Criza demografică, monstrul economiei moldovenești!

Criza demografică cu care se confruntă Moldova în ultimii ani, nu este o problemă strict socială, aceasta atacânt în mod direct și economia statului.

Populaţia Moldovei în ultimii 10 ani s-a diminuat cu circa 83640 oameni (-2,3%), iar ponderea populaţiei cu vârsta mai mare de 65 de ani a crescut de la 8.6 puncte procentuale în 2000 la 14,4 la sută în 2011. Aceste date, aruncă pesimism în viitorul Moldovei.

Principalele cauze ale acestui fenomen ţin de rata de fertilitate care este una din cele mai mici din Europa, migraţia populaţiei economic active, precum şi atingerea vârstei de pensionare a persoanelor născute în perioada exploziei demografice.

Acum, pentru Republica Moldova, cea mai mare problemă o constituie diferența raportului dintre populația întreținută, adică a acelor persoane aflate la vârsta de pensionare și a finanțatorilor, populația implicată în câmpul muncii.

La baza acestei relații, beneficiar-finanțator, stă sistemul bazat pe solidaritatea generațiilor, principiul conform căruia, plățile achitate la fondul social de către cei din urmă nominalizați, sunt automat redistribuite pensionarilor.

Pe parcursul ultimilor ani, a suferit considerabil și fondul public de pensii, iar demografia nu este unicul vinovat, o pondere foarte mare a vinovăției, o are și migrația, deoarece cea mai mare parte a populației plecată peste hotarele țării, sunt persoane apte de muncă, care însă nu contribuie la formarea acestui fond.

Astfel, în timp ce cheltuielile din fond planificate pentru anul 2012 vor depăşi estimativ 10% din PIB, din bugetul de stat sunt alocate suplimentar 950,8 milioane lei exclusiv pentru acoperirea deficitului bugetului de asigurări sociale de stat.

La acest moment, fondul public de pensionare, are nevoie urgent de o reformă care ar echilibra puțin diminuarea populației economic active și factorul creșterii substanțiale a numărului de pensionari , în caz contrar activitatea fondului se va complica și mai mult.

Diminuarea ponderii populaţiei economic active presupune încetinirea creşterii economice pe termen lung din cauza reducerii consumului şi a investiţiilor. Totodată, reducerea bazei impozabile în paralel cu creşterea cererii pentru servicii medicale şi a transferurilor sociale.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.