De Victoria Ungureanu
Chișinău (Moldova.ORG) — Damian şi Maria Hîncu au fost printre cei șase laureați ai premiilor pentru Tineret 2010, concurs desfășurat în cadrul Zilelor Tineretului, după cum am informat în una din știrile de pe portalul Moldova.ORG. De aceea, am decis să-i contactăm pe frații Hîncu și să aflăm cum s-au simțit atunci când au aflat că sunt lauriați.
“Ne simțim bine. Ne bucurăm că am fost onorați cu aceste Premii, când deseori credeam că nu mai suntem ascultați, că tot ce s-a vrut de la noi este doar glasul nostru în stradă, la 7 aprilie, dar în rest nu am fost niciodata întebati nici cum decurge ancheta din 7 aprilie, nici dacă Damian are probleme cu sănătatea,” ne comunică Maria Hîncu.
Întrebată fiind, cât de mult și-ar fi dorit să fie cu fratele ei la Chișinău, Maria declară că deși se află la mii de km de Moldova, cu inima și sufletul este mereu în Moldova și asta, cu mult înainte de 7 aprilie 2009, dar și după acea zi. “În ziua desfășurării evenimentului, știind că parinții noștri vor asista la eveniment, am fost și mai apropiați,” specifică Maria.
Maria Hîncu ne destăinuie că acest Premiu a fost o surpriză frumoasă: “Pot spune că după ani buni de eforturi și muncă, vin și rezultatele. Am început să scriu și să public la 9 ani, am editat prima carte la 16 ani, în 1998, pâna în 2010, am editat 6 cărți, în română și franceză, iar în acest an am fost primită în rândurile Uniunii Scriitorilor din Moldoa și sper într-o zi și în România”.
“Îmi doresc ca acest Premiu să înscrie primii pași în realizarea filmului moldo-francez "Străin acasă", al cărui scenariu l-am scris, a fost premiat la concurs cu Marele Premiu în Literatura și Arta,” a declarat pentru Moldova.ORG Maria Hîncu.
