Cu sprijinul UE, o tânără din Șoldănești a creat un centru modern de imagistică dentară. Utilajul a fost adus din Franța

Calea spre un zâmbet sănătos a devenit mult mai accesibilă pentru locuitorii din Șoldănești, după ce în oraș a fost deschis un centru modern de imagistică dentară. De serviciile sale beneficiază și sute de pacienți din stânga Nistrului.

Afacerea aparține unei absolvente a Universității de Medicină și a fost lansată cu sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

Proprietara centrului, Ana Furdui, lucra la un spital de stat în momentul în care a aflat despre lansarea programului de granturi pentru tinerii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Pentru că visa să aibă o afacere proprie încă de pe când era studentă, a aplicat fără nicio ezitare la concurs. A trecut prin câteva etape ale competiției, a participat la multiple traininguri și consultații, iar în final a câștigat grantul cu care urma să își pună în aplicare planul de afaceri la care a muncit săptămâni în șir.

Cu banii obținuți, peste 10 mii de euro, a cumpărat un ortopantomograf, utilaj pentru diagnostic dentar, cu ajutorul căruia specialiștii obțin o imagine panoramică a întregii danturi.

Aparatul de ultima generație a fost adus tocmai din Franța.

Oferirea grantului implica și contribuție proprie. Fiind sigură de succesul afacerii sale, Ana a luat și un credit bancar pentru reparația centrului medical și procurarea unor echipamente de care mai avea nevoie. La toate etapele de constituire a afacerii a fost ajutată de familie, dar și de un consultant angajat în cadrul proiectului.

Peste 2.000 de pacienți de pe ambele maluri, timp de un an

Centrul Anei Furdui este amplasat în clinica unde activează stomatologii din Șoldănești. Ca să își promoveze afacerea, a bătut la ușa tuturor specialiștilor care lucrează în regiune și le-a vorbit în detalii despre avantajele pe care le oferă aparatajul de care dispune, astfel încât acum toți o cunosc și o recomandă cu încredere pacienților.

De altfel, afacerea Anei Furdui a dat un nou impuls dezvoltării stomatologiei din Șoldănești. După ce a fost deschis centrul, unul dintre medicii din localitate a început să facă și implanturi dentare.

Clienții vin nu doar din Șoldănești și Rezina, dar și de la Camenca, Râbnița și alte localități din stânga Nistrului. „Avantajele sunt evidente – oamenii nu mai irosesc timp și bani ca să meargă la Chișinău pentru o radiografie dentară și nici nu mai sunt nevoiți să facă examenul medical la vechile aparate Roentgen care au un grad sporit de iradiere”, spune tânăra.

De la deschiderea centrului, în iulie 2016, peste 2.000 de persoane i-au trecut pragul, unii venind aici pentru consultații repetate pe tot parcursul tratamentului pe care îl urmează. Pentru copii, costul serviciilor e de două ori mai mic.

„Am redus costurile pentru micii pacienți pentru că e inadmisibil ca ei să fie consultați la vechile aparate unde dozele de radiație sunt foarte mari. Copiii sunt foarte activi, ei nu stau locului și, de multe ori, e nevoie de 2-3 încercări ca să îi faci imaginea danturii. Dacă repeți examenul la aparatele vechi, doza de radiație, care și așa e mare, crește de câteva ori”, afirmă femeia.

„Aș fi lucrat și acum cu salariul de medic începător, dacă nu obțineam grantul”

Ana Furdui a devenit specialist în imagistică datorită pasiunii pentru tehnică, pe care o are încă din copilărie. După absolvirea liceului a depus actele la Universitatea Tehnică, și, în paralel, la Universitatea de Medicină, la specialitatea „Imagistică și Radiologie Medicală”. Și pentru că a fost admisă la buget la ambele facultăți, a trebuit să facă o alegere, care nu a fost deloc ușoară. A decis să meargă la medicină, iar după absolvire a lucrat la mai multe instituții medicale de stat și private.

Femeia crede că ar fi lucrat și astăzi cu un salariu de medic începător, care este unul modest, dacă nu ar fi beneficiat de oportunitatea care i-a fost oferită de Uniunea Europeană.

Și pentru că afacerea merge ca pe roate, tânăra antreprenoare visează să o extindă. La prima etapă planifică să cumpere un ultrasonograf modern, iar centrul să presteze o gamă mai variată de servicii, cu atât mai mult că studiile pe care le are îi permit să lucreze la orice aparat medical de diagnostic.

Ana Furdui este una din cei peste 70 de tineri de pe ambele maluri ale râului Nistru care au obținut granturi europene în valoare de până la 13.500 de euro pentru a-și crea sau dezvolta o afacere. Mai mult, tinerii au beneficiat și de serviciile unor consultanți personali care, timp de 14 luni, i-au ajutat să-și gestioneze cât mai eficient businessul.

Programul  finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, realizat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri, ai societății civile și autorităților locale în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și infrastructurii sociale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.