Crește semnificativ numărul moldovenilor care doresc să redobândească cetățenia română! Ce decizie a luat ANC

Numărul cetățenilor moldoveni care doresc să redobândească cetățenia României a crescut semnificativ în ultimele luni.

Despre aceasta anunță Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC), care menționează că personalul existent în Birourile teritoriale nu mai face față numărului mare de cereri.

Astfel, instituția a decis ca, începând cu data de 14 august, fiecare funcționar din cadrul Birourile teritoriale Iaşi, Suceava şi Galaţi poate înregistra un număr maxim de 50 de dosare zilnic.

Totodată, ANC comunică că în perioada 17-31 august programul de lucru cu publicul pentru depunere şi înregistrare dosare la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din Municipiul Bucureşti (strada Smârdan nr. 3, sector 3) este în fiecare zi de luni până vineri, între orele 09.00-12.30; 13.30-17.00

Menționăm că, potrivit ultimelor date oferite de ANC, din 2010 până în prezent, aproximativ 350 de mii de moldoveni au solicitat cetățenie română. În 2013 au fost depuse peste 46 de mii de cereri pentru redobândirea cetățeniei, în 2014 – aproape 16 mii, iar în prima jumătate a anului 2015 erau deja înregistrate peste 21 de mii de cereri, depuse de cetățenii Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.