Connect with us
"
"

Divertisment

Cutremurele secolului XX într-o animație științifică

Publicat

pe

PE SCURT

Organizația guvernamentală din Statele Unite, NOAA Science on a Sphere, (Administrația Națională a Oceanelor și Atmosferei) a lansat o animație care arată toate cutremurele majore de pe planetă în intervalul anilor 1910 – 2000.

PE LUNG

Proiectul „Știința pe Sferă”, elaborat de NOAA US, a lansat o animație în care au fost arătate fiecare cutremur major înregistrat în istorie, începând cu ianuarie 1901 până în decembrie 2000 cu o viteză de un an pe secundă. Cutremurele sunt înfățișate prin cercuri a căror diametru arată magnitudinea iar culoarea arată adâncimea lui.

În acest film sunt arătate cutremurele cu o magnitutine mai mare de 6.5, adică cele care pot provoca tsunami. Animația are ca scop final demostrarea Teoriei Plăcilor Tectonice, a căror mișcare provoacă cutremurele. La sfârșitul filmului, sunt arătate toate cutremurele și liniile dintre plăcile tectonice.

Check out this new SOS dataset of all the earthquakes from 2001 through 2015 from the US NWS Pacific Tsunami Warning Center! You can read about it here: http://sos.noaa.gov/Datasets/dataset.php?id=643

Geplaatst door NOAA Science On a Sphere op Vrijdag 2 december 2016

Proiectul „Știința pe Sferă” dezvoltat de Administrația Națională a Oceanelor și Atmosferei reprezintă un sistem complex, de mărimea unei camere, care folosind datele computerizate și proiectoare, înfățișează modelul planetei cu toate procesele atmosferice, schimbările de climă, furtuni, cutremure. Acest proiect are un scop educativ, pentru a familiariza cu cu știința oamenii de toate vârstele.

Cultură

Istoria românului care a făcut înconjurul lumii în opinci

Publicat

pe

De către

PE SCURT

În 1908, agenția pariziană Touring Club de France, una dintre cele mai puternice societăți de turism din acea vreme, a lansat o provocare inedită: cine parcurgea 100 000 de kilometri pe jos, ocolind Pământul cu mijloace materiale proprii, avea să primească 100 000 de franci.  Un franc pentru fiecare kilometru parcurs pe jos. Suma premiului ar echivala astăzi cu o jumătate de milion de euro. Regulamentul concursului era strict: traseul urma să fie stabilit la alegerea concurenților, dar trebuia să fie parcurs integral pe jos, iar fondurile necesare să fie obținute din resurse proprii.

În competiție s-au înscris 200 de persoane, printre care și patru studenți români de la Paris, care aveau 19 ani: Dumitru Dan și Paul Pîrvu (studenți la geografie) și Gheoghe Negreanu și Alexandru Pascu (studenți la Conservator). Fortuna a fost de partea celor patru – dintre toate itinerarele, cel al românilor a fost singurul acceptat. Astfel, la 1 aprilie 1910: patru studenți români însoțiți de câinele ciobănesc Harap, și-au început călătoria. Au ales să poarte pe tot parcursul călătoriei costum național, opinci şi tricolorul în diagonală pe piept. În total, echipa a purtat 28 de costume naţionale şi a ros 497 perechi de opinci. Dumitru Dan a fost singurul supravieţuitor din echipa celor patru.  El a primit la Paris premiul cel mare: titlul de „campion mondial pentru înconjurul Pământului pe jos” şi 100 000 franci – câte unul pentru fiecare kilometru parcurs.

PE LUNG

Pregătirea: stabilesc detaliile călătoriei, învață limbi străine, se antrenează

După ce au fost anunțați că au fost selectați în urma concursului, Dumitru Dan, liderul grupului, a pus o singură condiție: să fie lăsați să se pregătească în țară vreme de doi ani. În această perioadă, stabilesc în amănunt itinerarul, luând în considerare specificul zonelor prin care urmau să treacă și dificultăţile care le-ar putea sta în cale. Mai mult, învață cât mai multe dintre limbile populațiilor pe unde aveau să ajungă: germană, franceză, italiană, spaniolă, portugheză, engleză, rusă, flamandă, turcă, greacă, armeană,  chineză, japoneză, coreeană, indiană. Se antrenează, mergând pe jos prin zone cu diferite forme de relief, în toate anotimpurile și în variate condiții meteo.

Tot lui Dumitru Dan îi veni și ideea privind finanțarea călătoriei: banii necesari hranei, transportului cu vaporul și taxelor aveau să-i obțină susținând spectacole folclorice: Pascu cânta la armonică, fluier și cimpoi, Negreanu şi Dan, voce, Paul Pîrvu, fluier și caval. Cunoșteau cu toții jocurile populare.

Potrivit regulamentului concursului, trecerea prin diferite localități ale lumii trebuia certificată de autoritățile locale, de personalități ale vremii precum și de căpitanii de vapor, în cazul traversării oceanelor sau a mărilor. Astfel, românii parcurgeau, pe puntea vasului, timp de șase-opt ore pe zi, câteodată chiar zece ore, o distanță echivalentă cu cea care ar fi fost străbătută pe uscat. În toată această perioadă ei mărșăluiau cu pedometre rudimentare montate la picior. Acestea erau comandate special din Anglia, ele calculând distanțele.

Povestea călătoriei românilor a rămas în istorie datorită unui jurnal ținut de Dumitru Dan și din interviurile ale acestuia înregistrate audio.

Aventura a început

La 1 aprilie 1910, sub o ploaie măruntă și un cer gri, cei patru prieteni pleacă din București și se îndreaptă spre Budapesta. Traseul îi duce în următoarele șapte luni prin Europa Centrală – trec prin Viena, continuă cu Praga, Dresda, Berlin, Hamburg, Flensburg, iar apoi merg spre Danemarca. Aici are loc un incident: la granița cu Danemarca au fost arestați și expediați la Flensburg, fiind suspectați de spionaj. După toate clarificările, ei și-au continuat drumul, mergând spre Christiania (vechea denumire a oraşului Oslo), Stockholm, Helsinki. Apoi ajung la Sankt Petersburg și Moscova, unde rămân impresionați de măreția și grandoarea bisericii lui Hristos Mântuitorul, pentru ale cărei cupole s-ar fi folosit 350 de kg de aur.

Din Moscova, echipați cu provizii suficiente, au plecat cu toții spre Caucaz. Începutul de octombrie 1910 îi găsește la Vladikavkaz, unde au mers 200 km prin munți până la Tbilisi, iar apoi, mai departe, până în Teheran. Străbat partea de nord a actualului Iran reușind să ajungă cu bine la Bagdad, unde fac un popas mai lung. După Bagdad, traversează Valea Eufratului mergând pe jos alături de o caravană cu cămile.

Potrivit lui Dumitru Dan, cei patru au trezit mila arabilor: „Degeaba le-am explicat rostul mersului nostru pe jos, dădeau din cap și ne compătimeau, crezându-ne fie bolnavi, fie săraci sau avari!”. Au trecut prin Ierusalim, Cairo, Alexandria și au coborât pe Valea Nilului avântându-se în inima Africii.

Vizitează vechile capitale Sakkara, Teba şi Memphis, piramidele şi mormintele vechilor faraoni, apoi își continuă drumul spre Assuan, de unde, pe un vas, ajung la Wadi Halfa, în Sudan. Aici potrivit lui Dumitru Dan, călătorii români „unsprezece zile nu au întâlnit pe nimeni, nu au băut apă proaspătă și n-au văzut umbră de pom”.

Australia: Dumitru Dan și Alexandru Pascu văd moartea cu ochii

După ce au parcurs coasta de Est a Africii, au mers în Madagascar de unde, la bordul unui vas, au pornit spre Australia. Aici Dumitru Dan şi Alexandru Pascu văd moartea cu ochii: au căzut într-o groapă care era acoperită cu frunze și cu crengi.

În timp ce Pîrvu şi Negreanu ridicau un adăpost: ceilalți doi colegi s-au văzut în groapa care era mai adâncă de 5 metri nu puteau să iasă afară, chiar și cățărați unul pe umerii celuilalt. Era plină cu sânge şi diferite buruieni arse. Și-au dat seama că au căzut într-o capcană pentru animale. Au fost găsiți de tribul banghiilor care era în apropiere. Au fost legați de un copac, de mâini și de picioare, în timp ce tribul dansa, cânta și mânca. Spre norocul lor, amețindu-se cu alcool, aborigenii au adormit. După ce au văzut că nu mai mișcă niciunul, Pascu care era mai înalt s-a întins cu mâinile la flacără ca să ardă sfoara de la mână, a scos cuțitul din brâu și l-a dezlegat şi pe Dan. S-au dus încet până la șeful tribului, unde și-au luat rucsacurile, revolverele și s-au întors la marginea pădurii la colegii lor.

Prima mare tragedie

Drumul românilor a continuat prin insulele arhipelagului Asiei de Sud până în Sri Lanka, apoi, îmbarcându-se la bordul unui vas au pornit spre India. În iulie 1911 su ajuns în Bombay. Ziarul „Times of India” publicase o ştire despre călătoria lor, aşa că la coborârea de pe vas o mulțime de curioși s-au înghesuit să-i vadă. Au avut parte de o invitație la palatul unui bogat rajah din Bombay, el însuși un mare amator de călătorii. Rămân peste noapte la palat, pentru ca a doua zi Dan, Pîrvu şi Negreanu să plece în oraș pentru necesara aprovizionare. Pascu, bun povestitor, rămâne la palat, pentru a-l delecta pe rajah și pe invitații săi cu întâmplări din cele prin care au trecut. La întoarcere, i-au găsit pe toți leșinați, cu pipe de opium în mână. Colegii i-au „fricționat brațele și tâmplele lui Pascu”, iar rajahul i-a liniștit, spunând că se va trezi după un somn de o oră, două. Pascu însă nu s-a mai trezit niciodată, iar medicul palatului a constatat decesul: intoxicare cu opium. Era 17 iulie 1911. Ei rămăseseră doar trei călători însoțiți de un câine.

Au plecat spre Calcutta, iar de acolo la bordul unui vas, echipajul ajunge din nou în Africa, la Cape Town, în apropierea celui mai sudic punct al continentului african, Capul Bunei Speranţe. Apoi ajung în Insulele Canare, cu un popas mai lung.  Pe apă sau în vreun popas prelungit în așteptarea vaporului își parcurg distanţa zilnică de aproximativ 45 de km. Traseul sud-american continuă cu Paraguay, Uruguay, Argentina, Chile şi Bolivia.

Cea de-a doua mare tragedie

În cele din urmă cei trei ajung în San Francisco, unde se îmbarcă spre Yokohama. Apoi, din Japonia, vor intra în China prin Hong Kong, trecând prin Canton și stabilindu-și ca destinație orașul Pekin (Beijing-ul de azi). Traseul presupunea traversarea munților Nau Lin, pe un traseu extrem de periculos. Anevoie încearcă să-l dovedească, mergând doar în opinci prin ploaie, pe cărări înguste şi alunecoase. Reușesc să depășească drumul extrem de dificil, până la un punct, când, mergând pe o potecă îngustă în șir indian, Negreanu se prăbușește în gol, cu bucata de stâncă surpată de sub picioare. Deși scos imediat din prăpastie, cu mâinile şi picioarele fracturate şi cu serioase leziuni interne, Negreanu e purtat într-un fel de hamac până-n primul orășel. Aici se prăpădește, la aproape 8 000 de km de casă, lăsându-i pe Dan şi pe Pîrvu, pentru restul de drum singuri cu Harap.

Din Pekin, cei doi pleacă spre portul siberian Nikolaevsk, iar apoi în peninsula Kamceatka. În estul Siberiei vor petrece iarna lui 1912. Reușesc să ajungă la strâmtoarea Bering și, înaintând printre satele de eschimoși, își continuă drumul spre Skagway, Juneau şi, în cele din urmă, Vancouver. Aici Dan avea să observe pentru prima dată că Pîrvu nu este în apele lui. Îi spunea că îl dor de ceva vreme picioarele.

Își continuă drumul prin Seattle, Portland şi San Francisco, și cei doi ajung pe coasta estică a Mexicului, la Tampico, de unde se vor întoarce pentru prima dată în Europa. Revin în Europa prin Sicilia şi Italia, traversează Elveţia, Franţa, Belgia, Olanda. La Amsterdam, Pîrvu şi Dan se îmbarcă pentru Anglia pe care o traversează de la Dover la Glasgow. Pleacă din nou spre America

La Glasgow cei doi pleacă din nou spre America. În august 1914 vizitează cascada Niagara, uzinele Ford, oraşele Detroit şi Cleveland. În Statele Maryland şi Delaware sunt oaspeţii guvernatorilor, iar la 9 decembrie 1914, ai Casei Albe, la Washington. După ce traversează statele Virginia, Kentucky, Tennessee, Alabama, Georgia şi Florida, ajung la un total de 90 000 km parcurși, o performanță neatinsă de nimeni până atunci într-un interval de timp atât de scurt.

Cea de a treia mare tragedie

În Jacksonville, Florida, Pîrvu avea să se prăbușească: „Era la capătul puterilor, picioarele aveau răni groaznice, iar cei patru medici care l-au consultat mi-au spus că e grav și trebuie să se oprească”. Pîrvu îl roagă pe Dan să i-l lase lui pe Harap, câinele care îi urmase încă de la începutul călătoriei și îl roagă pe Dan să-și continue drumul.

Cu inima îndurerată, Dumitru Dan avea să asculte rugămintea prietenului său și să plece din nou la drum. Iar peste câteva luni avea să afle că, în luna mai 1915, Pîrvu a murit, cu ambele picioare amputate.

Singur în fața drumului

De la Trampa, Dumitru Dan pornește spre Cuba, unde ajunge la 18 ianuarie 1915. Străbate timp de o lună Cuba, ca un remediu moral, întrucât „i-a trebuit un timp să-și revină din şoc şi să realizeze că a rămas singur, absolut singur”. Au urmat Haiti, Jamaica, Puerto Rico, Barbados și Venezuela. De aici, îmbarcat la bordul unui transatlantic ajunge, în aprilie 1915, în Lisabona.

De acolo ajunge în Grecia, la Salonic, unde e arestat fiind considerat spion și e expediat pentru a fi executat la Londra. Reușește să scape de pedeapsă doar cu ajutorul intervenției ministrului român la Londra. În cele din urmă, Dan este eliberat și retrimis la Salonic. Însă, din pricina războiului, e obligat să întrerupă traseul stabilit și să se întoarcă în țară. Din cei 100.000 de km ai itinerarului stabilit, mai avea de parcurs doar 4 000 de km.

După război – în vara lui 1923 – Touring Club de France îi stabilește un itinerar pentru parcurgerea distanței rămase. Dan pleacă din Bucureşti pe ruta Belgrad-Skopje-Tirana-Zagreb, traversează nordul Italiei și Elveția și sosește la Paris la 20 iulie 1923, unde este încununat campion mondial şi primește premiul de 100 000 franci pentru cei 100 000 km parcurși pe jos, în jurul pământului.

Distanța propusă – 100 000 de km – fusese parcursă în totalitate, traversând de șase ori ecuatorul, între paralela de 67o latitudine nordică, în Alaska, şi cea de 40o latitudine sudică, în Argentina şi Chile, trecând prin 74 de state şi 30 de colonii, prin unele de mai multe ori;Oceanul Atlantic fusese traversat de patru ori, cel Indian de două ori și Oceanul Pacific, o singură dată.

Epilog

Cu banii primiți Dumitru Dan avea să-și cumpere un hotel în Bacău, însă, din pricina războiului, afacerea avea să meargă prost. Așa că a urmat cursurile Institutului de Administraţie şi a lucrat în domeniul asigurărilor sociale, iar după venirea comuniștilor la putere a mers prin școli să povestească elevilor despre călătoria sa.

În Cimitirul Eroilor din Buzău, lângă un coș de gunoi mereu plin, există o parcelă împrejmuită cu un gard de sârmă ruginită, la căpătâiul căreia se află o cruce din fier aproape căzută;pe ea, fără nicio altă explicaţie, un nume:„Dumitru Dan 14.VII.1890 – 4.XII.1978”.

Acolo îşi doarme somnul unul dintre primii globe-trotteri ai lumii, românul Dumitru Dan.

Sursa: historia.ro, webcultura.ro

Citește mai departe

Ecologie

Un desen animat ucrainean o duce pe Barbie într-o călătorie de groază

Publicat

pe

De către

PE SCURT

A fost astronaut, chirurg și ambasador UNICEF. Acum, un studio de animație din Ucraina o plimbă pe jucăria iconică Barbie printr-un oraș de groază creat din gunoi de plastic. Pentru crearea decorului pentru această animație, timp de 6 luni, peste 100 de voluntari din Kiev au adunat și separat gunoiul din plastic. 

Acest film nu este pentru a încuraja oamenii să cumpere o groază de lucruri, ci pentru a-i face mai raționali și conștienți de ceea ce consumă.

PE LUNG

Plastikwood Animations a lansat o serie de desene animate digitale, preluând-o pe Barbie (numită în film Garbie, pentru a nu încălca drepturile de autor) și plimbând-o printr-o lume 3D a gunoiului care a crescut din cauza propriului său consum nesăbuit de zi cu zi, scrie The Calvert Journal.

„Suntem un studio independent din Ucraina care a creat proiectul „Învelit în plastic”. Este un proiect atât de unic și revoluționar încât nu prea ne permitem să folosim termenul de artă”, spune scenaristul și regizorul filmului Vlad Yudi.

Enlarge

30726966_10155445803596417_8276728200711968136_n
Vlad Yudi, scenaristul și regizorul filmului animat

Yudi a venit cu ideea pentru filmuleț după ce a renunțat la munca anterioară ca agent de modelare. „Conștiința mea era neliniștită pentru că am lucrat într-o industrie care a încurajat oamenii să cumpere o mulțime de gunoi de care nu aveau nevoie, așa că am renunțat”, susține el. A fondat apoi studioul Plastikwood, sub motto-ul „Faceți artă, nu gunoi”.

Pentru a construi setul de desene animate, echipa de creație și voluntarii Plastikwood Animations au colectat gunoiul din spațiile publice și au făcut un apel către toți cei care nu mai vor să polueze atât de mult mediul. „Apelul nostru de a colecta gunoiul pentru această animație a însemnat că sute de oameni și-au sortat deșeurile pentru prima dată. Astfel, am împiedicat aruncarea a sute de kilograme de substanțe toxice”, adaugă regizorul animației. 

Totodată, el susține că a folosit multe clișee de filme horror pentru a îngrozi telespectatorii privind poluarea mediului. „Aceasta este ca o formă de anti-publicitate, care vă încurajează să cumpărați mai puțin, nu mai mult”, adaugă el. 

Mai mult, autorii proiectului și-au propus să meargă mai departe și înainte de proiecția filmului, vizitatorii trebuie să treacă printr-un labirint interactiv (parc tematic) creat din gunoi. „În interiorul labirintului vă cufundați în aventuri emoționante ale personajului păpușii Garbie, dezvăluind în fiecare colț o altă răsucire înfiorătoare a complotului. Când sau dacă ajungeți la ultima cameră, urmăriți în sfârșit animația empatizând profund cu Garbie, deoarece tocmai ați trăit fiecare eveniment de pe ecran”, adaugă Vlad Yudi. 

Citește mai departe

Istorie

Istoria Zidului care a separat familii

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Zidul Berlinul este peretele care a împărțit nu doar capitala Germaniei, dar a separat familii întregi. Peste noapte, oamenii s-au trezit cu un zid alb în fața lor, care le-a blocat accesul la locul de muncă, i-a despărțit de rude, de prieteni și le-a impus restricții pe care nu aveau dreptul să le încalce. 

Doar peste aproape 30 de ani de teroare, Zidul Berlinului a căzut și oamenii au cerut ceea ce le aparținea – dreptul de a fi liberi și de a se expune, de a lua decizii.

PE LUNG

Zidul Berlinului a fost construit pe 13 august 1961 și a rezistat până la 9 noiembrie 1989.

Într-o zi de august, administrația liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, decide să construiască o barieră care ar separa Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană. Hrușciov stă pe gânduri, însă la scurt timp, aprobă această propunere. Astfel, timp de mai puțin de două zile este construit acest zid care va rezista 28 de ani. La început oamenii credeau că este o glumă, că doar se construiește un nou post de trecere. Însă, totul a devenit mult mai serios când marginile au fost unite, iar oamenii care voiau să treacă de partea cealaltă a barierei erau amenințați cu moartea. 

Crearea Zidului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Răsăriteană și pentru blocul comunist ca un tot întreg. Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afișat în lumea occidentală, în special după împușcarea a câtorva evadați.

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Berlinul a fost împărțit în patru părți: britanică, americană, franceză și sovietică. Începând din 1948, Germania Occidentală (care era monitorizată de Franța, Marea Britanie și SUA) s-a dezvoltat ca o țară capitalistă vestică, cu o economie socială de piață și cu o viață politică autentic democraticăparlamentară. În timp ce, Germania Răsăriteană a fost guvernată de un guvern autoritar, modelat după cel sovietic, care a aplicat în economie sistemul economiei planificate centralizat. De aceea, mulți oameni din est alegeau să muncească sau chiar să se mute în partea vestică a țării. Acest lucru a nemulțumit autoritățile de atunci, care nu puteau să urmărească cum forțele de muncă pleacă de la ei spre partea rivală. De aceea, au decis că trebuie să le îngrădească accesul. Decizia a fost una simplă, e nevoie de o barieră, de mai multe restricții și militari care să urmărească ca nimeni să nu mai poată trece de partea cealaltă a zidului. 

Construirea a 45 de kilometri de bariere în jurul celor trei sectoare occidentale a început duminică 13 august 1961 în Berlinul Răsăritean. În acea dimineață, zona de frontieră a fost securizată de trupele de grăniceri est-germani. Bariera a fost construită de soldații și muncitorii care nu înțelegeau de ce o construiesc. Străzile care se întindeau de-a lungul traseului barierei au fost baricadate pentru a împiedica trecerea a oricărui vehicul și a fost ridicat un gard de sârmă ghimpată, care, mai târziu, a fost transformat într-un zid în toată regula. Bariera a divizat, fizic, orașul și a încercuit, practic, Berlinul Occidental. În timpul construcției, soldații Armatei Naționale Populare (NVA) și ai Grupurilor de luptă ale clasei muncitoare (KdA) au păzit zona, având ordine clare pentru împușcarea oricărui individ care ar fi încercat să fugă în Vest. Mai târziu, zona Zidului a fost întărită cu ziduri, câmpuri minate și alte instalații de siguranță.

Atunci, numeroase familii au fost despărțite, iar oamenii nu au mai putut ajunge la muncă. Zidul era o violare a înțelegerilor postbelice care permiteau Aliaților occidentali să supravegheze administrarea întregului Berlin.

Zidul avea peste 155 km lungime. În iunie 1962, au început lucrările la un al doilea gard paralel, la o distanță de până la 90 m înspre interior, casele cuprinse în această fâșie fiind demolate, iar locatarii mutați la alte adrese. A fost creat un teritoriu al nimănui între cele două bariere, cunoscut în scurtă vreme ca „fâșia morții”. Fâșia era pavată cu nisip greblat cu grijă, ceea ce făcea foarte ușor de sesizat urmele pașilor unor eventuali evadați. Zona nu oferea nicio posibilitate de camuflare, era minată și împânzită cu capcane din sârmă și, cel mai important, oferea un câmp de tragere vast pentru gărzile care păzeau zona. Mai mult, zidul era colorat în alb, pentru a permite gardienilor să observe oamenii care încercau să evadeze.

Zidul Berlinului a fost construit din 45.000 de secțiuni din beton armat, fiecare având înălțimea de 3,6m și lățimea de 2 m. Pe creasta Zidului era montată o țeavă lustruită, ceea ce ar fi trebuit să facă și mai grea escaladarea sa. Zidul era întărit cu garduri din plasă, senzori de mișcare, șanțuri împotriva vehiculelor, garduri din sârmă ghimpată, 116 turnuri de pază și 20 de bunkere. 

În timpul existenței Zidului, au fost aproximativ 5.000 de tentative de evadare din Berlinul Rasăritean, încununate de succes. Diferitele rapoarte apreciază că numărul celor morți în timpul tentativelor de trecere a Zidului ar fi între 192 și 239 de persoane, printre care și 5 copii.

În toamna anului 1989, în Germania Răsăriteană au avut loc demonstrații de masă antiguvernamentale. Liderul est-german Erich Honecker a demisionat, în 18 octombrie 1989, și a fost înlocuit de Egon Krenz câteva zile mai târziu. Noul guvern a hotărât să permită est-berlinezilor să primească vize pentru a vizita Germania Occidentală. Günter Schabowski, ministrul german al propagandei, a avut sarcina să anunțe această hotărâre. Însă, el nu a reușit să înțeleagă exact care sunt normele acestui nou regulament care trebuia întocmit în următoarele săptămâni. De aceea, când a fost întrebat la conferința de presă când are să intre în vigoare noua lege, acesta a spus: „Chiar acum”. 

Zeci de mii de est-berlinezi au auzit în direct declarația lui Schabowski la televiziunea est-germană și au luat cu asalt toate punctele de control, voind să treacă în partea cealaltă a Berlinului. Grănicerii, depășiți numeric și nedumeriți, au dat numeroase telefoane superiorilor lor, dar, în scurtă vreme, a devenit clar că nu exista nicio posibilitate de stăvilire a mulțimilor de est-berlinezi fără folosirea armelor de foc. Cum nimeni nu dorea să-și asume o asemenea responsabilitate, grănicerii au deschis barierele punctelor de trecere, lăsând mulțimea să treacă după un control sumar sau chiar fără nicio formalitate. Mulțimile de est-berlinezi aflați în extaz au fost întâmpinate într-o atmosferă euforică de vecinii lor din vest, barurile din preajma graniței făcând cinste noilor veniți. Ziua de 9 noiembrie este, astfel, sărbătorită ca zi a Căderii Zidului. În zilele următoare, berlinezii au venit la Zid cu baroase pentru a smulge suveniruri, reușind să dărâme porțiuni întregi ale barierei în acest timp. 

Vest-germanii și est-berlinezii aveau permisiunea să călătorească liber începând din 23 decembrie 1989. Până în acel moment au existat anumite restricții: necesitatea obținerii unei vize cu câteva zile mai înainte de efectuarea vizitei și schimbarea în moneda est-germană a 25 de mărci vest-germane pentru fiecare zi de ședere în RDG. 

Din punct de vedere tehnic, Zidul a mai fost păzit încă ceva vreme după 9 noiembrie. În primele săptămâni, soldații est-germani au încercat să repare porțiunile distruse de cei care au vrut să facă din bucățile de zid suveniruri. Până la urmă, aceste tentative au fost abandonate, grănicerii tolerând demolările și trecerile neautorizate prin găurile făcute. Pe 13 iunie 1990, armata est-germană a început demolarea oficială a Zidului cu porțiunea din Bernauer Straße. Pe 1 iulie, ziua în care Germania Răsăriteană a adoptat moneda vest-germană, toate punctele de control și-au încetat existența, iar frontiera intergermană a devenit doar o amintire. Au rămas în picioare numai câteva secțiuni scurte ale zidului și câteva turnuri de pază pentru aducere-aminte. Pereții rămași de la zid sunt acum împânzite cu graffiti. „Dacă atunci pereții erau pictați, pentru a-i distruge, acum sunt pictați pentru a-i păstra ca o amintire ruptă din istorie”, ne spune o tânără activistă din Germania. 

Căderea Zidului Berlinului a fost primul pas către reunificarea Germaniei, care s-a încheiat, în mod oficial, la 3 octombrie 1990.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Economie4 ore în urmă

Cât costă să imporți o mașină în Republica Moldova

PE SCURT Guvernul Chicu a aprobat o hotărâre în luna noiembrie prin care anulează reducerea de 50% la importul mașinilor...

Social20 de ore în urmă

Ce trebuie să știi despre divorțurile în Moldova

PE SCURT Raionul Anenii Noi a înregistrat cele mai multe divorțuri în anul 2018: 446. În timp ce în același...

Sănătate20 de ore în urmă

Cum să-ți anunți apropiații că ești HIV pozitiv

PE SCURT Prejudecățile și dezinformarea cu privire la virusul imunodeficienței umane, precum și sindromul imunodeficienței dobândite, influențează  opinia multora chiar...

Economie22 de ore în urmă

Cum protestează transportatorii din alte țări și ce obțin

PE SCURT Transportatorii de pasageri la nivel național au organizat al treilea protest din acest an, în Piața Marii Adunări...

Social24 de ore în urmă

Cine sunt nomazi digitali și când au devenit visul unei întregi generații?

PE SCURT Nomadul digital este persoana care nu depinde de locul fizic de muncă și își combină activitățile cu deplasările...

Social2 zile în urmă

În scaun cu rotile, pentru dreputurile omului. Cum luptă Dmitri Kuzuk

PE SCURT Dmitri Kuzuk este un activist pentru drepturile omului și pentru persoanele cu dizabilități din Bender. De-a lungul timpului...

Istorie2 zile în urmă

Cei mai tineri premieri din lume. Republica Moldova în listă

PE SCURT Sanna Marin, în vârstă de 34 de ani, va deveni, săptămâna viitoare, cea mai tânără prim-ministră din istoria...

Advertisement

Politică

Politică3 zile în urmă

La ce ne putem aștepta de la partidul lui Mark Tkaciuk și Iurie Muntean

PE SCURT Pe scena politică din Republica Moldova a avut loc lansarea unei noi formațiuni politice – „Partidul Acțiunii Comune...

JustițieO săptămână în urmă

4 ani la închisoare și o conferință de presă. Pe scurt, despre situația lui Vlad Filat

PE SCURT Condamnat la nouă ani de detenție, fostul premier Vlad Filat  a fost eliberat condiționat, înainte de termen. Eliberarea...

PoliticăO săptămână în urmă

Cum a fost discutată pe Facebook eliberarea condiționată a lui Vlad Filat

PE SCURT Fostul prim-ministru Vlad Filat, condamnat la nouă ani de detenție, a fost eliberat astăzi, înainte de termen din...

Cultură2 săptămâni în urmă

Despre mărul roșu și câinele cu două boturi. Poeții vorbesc despre situația politică din țară

PE SCURT S-au adunat poeții la „Poezie Politică” unde și-au exprimat, prin intermediul operelor lor, dar și al altor autori,...

Politică2 săptămâni în urmă

Câte instituții publice mai sunt conduse de exponenți numiți de Partidul Democrat

PE SCURT De la plecarea PDM de la guvernare a trecut aproape șase luni, iar Republica Moldova este deja la...

Politică3 săptămâni în urmă

De ce vrea premierul Chicu să transforme Moldova „într-un șantier imens” și cât ar costa asta

PE SCURT Fostul ministru al finanțelor, actualul prim-ministru, Ion Chicu, a fost unul dintre cei care au contrasemnat decizia Guvernului...

Politică3 săptămâni în urmă

10 ani de la moartea lui Serghei Magnițki/ Șansele ca Legea Magnițki să fie adoptată în Moldova

PE SCURT Numele lui a devenit sinonim  cu combaterea corupției și abuzurilor asupra drepturilor omului. Moartea lui a generat o lege nouă...

Advertisement

Opinii

decembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« nov.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031