.

În final, scriitoarea Ana Blandiana a avut un mesaj către tinerii de la Liceul Alexei Mateevici: 

„Tinerii trebuie să-și păstreze spiritul critic. Să cultivăm privirea critică, gândirea cu propriul cap”, a menționat ea, „dușmanii totalitarismului au fost cei care aveau spirit critic”.

Citește mai departe

Divertisment

Harriet Tubman, femeia care a salvat sute de sclavi

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Harriet Tubman s-a născut în sclavie, dar a murit în libertate. Numele ei a devenit cunoscut pentru că a reușit să salveze sute de oameni din sclavie. A riscat, dar nu i-a fost frică, pentru că o făcea pentru drepturile ei și a oamenilor din jur. A luptat pentru drepturi egale și respectarea lor.

Ea a fost numită „Moise al poporului ei”. Viața ei a devenit un simbol de durată al luptei împotriva sclaviei.

PE LUNG

Harriet Tubman, născută în 1820, este considerată una dintre femeile care au schimbat cursul istoriei Statelor Unite ale AmericiiHarriet s-a născut în sclavie, dar a reușit să fugă spre nord, unde legea nu accepta ca oamenii de culoare să fie sclavii celor albi. După aceasta, s-a întors de mai multe ori în locurile de unde a fugit, pentru a-i ajuta și pe alții să scape de sclavie.

În copilărie, îngrijea de copiii stăpânilor ei. După ce a crescut, a fost trimisă să lucreze din greu în câmp, să colecteze cheresteaua și să transporte vagoane de grâu spre cheile golfului Chesapeake. I-a fost greu, însă, aceste munci au făcut-o puternică și rezistentă. La 22 de ani, s-a măritat cu un bărbat de culoare liber. Însă, fericirea îi era umbrită de legea care spunea că în cazul în care cuplul va avea un copil, acesta ar fi fost sclav. Acest lucru a făcut-o să-i propună soțului să fugă spre nord, unde oamenii de culoare nu erau liberi și cu drepturi depline. Soțul a renunțat. Atunci, în 1849, împreună cu doi frați de ai ei, Harriet a fugit spre nord și a reușit să scape și să devină liberă.

La un an de la evadare, s-a întors în Maryland și a adus mai mulți membri ai familiei sale în nord și pe mulți alți sclavi. Câțiva ani mai târziu, Harriet s-a alăturat mișcării de anulare a pedepsei cu moartea. Când a început Războiul Civil în 1861, s-a înrolat în armată. A fost soldat, soră medicală și chiar spioană. Ulterior, ea a participat activ la acțiunile pentru drepturile femeilor de a vota. Ea a fost simbolul care a inspirat oamenii să lupte pentru drepturile lor și egalitate de gen. 

În adolescență, Tubman a fost rănită grav când un stăpân alb a aruncat în ea o bucată de plumb, pentru că a refuzat să bată un alt sclav. Din această cauză, pe tot restul vieții, a suferit convulsii narcoleptice, care se transformau uneori în câteva ore sau chiar zile de comă. Din cauza bolii ei ciudate, oamenii i-au atribuit uneori puteri mistice, mai ales că simțea perfect când se apropia vreun pericol.

După Războiul Civil, ea a mai trăit peste 50 de ani, timp în care a făcut față foametei și lipsurilor. Trebuia să aibă grijă de părinții bătrâni, toate rudele și nevoiașii care se adăposteau în casa ei din Obernai, New York. Cu toate acestea, ea a deschis două școli pentru tinerii de culoare care au scăpat din robie. „Asta pentru că eu nu am avut posibilitatea să învăț”, spunea ea.

Ea a murit de pneumonie pe 10 martie 1913, la vârsta de 93 de ani. Începând cu anul 1990, 10 martie a fost numită Ziua Harriet Tabman.

În 2016, un grup de femei au propus ca portretul ei să fie printat pe bancnota de 20 de dolari, în locul președintelui Andrew Jackson, care a fost și un comerciant de sclavi și promotorul unei politici dure împotriva indianului autohton. Acest lucru urma să se întâmplă începând cu anul 2020, însă, în 2019, proiectul de lege a fost amânat până la cel puțin 2028.

Citește mai departe

Istorie

Cum au apărut cercetașii și ce legătură au ei cu pionerii sau tinerii hitleriști

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Mișcarea Cercetașilor a fost inventată de un colonel mustăcios pe nume Robert Baden-Powell, în 1907. Astăzi, această mișcare reunește peste 58 de milioane de adolescenți, fete și băieți, din 171 de țări ale lumii: ei aprind ruguri, învață să-și servească patria și vând prăjiturele în fața magazinelor cu marijuana. 

Dar cum un militar britanic, care a preferat clar lumea copiilor celei a adulților, a inventat cercetașii și cum mișcarea sa ne-a oferit pionierii, tinerii hitleriști sau gamificarea? Ne povestesc jurnaliștii de la Batenka

PE LUNG

Să facem o călătorie pînă-n 1900, orașul Mafeking, Africa de Sud. Este în toi cel de-al doilea război al burilor. Sună o trompetă, caii sunt nerăbdători, drapelele flutură în bătaia vântului. La porțile unui mic cimitir are loc  o ceremonie. Timp de 217 de zile, fortăreața imperiului britanic din sudul Africii a ținut apărarea împotriva inamicului și a supraviețuit: dimineața asediul a fost ridicat de la Mafeking.

Câteva sute de soldați și ofițeri s-au  aliniat în fața unui bărbat subțire în uniformă prăfuită. El dă mâna cu toată lumea. La rândul său, un adolescent cu fața rotundă, într-o pălărie neobișnuită cu marginea largă, ruptă la o parte, se apropie de comandant. Îi întinde mâna și o scutură strâns. Câteva secunde se privesc în ochi, dau din cap cu satisfacție și băiatul pleacă, dând loc următorului militar. Nu este singurul copil din rând: adolescenții au jucat un rol cheie în apărarea orașului, dacă nu chiar principalul.

Băiatul cu pălărie se numește Warner Goodyear. În ciuda vârstei fragede, este sergent major al cadetilor de la Mafeking și în curând va fi prezentat de armata britanică pentru medalie, pentru curaj. Comandantul în uniforma prăfuită se numește Robert Baden-Powell. În curând va inventa  cercetașii.

Mie îmi este foarte vesel. Dar vouă?

Robert Baden-Powell s-a născut la Londra în 1857. La vârsta de trei ani, tatăl său, profesor la Oxford și preot anglican, a murit, lăsând cei șapte copii ai săi în grija unei mame hotărâte și progresiste. Aceasta nu a impus nimic copiilor și a susținut toate interesele lor, fie că era vorba de desen, spectacolele de acasă, construcția zmeelor sau grija cailor. Singurul lucru pe care mama le-a cerut a fost onestitatea. Restul, cei șase frați și singura lor soră au fost lăsați în  propria voie, petrecându-si cea mai mare parte a timpului în aer curat, jucându-se sau învățându-se reciproc despre tot ce știau mai bine. Cea mai mare influență asupra celorlalți l-a avut frate mai mare, Warington. Acesta adora marea, iar vârsta de 20 de ani a navigat spre Marea Baltică într-o barcă de construcție proprie. La 25 de ani a început să-și ia frații cu el în călătorii scurte, dar captivante, pe apă.

Robert sau BP cum i se mai zice era cel mai executiv și mai rezistent dintre toți, urma cu precizie instrucțiunile și nu  fugea de la cea mai grea muncă. Odată „Kohinor” iahtul familiei a nimerit într-o furtună de pe coasta de sud a Angliei. Aceasta a durat mai bine de o zi, iar mica echipă și-a pierdut cumpătul  când Robert, ud leoarcă și clănțănind din dinți de frig, s-a adresat către frați: „Mie îmi este foarte vesel. Dar vouă?”. 

Aceste călătorii l-au învățat pe Robert să navigheze cu instrumente rudimentare și după stele, să aprindă ruguri, să gătească pe foc și să trăiască o „viață reală”: în mijlocul naturii, cu care uneori trebuie de  luptat. Treizeci și cinci de ani mai târziu, el va începe să scrie celebra carte „Scoutingul pentru băieți” cu istorii despre cele mai bune zile ale copilăriei sale.

Povara omului alb: cercetarea la capătul lumii

După școală, Robert a susținut cu succes examenele la Universitatea Oxford, unde tatăl său a predat, iar frații mai mari și-au primit diplome. Cu puțin timp înainte de începerea semestrului, el pentru distracție a susținut și examenele de înrolare în armată, unde pe neașteptate a obținut al doilea rezultat printre peste șapte sute de candidați. Visând țări îndepărtate și adorând viața sub cerul liber, Robert a înțeles că era mai interesat să slujească în armată decât să asculte prelegeri universitare. Așa că s-a înscris în husari și a plecat în India.

Acolo a nimerit la cercetași: se ocupa de recunoașterea terenului și cartografiere. Apreciind abilitățile tânărului cercetaș, șefii i-au ordonat să se ocupe de instruirea noilor recruți, descoperind astfel un alt talent al lui Baden-Powell – pedagogic.

Nu voia să-i plictisească pe tinerii soldați cu prelegeri. În schimb, a folosit o tehnică de joc pe care el însuși a inventat-o. Împărțind soldații în grupuri mici, fiecare cu propriul comandant, le dădea sarcini: să facă schița unui teren sau să afle rapid numărul de locuitori ai unui sat vecin. Grupurile concurau în viteză și precizie; cei mai pricepuți și agili primeau un premiu simbolic. Metoda jocului a fost foarte populară în unitate și a stat la baza primei cărți didactice a lui Robert Baden-Powel, „Urmărirea și cercetarea”, care a fost lansată în 1884. În aceasta, el a folosit prima dată conceptul de „scout” (din engleza „scout”), referindu-se la o persoană care obține informații valoroase datorită pregătirii speciale și calităților personale: agilitate, observație și vigilență.

Armata i-a oferit lui BP nu numai oportunitatea de a-și demonstra abilitățile, ci și noi cunoștințe interesante. În 1896, în timpul războiului cu poporul rebel Matabele din Rhodesia (Republica modernă Zimbabwe), a avut loc o întâlnire fatidică între Robert și mercenarul american Frederick Burnham. Acesta s-a născut și și-a petrecut copilăria în rezervația indienilor Sioux și a adoptat de la ei multe abilități de supraviețuire în sălbăticie: putea, de exemplu, să găsească apă în deșert și să navigheze pe teren fără o busolă și hartă.

Bărbații s-au împrietenit rapid și Burnham a început să-l învețe pe BP abilitățile indienilor și vânătorilor: să citească amprentele, să trăiască sub cerul liber, să vâneze, să pregătească prada și să ofere prim ajutor. Și, desigur – să poarte pălărie într-un stil special și să folosească eșarfa de la gât pentru a bandaja rănile. Baden-Powell știa deja unele lucruri, a stăpânit repede restul și le-a transmis imediat altora. Până la  ideea mișcării cercetașilor a rămas doar un pas. Robert a făcut acest pas în timpul asediului lui Mafeking.

Adolescenții în slujba regală

De a sfârșitul secolului XVIII, Africa de sud a devenit un loc de confruntare între britanici și buri – descendenți ai imigranților din Olanda, care s-au pomenit pe continent în anii de aur ai istoriei coloniale olandeze.  În 1899 a izbucnit cel de-al doilea război anglo-bur. Colonelul Robert Baden-Powell, de 42 de ani, a fost primit ordin să plece în Africa de Sud și să recruteze detașamente de cavalerie, capabile de atacuri rapide. Baden-Powell a ales drept bază orașul  Mafeking. Acolo stătea o garnizoană de o mie și jumătate de persoane, se păstrau stocuri mari de mâncare și arme. Era localizat prost: prea departe de britanici, prea aproape de buri. La 13 octombrie 1899, chiar a doua zi după declararea războiului, Mafeking a fost asediat. În conducerea armatei britanice, situația a fost calificată drept o eroare militară a lui BP: el a permis inamicului să ia orașul în asediu și a ales să se apere atunci când existau șanse de a rupe încercuirea. Dar situația periculoasă s-a transformat într-un mare succes. Datorită colonelului, orașul a ținut asediu de 217 de zile, iar comandantul a devenit un erou național.

Forțele burilor depășeau garnizoana britanică de mai multe ori, iar Baden-Powell a trebuit să recurgă la șiretlicuri. De exemplu, el a ordonat soldaților să se aplece și să se prefacă că între tranșeele din jurul orașului erau sârme ghimpate. În plus, apărătorii lui Mafeking s-au bazat pe observațiile de pe teren: colonelul însuși pleca în patrule, iar pentru a salva puterea soldaților adulți, a apelat la ajutorul voluntarilor adolescenți. El i-a observat în timpul primei confruntări cu burii. BP privea cu uimire pe fiii locuitorilor britanici din Mafeking fluierând și urlând pe străzile goale, fără să se teamă de gloanțe și a decis să-i pună la treabă.

„Fii gata!” Primii cercetași

Revenind din Africa la Londra, BP a fost surprins să constate că „Ghidul pentru cercetași”, cartea pe care o scrisese în 1899, devenise un bestseller. Aceasta era folosită ca manual de diverse organizații pentru copii și adulți, inclusiv de colegiul pentru guvernante a lui Charlotte Mason și „Brigada de băieți” a lui William Alexander Smith (organizație al cărei obiectiv era să predea valorile creștine și patriotice într-un mod distractiv). Smith a fost cel care i-a dat lui BP ideea să adapteze cartea pentru o audiență mai tânără. Timp de câțiva ani, generalul s-a îngropat în lucrări despre psihologia copiilor, povești despre cavaleri și legende antice. Noua carte „Arta cercetării pentru băieți” a fost publicată în Marea Britanie în 1908.

Cartea învăța cum să devii un adevărat cercetaș – curajos, abil și vigilent, care este întotdeauna gata să-și îndeplinească datoria față de patrie, de apropiați și frați. Conform planului BP, cercetașul trebuia să fie mereu vesel, onest religios, fiabil și eficient, devotat. Scopul final al cercetașilor a fost acela de a educa cetățeni demni, „gata să moară pentru țara lor, dacă este necesar”.

BP a inventat și uniforma specială pentru cercetași: a inclus o pălărie asemănătoare cu cea purtată de Frederick Burnham în Africa de Sud, la fel ca și eșarfa de la gât. Și, de asemenea, potrivit ideii generalului, cercetașii trebuiau să ridice steagul în tabără și să strige salutul „Fii gata!”. Cu toate acestea, lui BP îi  plăcea să spună că „nu a creat nimic”, iar mișcarea cercetașilor a crescut de la sine.

Ce a fost mai departe

Cartea „Arta cercetării pentru băieți” a avut un succes răsunător. Echipe și patrulele de cercetași au început să apară în toată Anglia, iar la un an și jumătate după publicarea manualului 11.000 de băieți s-au adunat în Crystal Palace din Londra la adunarea națională de cercetași Nu erau membri ai „Brigăzii de Băieți” sau ai oricărei alte organizații: erau adolescenți obișnuiți care doreau să devină cercetași. Spre surprinderea și confuzia BP, la congres au fost câteva sute de fete în uniformă de cercetaș: au spus că vor să fie și cercetași. A trebuit să le înscrie și pe ele.

Mișcarea a crescut rapid. Prinți și prințese au intrat în rândurile cercetașilor (nu numai membrii casei regale britanice, ci și, de exemplu, prințul rus Alexei). La începutul anilor 1910, cercetașii au depășit granițele britanice, crescând pe ambele părți ale Atlanticului. În 1920 – numărul cercetașilor din întreaga lume se apropia de un milion de oameni.

Pionierul Mișcării cercetașilor a prins nu numai amploarea mișcării, ci și a epigonilor ei. BP a primit titlul baron chiar atunci când în URSS se crea pionierii. Mișcările adolescenților din regimuri totalitare au luat foarte mult de la cercetași: de la cultul datoriei și perfecționare continuă și disciplină strictă. Și, de asemenea, esteticul cravata de pionier este descendenta directă a eșarfei de gâtul scout, iar focurile cu care trebuia să se ridice în nopțile albastre sunt sclipiri de focuri de sub pereții Mafeking. Din fericire, cercetașii au supraviețuit atât pionierilor, cât și tinerilor hitleriști. Probabil, acest lucru s-a întâmplat pentru că jocul pentru copii este mult mai interesant decât ideologia. Astăzi, mișcarea internațională a cercetașilor, cu milioane de participanți, face parte din cultura Europei, Americii și a altor continente. Imaginile unui băiat politicos cu o cravată la gât care ajută o femeie bătrână să treacă drumul sau o fată care vinde prăjituri pentru caritate sunt bine recunoscute și devin adesea obiecte de ironie și glume de diferite grade de bunătate.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Economie9 ore în urmă

Cât costă produsele ecologice de igienă pentru o lună

PE SCURT După ce Parlamentul a votat în lectura a doua modificările de lege potrivit cărora se vor aplica amenzi...

CulturăO zi în urmă

Ce faci în weekend? Învață să crești plante, discută despre prieteniile online sau mergi la un concert pe întuneric

PE SCURT În acest weekend îți propun să mergi la o întâlnire la Primăria Chișinău unde îți vei putea exprima...

Ecologie2 zile în urmă

Cum poți transforma plasticul într-o avere

PE SCURT Avem o problemă cu plasticul. Zilnic producem tone de deșeuri din care reciclăm doar 10%, iar restul ajunge...

Partidul Democrat din Moldova2 zile în urmă

Candu’s 5. De ce a plecat fostul speaker din PDM și ce planuri au cei 6 ex-democrați

PE SCURT Andrian Candu, urmat de Sergiu Sîrbu, Grigore Repeșciuc, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur și Corneliu Padnevici, a părăsit partidul...

Social3 zile în urmă

Satul moldovenesc unde oamenii s-au unit împotriva violenței

PE SCURT Fiecare sat și oraș trebuie să aibă un plan de acțiuni concrete prin care să prevină violența în...

Cultură3 zile în urmă

Gogol, scriitorul care a trăit 43 de ani cu frica de propriii demonii

PE SCURT Nicolai Gogol a fost scriitorul care a revoluționat literatura rusă prin operele sale. A relatat perfect realitățile dure...

Cultură4 zile în urmă

Ce șansă a ratat R. Moldova și de ce suntem un popor vegetal. Povestește Ana Blandiana

PE SCURT Renumita scriitoare Ana Blandiana s-a aflat timp de câteva zile în Republica Moldova, unde a participat la dezbateri...

Advertisement

Politică

PoliticăO săptămână în urmă

O zi reușită pentru Blocul ACUM în Parlament. Cum a decurs ședința de astăzi

PE SCURT Deputații Blocului ACUM au depus astăzi în plenul Parlamentului o moțiune simplă împotriva ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi....

PoliticăO săptămână în urmă

Ministru suedez la Chișinău: Vrem să vedem oameni concreți puși după gratii pentru frauda bancară

PE SCURT Suedia este pregătită să ofere asistență inițiativelor de reformă din Republica Moldova și va urmări îndeaproape progresul acestora,...

Politică2 săptămâni în urmă

Cât au costat 14 deputați ex-comuniști și cine l-a denunțat la CNA pe Sergiu Sîrbu. Povestește Voronin

PE SCURT Președintele Partidului Comuniștilor Vladimir Voronin susține că cei 14 deputați care au plecat în decembrie 2015 din PCRM,...

Istorie2 săptămâni în urmă

BBC la Ziua Independenței în Transnistria: Sărbătoarea unei națiuni care nu există

PE SCURT „Emoția lor colectivă a fost aproape palpabilă în această zi surprinzător de caldă din septembrie. Sărbătorirea Zilei Independenței...

Politică2 săptămâni în urmă

După zece ani pauză, militarii noștri vor defila pe Piața Roșie la 9 mai. Și alte decizii ale Guvernului RM de azi

PE SCURT Pacienții asigurați vor avea acces la un număr mai mare de servicii medicale, iar directorii instituțiilor medico-sanitare publice...

Politică2 săptămâni în urmă

Plahotniuc nu are nevoie de viză în SUA pentru că deja este acolo. Ce mai spune Andrian Candu despre PDM

PE SCURT Fostul lider al PDM Vlad Plahotniuc se află acum în SUA, chiar dacă a fost desemnat public de...

Politică2 săptămâni în urmă

Ce riscă fostul șef al SIS pentru expulzarea ilegală a profesorilor turci

PE SCURT Fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, va sta pe banca acuzaților pentru abuz...

Advertisement

Opinii

februarie 2020
L Ma Mi J V S D
« ian.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829